Retrial after extradition of defendant convicted in absentia dismissed; original sentence upheld.

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 173 din 25 februarie 2011, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 5221 alin. (2) raportat la art. 406 alin. (4) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată cererea petentului condamnat N.I. de rejudecare a cauzei.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul condamnat la plata sumei de 800 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, petentul-condamnat N.I. a solicitat rejudecarea după extrădare arătând că a fost condamnat în lipsă prin Sentința penală nr. 68 din 21 ianuarie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, la pedeapsa de 9 ani închisoare, pedeapsă în a cărei executare se află după extrădarea sa din Croația.

Prin Încheierea din 23 august 2010, instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 5221 alin. (1) C. proc. pen. a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de norma procesuală menționată, fapt pentru care a dispus rejudecarea cauzei procedând la audierea condamnatului, a părții vătămate C.O.M. și a martorilor, precum și la administrarea de înscrisuri.

Reține instanța de fond că prin Sentința penală nr. 68 din 21 ianuarie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, definitivă prin neapelare, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b), f) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. constând în aceea că în data de 4 iulie 2001, în timp ce se aflau în C.S.R., fiind conduși de martorul B.R.M. la reședința părții vătămate C.O.M., petentul condamnat împreună cu numiții M.N. și T.I.S. au deposedat-o pe partea vătămată prin amenințare cu un cuțit de patru telefoane mobile.

În urma rejudecării cauzei reține instanța de fond că nu au fost relevate fapte noi care să influențeze situația de fapt reținută prin Sentința penală nr. 68 din 21 ianuarie 2004 a Tribunalului București, secția I penală.

De asemenea reține instanța de fond că nici pedeapsa aplicată condamnatului nu se impune a fi reindividualizată în raport de circumstanțele reale ale comiterii faptei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul N.I. solicitând, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond invocând cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., invocând faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în aceea de tăinuire.

Susține condamnatul că nu a fost dovedită participarea sa la comiterea faptei, astfel încât solicită achitarea sa în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În subsidiar solicită reducerea pedepsei în raport de circumstanțele personale.

Prin Decizia penală nr. 191/A din 20 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul N.I. împotriva Sentinței penale nr. 173/F din data de 25 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 37853/3/2010.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București a reținut că motivele de apel invocate de apelantul condamnat nu sunt întemeiate, soluția pronunțată de instanța de fond fiind legală și temeinică, în condițiile în care procedând la rejudecarea cauzei nu au fost identificate elemente noi care să conducă la stabilirea unei alte situații de fapt.

De asemenea apreciază că pedeapsa aplicată condamnatului a fost corect individualizată în raport de dispozițiile art. 72 C. pen. și nu se impune reducerea acesteia.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs condamnatul N.I. invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând aplicarea unei pedepse într-un cuantum redus.

Critica adusă nu este fondată.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma motivului de casare invocat, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul declarat de condamnat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:

Soluția dispusă de instanța de fond și menținută de instanța de apel este legală și temeinică, în mod corect apreciind că nu se impune rejudecarea cauzei și nici aplicarea unei pedepse într-un cuantum redus.

Potrivit dispozițiilor art. 5221 alin. (1) C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului.

La alin. (2) se arată că dispozițiile art. 404 - 408 se aplică în mod corespunzător.

Această procedură specială a fost reglementată pentru a asigura celui care a fost judecat și condamnat în lipsă posibilitatea de a beneficia de un proces echitabil, de a fi audiat atât el cât și martorii și partea vătămată, fiindu-i create în acest mod cadrul legal de a putea să pună întrebări celor audiați, toate aceste măsuri procedurale fiind o garanție a respectării dreptului său la apărare.

Tocmai în acest context Tribunalul București prin Încheierea din data de 23 august 2010 în baza art. 5221 alin. (1) C. proc. pen. a dispus rejudecarea cauzei, fapt pentru care a audiat inculpatul, partea vătămată C.O.M., martorii B.R.M. și T.I.S., fiind administrată și proba cu înscrisuri.

În urma analizării probelor administrate în cauză reține în mod corect Tribunalul București, că nu se impune rejudecarea cauzei, întrucât nu a rezultat o altă situație de fapt diferită de cea reținută cu ocazia soluționării în fond a cauzei.

Ca atare, neexistând la dosar probe în baza cărora să poată fi stabilită o altă situație de fapt în sensul celor afirmate de condamnat, soluția care se impunea era cea de respingere a cererii de rejudecare a cauzei, așa cum în mod corect a dispus Tribunalul București.

Nici pedeapsa aplicată condamnatului nu se impune a fi reindividualizată.

Cu ocazia rejudecării după extrădare în acord cu dispozițiile art. 5221 C. proc. pen. instanțele au posibilitatea că în urma administrării nemijlocite a probelor, în prezența persoanei condamnate, să procedeze la o nouă apreciere a circumstanțelor reale și personale ale comiterii faptei cu consecința aplicării unui regim sancționator mai blând.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în cauza dedusă judecății, pedeapsa aplicată persoanei condamnate corespunde tuturor exigențelor prevăzute de art. 72 C. pen., fiind realizată o proporționalitate între gradul de pericol social concret al faptelor comise și cuantumul pedepsei stabilite.

Modul de comitere a faptei respectiv într-o locuință, de mai multe persoane împreună, prin exercitarea de violențe asupra părții vătămate și amenințare cu un cuțit sunt împrejurări care justifică pedeapsa aplicată în cuantumul stabilit cu ocazia soluționării în fond a cauzei numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen.

Este adevărat că persoana condamnată este la primul conflict cu legea penală însă această împrejurare nu poate fi determinantă prin ea însăși, pentru a face posibilă o reducere a pedepsei, pedeapsa aplicată urmând a îndeplini atât funcția de exemplaritate cât și necesitatea de a asigura scopul educativ și coercitiv al pedepsei.

De asemenea reține Înalta Curte că "factorul timp" nu poate conduce la o reapreciere a pedepsei cât timp condamnatul a decis, în cunoștință de cauză, să nu participe la desfășurarea procesului penal, situație ce nu-i poate crea un statut aparte, reluarea judecății neavând semnificația creării unei situații favorabile, ci doar garantarea dreptului la apărare și la un proces echitabil desfășurat în prezența tuturor participanților.

Față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de condamnat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul N.I. împotriva Deciziei penale nr. 191/A din 20 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2011.