Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2306/2010 AI generated

Withdrawal of revision petition against final conviction for attempted homicide and illegal weapon possession

Case Number Decizia nr. 2306/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal of the convicted defendant, quashing the Court of Appeal's decision to refer the petition to the public prosecutor and taking note of the defendant's withdrawal of the revision request, thereby terminating the extraordinary appellate procedure. The case involved a petitioner seeking revision of a final conviction for qualified attempted homicide and illegal possession of a weapon, arguing that witness statements had been altered to falsely implicate him, while the lower court had qualified the originally misnamed filing as a revision petition and ordered its transmission to the prosecutor under Article 397 of the Code of Criminal Procedure. The decisive legal basis was the defendant's express will to withdraw the petition, which rendered the prior procedural referral moot, applying Article 38515 point 2 letter d) of the Code of Criminal Procedure to quash the decision and accept the withdrawal.

Legislator headnote

AI generated

art. 397 C. proc. pen, art. 192 alin. (3) C. proc. pen, art. 393 alin. (2) C. proc. pen, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen, art. 74 lit. a) C. pen, art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991; Withdrawal of revision petition against final conviction for attempted homicide and illegal weapon possession: The case involved a petitioner seeking revision of a final conviction for qualified attempted homicide and illegal possession of a weapon, arguing that witness statements had been altered to falsely implicate him, while the lower court had qualified the originally misnamed filing as a revision petition and ordered its transmission to the prosecutor under Article 397 of the Code of Criminal Procedure. The decisive legal basis was the defendant's express will to withdraw the petition, which rendered the prior procedural referral moot, applying Article 38515 point 2 letter d) of the Code of Criminal Procedure to quash the decision and accept the withdrawal.

Keywords

AI generated
criminal revision petition withdrawal of legal petition criminal attempt homicide procedural orders extraordinary revision

Cited Legislation

AI generated
art. 397 C. proc. pen
În baza art. 397 C. proc. pen., a trimis la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu cauza privind cererea de revizuire a Sentinței penale nr.
art. 192 alin. (3) C. proc. pen
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
art. 393 alin. (2) C. proc. pen
Dat fiind faptul că persoana condamnată invocă aspecte care tind să conducă la dovedirea netemeiniciei soluției de condamnare, așa cum arată prevederile art. 393 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a pus în discuție calificarea cererii formulată de către condamnat.
art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen
(1), (2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu reținerea circumstanțelor atenuante prev.
art. 74 lit. a) C. pen
de art. 74 lit. a) C. pen.
art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991
de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.
art. 386 C. proc. pen
De asemenea, cererea, deși denumită „contestație în anulare" nu invocă niciunul dintre cazurile enumerate de art. 386 C. proc. pen., și, de asemenea este formulată cu depășirea termenului prevăzut de art.
art. 397 alin. (1) C. proc. pen
Urmează ca procurorul, conform art. 397 alin.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 2 lit. d), C. proc. pen.

Cited as the basis for admitting the cassation appeal, quashing the lower court's decision, and taking note of the petitioner's withdrawal of the revision request.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosarul, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 36/A a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie s-a dispus următoarele:

În baza art. 397 C. proc. pen., a trimis la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu cauza privind cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 124 din 26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția penală, formulată de condamnatul Ț.V. în prezent deținut în Penitenciarul de maximă siguranță Colibași.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarea situație de fapt:

Prin cerere, condamnatul arată că se află în executarea unei pedepse în Penitenciarul Colibași, dar deși a fost condamnat pentru tentativă la omor calificat și port ilegal de armă albă, martorii care au fost în momentul altercației împreună cu el și-au schimbat declarațiile. După ce în cursul urmăririi penale au arătat că el este cel care a dat cu cuțitul în partea vătămată S.N., ulterior toți martorii au arătat că nu a lovit cu cuțitul pe partea vătămată, autorul faptei fiind L.G.P., care nu a fost trimis în judecată, motivându-se că era într-o stare prea avansată de ebrietate pentru a putea săvârși fapta.

Dat fiind faptul că persoana condamnată invocă aspecte care tind să conducă la dovedirea netemeiniciei soluției de condamnare, așa cum arată prevederile art. 393 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a pus în discuție calificarea cererii formulată de către condamnat.

