Recognition of victim status under Law 189/2000 based on witness testimony for ethnic persecution and displacement during the 1940–1945 regime.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the County Pensions House, thereby upholding the lower court's decision to recognize the claimant as a beneficiary under Law No. 189/2000 and granting the requested pension rights. The dispute concerned the claimant’s eligibility for victim compensation under the regime of 1940–1945, specifically regarding ethnic persecution and forced displacement, where the administrative authority had rejected the application arguing that official documents proving the exact period of refuge were missing. The court determined that under Article 4 of Government Emergency Ordinance No. 105/1999 and Government Decision No. 127/2002, in the absence of official records, witness declarations are sufficient proof; it found that unanimous sworn testimonies from three co-beneficiaries established that the claimant and their family were forcibly relocated to a different locality for ethnic reasons, satisfying the statutory requirements for status recognition.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Recognition of victim status under Law 189/2000 based on witness testimony for ethnic persecution and displacement during the 1940–1945 regime: Recurenta a susținut că din documentele depuse la casa județeană de pensii nu reiese data și perioada refugiului, aspecte ce trebuiau dovedite de reclamant, potrivit dispozițiilor art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu documente oficiale.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 139 din 01 octombrie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamantul T.I. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, având ca obiect recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, a anulat hotărârea din 25 mai 2007 emisă de pârâtă și a acordat reclamantului beneficiul drepturilor solicitate.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit înscrisului aflat la dosar, în anul 1940 comuna C., în care își avea domiciliul reclamantul, a fost trecută de la județul Câmpulung Moldovenesc, la județul Năsăud, intrând astfel sub stăpânirea maghiară, unde a rămas până în luna octombrie a anului 1944, când s-a reintegrat din nou în județul Câmpulung Moldovenesc.
Față de această împrejurare și cum martorul T.L., el însuși beneficiar al Legii nr. 189/2000, a declarat în cauză, că l-a întâlnit pe reclamant în comuna D.C., județul Suceava, unde cei doi au fost refugiați, în perioada 1942–1945, împreună cu familiile lor, instanța a concluzionat că reclamantul a făcut dovada atât a refugiului cât și a persecuției din motive etnice.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava.
Recurenta a susținut că din documentele depuse la casa județeană de pensii nu reiese data și perioada refugiului, aspecte ce trebuiau dovedite de reclamant, potrivit dispozițiilor art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu documente oficiale.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice după cum urmează: c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Dovada acestor împrejurări se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002 cu acte eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora, cu declarații de martori.
În raport de aceste dispoziții legale și, față de împrejurarea că atât cele două declarații autentificate de martori aflate la dosar, cât și declarația martorului audiat în instanță, toți trei beneficiari ai Legii nr. 189/2000, sunt unanime în susținerile lor privind refugiul din motive etnice al reclamantului, împreună cu familia, astfel că în mod corect, instanța de fond a admis acțiunea acestuia.
Pentru aceste motive, constatând că potrivit art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a instanței de fond, Curtea, în considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Suceava împotriva sentinței civile nr. 139 din 1 octombrie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2008.