Interlocutory deferral of constitutional review challenge held unappealable; appeal inadmissible with 200 RON costs.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the defendant's appeal (recurs) against a June 3, 2010 interlocutory order of the Ploiești Court of Appeal that had postponed discussion of a request to refer an unconstitutionality exception to the Constitutional Court; the defendant was also ordered to pay 200 RON in judicial costs, with 100 RON for the court-appointed counsel to be advanced from the Ministry of Justice's fund. The dispute arose in a criminal case where the defendant, through counsel, sought to challenge the lower court's procedural postponement of the constitutional referral request. The Court held that such an interlocutory order does not fall within the strictly and exhaustively enumerated cases permitting appeal under Article 385¹ of the Romanian Code of Criminal Procedure, and therefore the appeal was inadmissible under Article 385¹⁵(1)(a) C. proc. pen.
Legislator headnote
AI generatedart. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen, art. 3851 C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Interlocutory deferral of constitutional review challenge held unappealable; appeal inadmissible with 200 RON costs: The dispute arose in a criminal case where the defendant, through counsel, sought to challenge the lower court's procedural postponement of the constitutional referral request. The Court held that such an interlocutory order does not fall within the strictly and exhaustively enumerated cases permitting appeal under Article 385¹ of the Romanian Code of Criminal Procedure, and therefore the appeal was inadmissible under Article 385¹⁵(1)(a) C. proc. pen.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for dismissing the appeal as inadmissible.
Referred to in the dispositive to show the appeal does not fall within the strictly enumerated cases where an appeal is allowed.
Legal basis for obliging the appellant to pay judicial costs.
Full text
Asupra recursului de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea de ședință din 03 iunie 2010 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 3382/284/2008, a prorogat pentru termenul din 25 iunie 2010 discutarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, cu privire la excepția invocată de către apărătorul ales al inculpatului P.N.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență faptul că, cererea de sesizare a Curții Constituționale, trebuie susținută în instanță de către autorul acesteia.
La termenul de astăzi 23 iunie 2010, recurentul inculpat deși legal citat, nu s-a prezentat la instanță, fiind reprezentat de apărătorul desemnat din oficiu, care a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost depus în scris la dosarul cauzei.
În cauză, recursul declarat de titularul căii de atac împotriva unei încheieri penale prin care nu s-a discutat cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, apare ca inadmisibil.
În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.N., întrucât, după cum s-a menționat, încheierile prin care instanța a prorogat discutarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, apare ca inadmisibil, acesta nu se circumscrie dispozițiilor art. 3851 C. proc. pen., care prevăd strict și limitativ cazurile în care se poate declara recurs.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.N. împotriva Încheierii de ședință din 03 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 3382/284/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie 2010.