Justification of continued pretrial detention for penitentiary drug smuggling under public order danger and European Convention standards.

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 292 din 07 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a I penală, în Dosarul nr. 37217/3/2009, printre altele, a dispus:

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatei P.C.F., din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza dispozițiilor art. 2 alin. (2) și (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpata P.C.F. la o pedeapsă de 10 ani și 6 luni închisoare.

A făcut aplicarea disp. art. 71, 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatei.

În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenție de la 31 august 2009 la zi. În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 118 lit. e) C. pen. a confiscat de la inculpată cantitatea de 0,75 g heroină depusă la Camera de corpuri delicte.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel, inculpata P.C.F., apel care formează obiectul Dosarului nr. 37217/3/2010 (1322/2010) al Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori.

La termenul din 1 iunie 2010, instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel București, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpatei în temeiul art. 3002 combinat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.

Împotriva acestei încheieri, inculpata P.C.F., a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel București dată în încheierea atacată, constată că recursul declarat de inculpată este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 5 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

De la această regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile Convenției.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive".

În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a constatat că temeiurile de fapt și de drept - art. 148 lit. f) C. proc. pen. - care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activității infracționale respectiv, la data de 31 august 2009, inculpata P.C.F. a fost depistată cu ocazia controlului de specialitate efectuat de către lucrătorii din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranță București Rahova deținând asupra sa 12 doze de heroină, introduse în interiorul vaginului, în scopul introducerii în penitenciar, de împrejurările comiterii faptelor, cât și faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pe care inculpatul le-a săvârșit, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu afectează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii.

Înalta Curte conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata P.C.F. împotriva Încheierii din 1 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 37217/3/2009 (1322/2010).

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata P.C.F. împotriva Încheierii din 1 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 37217/3/2009 (1322/2010).

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2010.