Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6192/2011 AI generated

Inadmissibility of successive appeal against appellate decision on nullity action for lack of legal basis

Case Number Decizia nr. 6192/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the applicants against the Court of Appeal's decision upholding the rejection of their nullity challenge, thereby rendering the original civil decision final and unenforceable. The dispute concerned a procedural challenge where the applicants attempted to file a second appeal ("recurs la recurs") against a Court of Appeal ruling that had already dismissed their initial appeal against a tribunal decision rejecting their nullity action; the lower courts had found that the nullity action lacked valid statutory grounds and that the subsequent appeal was barred because the underlying ruling was irrecoverable. The court relied on Articles 377(2)(4) and 299(1) of the Code of Civil Procedure, establishing that judgments rendered on appeal are irrecoverable and that no legal mechanism exists to appeal a decision that has already been issued on appeal, thus categorizing the second appeal as procedurally inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 318 C. proc. civ, art. 299 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of successive appeal against appellate decision on nullity action for lack of legal basis: Potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc civ., hotărârea dată în recurs, chiar dacă prin aceasta s-a soluționat fondul pricinii este irevocabilă, iar potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs numai hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Keywords

AI generated
grounds for cassation procedural nullity Civil Procedure Code statutory basis appealability of remand decision grounds of challenge

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 93 din 19 aprilie 2010, Tribunalul Suceava, secția civilă, a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de D.C. împotriva deciziei civile nr. 1180 din 11 iunie 2009, dată de aceeași instanță în Dosarul nr. 1326/314/2009.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciunul din temeiurile prevăzute de art. 317 alin. (1) și respectiv art. 318 C. proc. civ.

Or, contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

Recursul declarat de contestator împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca inadmisibil prin decizia nr. 186 din 13 iulie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie, reținându-se că hotărârea atacată este irevocabilă astfel că nu mai putea face obiectul unui alt recurs.

Reclamantul a declarat un nou recurs și împotriva acestei ultime decizii, pronunțată de Curtea de Apel Suceava.

Recursul este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc civ., hotărârea dată în recurs, chiar dacă prin aceasta s-a soluționat fondul pricinii este irevocabilă, iar potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs numai hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Or, hotărârea atacată nu se înscrie în niciuna din categoriile menționate de textul mai sus citat, neexistând potrivit reglementărilor procedurale în vigoare, posibilitatea de a formula “recurs la recurs”.

Pe cale de consecință, recursul formulat de contestatorii D.C. și D.N., va fi respins, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorii D.C. și D.N. împotriva deciziei nr. 186 din 13 iulie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2011.