La termenul de judecată din 25 martie 2010, condamnatul a precizat că obiectul cererii este revizuirea Sentinței penale nr. 124/2009, pronunțată de Tribunalul Sibiu și a fost de acord cu trimiterea cauzei la Parchet pentru efectuarea cercetărilor prealabile, așa cum a cerut apărătorul său.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că prin Sentința penală nr. 124 din 26 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția penală, în Dosar nr. 3683/85/2008, a fost condamnat inculpatul Ț.V. la o pedeapsă de 7 a închisoare, în baza art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), (2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. și la o pedeapsă de 5.000 RON, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

După contopirea pedepselor, s-a dispus ca inculpatul să execute, prin privare de libertate, pedeapsa de 7 ani închisoare.

Prin Decizia penală nr. 106/A/2009 din 8 decembrie 2009, a Curții de Apel Alba Iulia, s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și partea civilă S.N., s-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, în locul amenzii penale, păstrându-se, însă, rezultanta de 7 ani închisoare și majorându-se cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul.

Apelul declarat de către inculpatul Ț.V. a fost respins ca nefondat. Hotărârea instanței de apel a fost comunicată inculpatului la adresa de domiciliu din comuna Perișani și la adresa de reședință din Sibiu, str. Ș.M. Hotărârea a rămas definitivă prin nerecurare.

Din adresa din 27 ianuarie 2010, rezultă că Ț.V. a fost încarcerat în vederea executării pedepsei la data de 14 ianuarie 2010 de către I.P.J. Vâlcea, dată la care începe executarea pedepsei.

Cererea prezentă a fost trimisă prin poștă la data de 11 februarie 2010, astfel încât ea nu ar putea fi valorificată drept recurs peste termen, câtă vreme a fost formulată la mai mult de 10 zile de la data încarcerării.

De asemenea, cererea, deși denumită „contestație în anulare" nu invocă niciunul dintre cazurile enumerate de art. 386 C. proc. pen., și, de asemenea este formulată cu depășirea termenului prevăzut de art. 388 alin. (1) teza I C. proc. pen. În plus, cererea ar fi inadmisibilă ca și contestație în anulare, câtă vreme nu a fost pronunțată o hotărâre de către instanța de recurs, hotărârea de condamnare rămânând definitivă prin nerecurare.

În aceste condiții, în virtutea rolului activ al instanței de judecată, Curtea a pus în discuție calificarea cererii și posibilitatea încadrării ei ca fiind calea de atac extraordinară a revizuirii, câtă vreme persoana condamnată invocă descoperirea unor fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute de către instanță la soluționarea cauzei și mărturiile mincinoase ale martorilor date în cursul urmăririi penale.

Cum orice cerere formulată de către o persoană care se adresează justiției trebuie interpretată în sensul de a produce efecte juridice, iar celelalte posibile căi de atac ordinare sau extraordinare ar fi tardive sau inadmisibile, Curtea, luând act și de precizările formulate în același sens de către condamnat, a calificat cererea ca fiind revizuire, iar pentru aceasta ea trebuie trimisă, conform art. 397 alin. (1) C. proc. pen., la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță.

Urmează ca procurorul, conform art. 397 alin. (3) C. proc. pen., să cheme persoana care a făcut cererea, în vederea completării și precizării acesteia și pentru a indica textul cuprinzând cazul de revizuire pe care se întemeiază.

În considerarea celor expuse, constatând că, în primă instanță, cauza în care a fost condamnat Ț.V. a fost judecată de către Tribunalul Sibiu, curtea va trimite dosarul parchetului de pe lângă acest tribunal.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs revizuentul Ț.V., care arată că înțelege să-și retragă cererea de revizuire declarată.

Înalta Curte având în vedere această poziție procesuală a revizuentului urmează să constate că decizia instanței de apel urmează să fie casată și rejudecând să ia act de manifestarea de voință a recurentului de retragere a cererii de revizuire, deoarece prin decizia instanței de apel s-a dispus trimiterea cererii de revizuire la Parchetul de le lângă Tribunalul Sibiu în baza art. 397 C. proc. pen.

Față de aceste considerente, urmează ca în baza disp. art. 38515 pct. 2 lit. d), C. proc. pen., să se admită recursul declarat de revizuentul, Ț.V. împotriva Deciziei penale nr. 36 din 25 martie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de revizuentul Ț.V. împotriva Deciziei penale nr. 36 din 25 martie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia penală atacată și rejudecând ia act de manifestarea de voință a recurentului de retragere a cererii de revizuire.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 11 iunie 2010.