Sustaining preventive detention for aggravated battery against a minor despite reasonable duration challenge
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's decision to maintain his preventive detention, and ordered him to pay 200 RON in judicial costs to the state. The dispute centered on a challenge to the ongoing preventive arrest of a defendant charged with aggravated battery against a toddler, which had resulted in a conviction of eight years' imprisonment; the defendant argued that his release no longer posed a danger to public order and that the detention period was unreasonable. The Court ruled that the preventive measure remained necessary and proportionate because the gravity of the violent act and the threat to public order persisted, and found that the approximately one-year duration of detention did not exceed the reasonable time limit established by European and national jurisprudence, relying on Articles 148(f) and 3002 of the Code of Criminal Procedure to justify the continued deprivation of liberty.
Legislator headnote
AI generatedart. 37 lit. a) C. pen, art. 148 lit. f) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Sustaining preventive detention for aggravated battery against a minor despite reasonable duration challenge: Inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., reținându-se, în esență că, în data de 8 mai 2009, a lovit-o cu pumnii pe minora A.Ș.D. în vârstă de 1 an și 4 luni în zone vitale și a aruncat-o pe un plan dur, provocându-i multiple leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 25 - 30 zile de îngrijiri medicale și pentru care a fost condamnat în fond la o pedeapsă de 8 ani închisoare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
A. Prin Încheierea din 18 mai 2010 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 05616/99/2009, în baza art. 3002 și art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului B.V. și s-a menținut în continuare această măsură.
Instanța învestită cu soluționarea apelului cauzei a reținut că se impune menținerea arestării preventive luată față de inculpat, întrucât temeiurile care au determinat această măsură nu s-au modificat iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura și gravitatea faptelor; pe de altă parte, există motive verosimile în sensul că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, fiind respectată proporționalitatea dintre restrângerea dreptului la libertate și scopul urmărit prin menținerea măsurii preventive.
În concret, instanța de apel a reținut că pericolul concret pentru ordinea publică este evidențiat de natura și gravitatea faptei presupus a fi săvârșită de inculpat iar menținerea măsurii arestării preventive este impusă și de necesitatea de a se asigura desfășurarea normală a procesului penal.
A mai reținut că durata arestării preventive nu a depășit termenul rezonabil apreciat în funcție de criteriile stabilite de jurisprudența europeană dar și internă, și, în plus, s-a pronunțat o condamnare în fond a inculpatului.
B. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul B.V., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de libertate deoarece nu există date certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică sau că poate influența judecarea cauzei.
Examinând încheierea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat.
Inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., reținându-se, în esență că, în data de 8 mai 2009, a lovit-o cu pumnii pe minora A.Ș.D. în vârstă de 1 an și 4 luni în zone vitale și a aruncat-o pe un plan dur, provocându-i multiple leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 25 - 30 zile de îngrijiri medicale și pentru care a fost condamnat în fond la o pedeapsă de 8 ani închisoare.
Înalta Curte constată că, astfel cum în mod just a reținut și Curtea de Apel lași, temeiurile care au determinat luarea și ulterior prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului nu au încetat să existe. Față de gravitatea faptei și de împrejurările în care a fost comisă, de importanța valorilor sociale lezate, precum și impactul negativ pe care l-ar avea asupra colectivității lipsa unei reacții ferme a autorităților judiciare față de persoanele care săvârșesc acest gen de fapte, în mod corect, prima instanță a apreciat în mod corect că sunt probe certe, fiind întrunite condițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă o amenințare efectivă pentru ordinea publică iar temeiurile care au determinat această măsură nu s-au modificat sau încetat.
Pe de altă parte, este corectă și aprecierea instanței de fond în sensul că nu a fost depășită durata rezonabilă a arestului preventiv, caracterul rezonabil al acestei măsuri neputând fi evaluat în mod abstract, ci ținând cont de circumstanțele și complexitatea cauzei. în cauză, recurentul-inculpat a fost arestat preventiv la data de 11 mai 2009, astfel că durata detenției provizorii, de circa 1 an până la acest moment, nu poate fi considerată ca depășind termenul rezonabil impus de jurisprudența europeană și națională, având în vedere circumstanțele și complexitatea cauzei.
În consecință, pentru aceste considerente, recursul declarat de inculpat împotriva încheierii pronunțată de Curtea de Apel lași urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva Încheierii de ședință din data de 18 mai 2010 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 05616/99/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 iunie 2010.