Eligibility for ethnic persecution compensation based on forced displacement during 1941-1945 and sufficiency of witness testimony as proof
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the County Pension House, thereby upholding the lower court’s decision that granted the claimant's request to recognize her status as a beneficiary of Law No. 189/2000 and ordered the defendant to provide the corresponding rights for the period between November 15, 1941, and March 6, 1945. The dispute concerned the administrative decision denying the claimant’s eligibility for reparations on the grounds that she was not ethnically persecuted but merely chose a different residence; however, the appellate court had previously established, based on sworn witness statements and in-court testimony from a former neighbor who also fled the same local area, that the claimant was forcibly displaced due to the state of terror created by the Iron Guard legionary group in her home locality. The court ruled that the evidence complied with Article 4 of H.G. No. 127/2002, which permits proof via witness declarations in the absence of official documents, and correctly applied Article 1, paragraph (c), of O.G. No. 189/1999 (approved by Law No. 189/2000), which defines eligible victims as those who suffered ethnic persecution through forced relocation from their domicile during the regime period from September 6, 1940, to March 6, 1945.
Legislator headnote
AI generatedart. 312 C. proc. civ; Eligibility for ethnic persecution compensation based on forced displacement during 1941-1945 and sufficiency of witness testimony as proof: Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 189/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice după cum urmează: c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 430 din 20 septembrie 2007, a admis acțiunea formulată de reclamanta H.E., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, având ca obiect recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000 și, pe cale de consecință, a anulat hotărârea din 27 mai 2007, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să acorde reclamantei beneficiul drepturilor solicitate, pentru perioada 15 noiembrie 1941–6 martie 1945, începând cu data de 1 decembrie 2006.
În acest sens instanța de fond a reținut că, din declarațiile de martori autentificate, aflate la dosar, completate cu declarația martorului H.Ș., audiat în fața instanței, a rezultat că familia reclamantei, împreună cu aceasta, s-a refugiat în perioada noiembrie 1941-martie 1945, ca urmare a instaurării în localitatea P. a unei stări de teroare provocată prin activitatea grupării legionare Garda de Fier.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj susținând, în critica adusă hotărâri instanței de fond, că, întrucât localitatea din care s-a mutat reclamanta era liberă, „motivul plecării a fost oricare altul decât persecuția etnică, având loc cel mult o simplă alegere de domiciliu, iar nu o veritabilă rupere forțată de acasă”.
Recurenta a invocat practica neunitară a instanțelor de judecată datorată precarități probei cu martori și a susținut necesitatea completării declarațiilor acestora cu cercetarea lucrărilor istorice.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 189/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice după cum urmează: c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Dovada acestor împrejurări se poate face, conform art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora, cu declarații de martor.
În cauză, martorii I.F. și H.Ș., ale căror declarații autentificate se află la dosar au confirmat susținerile intimatei-reclamante. Mai mult decât atât, martorul H.Ș., cu ocazia audierii sale în fața instanței, și-a menținut declarația precizând că cele relatate le-a cunoscut personal, întrucât s-a refugiat din aceeași localitate și a fost vecin cu familia intimatei în localitatea de refugiu.
Probele administrate în cauză, cu respectarea dispozițiilor legale mai sus menționate, confirmând susținerile din acțiunea reclamantei, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea acesteia.
Pe cale de consecință, constatând că, potrivit art. 304 și 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea, în conformitate și cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 430 din 20 septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2008.