Abuse of service by prosecutors and police in pending fraud prosecution: failure to prove intentional breach of duties to harm legal interests

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 94 din 17 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul P.R.C. împotriva rezoluției procurorului din 13 iulie 2010, emisă în Dosar nr. 174/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

S-a reținut că prin rezoluția din data de 13 iulie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 174/P/2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva făptuitorilor L.R. și M.R.A., pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen.

Pentru a pronunța această soluție, procurorul a reținut următoarele:

La data de 27 mai 2010 numitul P.R.C. a înregistrat o plângere la D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, prin care a reclamat, printre altele, că făptuitorii L.R., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și M.R.A., subcomisar de poliție judiciară în cadrul I.P.J. Cluj - S.I.F., au săvârșit infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen., referitor la modul în care instrumentează cauza ce face obiectul Dosarului nr. 312/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Prin ordonanța din data de 4 iunie 2010, emisă în Dosarul nr. 67/P/2010, D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj și-a declinat competența de soluționare a cauzei, privind pe cei doi făptuitori, în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

În fapt, numitul P.R.C., este învinuit în Dosarul nr. 312/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, reținându-se în esență că, în calitate de asociat unic și administrator al SC "D.C." SRL Cluj-Napoca, a indus în eroare mai multe persoane, cărora le-a promis vânzarea unor apartamente pe care urma să le edifice.

În prezent acest dosar, în care a efectuat acte de urmărire penală subcomisarul de poliție judiciară M.R.A., se află în lucru la procurorul L.R., de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, cu propunere de trimitere în judecată.

Numitul P.R.C. susține că procurorul L.R. a comis infracțiunea de abuz în serviciu, deoarece până în prezent trebuia să-și dea seama că el nu a comis nici o infracțiune de înșelăciune și trebuia să dea o soluție de netrimitere în judecată, iar polițistul a comis infracțiunile de abuz în serviciu, deoarece l-a anchetat și i-a luat declarații de învinuit, deși își cesionase părțile sociale ale societății comerciale menționate, pentru că i-a sugerat să restituie prejudiciul unei părți vătămate și pentru că nu i-a înmânat ordonanța și procesul-verbal de aplicare a unui sechestru.

Examinând susținerile sus-numitului, s-a constatat că nu există nici un indiciu în sensul că cei doi făptuitori și-ar fi încălcat în mod intenționat atribuțiile de serviciu cu ocazia instrumentării dosarului amintit mai sus și ar fi urmărit să prejudicieze interesele legale ale vreunei persoane, astfel că în cauză lipsește latura obiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 13 iulie 2010, petentul P.R.C. a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, plângere ce a fost respinsă prin rezoluția din 6 august 2010, emisă în Dosar nr. 649/II/2/2010.

În virtutea dispozițiilor art. 2781 C. proc. pen., în termen legal, petentul P.R.C. a formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 13 iulie 2010 la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, respectiv Curtea de Apel Cluj, cauza fiind înregistrată sub numărul de mai sus.

Petentul a solicitat desființarea rezoluției atacate și reținerea cauzei spre judecată, în sensul tragerii al răspundere penală a celor doi făptuitori pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

S-a arătat în motivarea plângerii că cei doi făptuitori L.R. și M.R.A., efectuează acte de urmărire penală față de petent în mod abuziv, nelegal și comit o serie de abuzuri în funcția pe care o ocupă, deoarece nu iau în seamă în mod intenționat, anumite probe pe care petentul consimte să le administreze în dosarul în care este cercetat penal, îngrădindu-i astfel drepturile sale.

Ofițerul de poliție și procurorul care instrumentează cazul și-au încălcat atribuțiile de serviciu cu ocazia efectuării cercetărilor în cauză, dar nu i s-au admis probele cu care a dorit să dovedească aceste fapte.

Soluția data de procuror nu este motivată în drept.

Verificând rezoluția atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Curtea a constatat că plângerea petentului este nefondată.

S-a apreciat că soluția procurorului este corectă, existând în speță cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat plângere petiționarul P.R.-C., care a reiterat susținerile din plângerea inițială, solicitând tragerea la răspundere penală a intimaților pentru infracțiunea reclamată, motivând și că s-ar impune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță întrucât cauza a fost soluționată fără atașarea dosarului de urmărire penală, instanța nu s-a pronunțat pe cererile de probatorii iar cercetarea s-a desfășurat cu superficialitate.

Recursul este neîntemeiat.

Înalta Curte, analizând sentința penală recurată, atât prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele, apreciază că aceasta este legală și temeinică.

Verificând criticile vizând aspecte formale invocate de recurent, care în opinia acestuia, ar atrage casarea cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte constată că nu sunt fondate.

Susținerea că prima instanță a soluționat cauza fără atașarea dosarului de urmărire penală nu se justifică, câtă vreme la dosar fond există adresa instanței către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj pentru înaintarea Dosarului nr. 174/P/2010, există adresa parchetului de înaintare a dosarului și acesta a și fost atașat la dosarul de fond, fiind înaintat, ulterior, instanței de recurs.

În niciuna din încheierile de ședință de la fond nu s-a consemnat vreo solicitare de încuviințare de probe din partea petiționarului care, de altfel, deși legal citat, nici nu s-a prezentat la judecata în fond.

În aceste condiții, în mod corect, prima instanță a dat eficiență prevederilor art. 2781 alin. (4) și alin. (7) C. proc. pen., soluționând cauza în lipsa persoanei care a formulat plângerea, prezența acestuia nefiind obligatorie, pe baza lucrărilor și materialului dosarului cauzei.

Cât privește soluția pronunțată pe fond, Înalta Curte apreciază că în mod legal și temeinic s-a menținut rezoluția procurorului, de neîncepere a urmăririi penale.

S-a constatat, corect, că nu s-a probat în cauză că intimații, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în calitate de procuror și, respectiv, ofițer de poliție, prin modul în care și le-au îndeplinit ar fi vătămat în vreun fel interesele legale ale petiționarului, nefiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționar, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.R.C. împotriva Sentinței penale nr. 94 din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 iunie 2011.