Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1307/2012 AI generated

Retrial after extradition: scope of review and admissibility of expired telephone intercepts in human trafficking conviction

Case Number Decizia nr. 1307/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appellant’s appeal, rendering the decision final and upholding the prior judgments that rejected his request for a retrial after extradition and maintained his conviction for human trafficking with a five-year prison sentence. The dispute concerned a request for retrial pursuant to Article 5221 of the Code of Criminal Procedure, argued on the basis that the appellant was originally tried and convicted in absentia following his extradition, and that the lower courts erred by admitting allegedly illegal phone intercepts and failing to credit inconsistent witness testimony. The court held that the lower instance had properly admitted the retrial request initially, respected procedural guarantees by hearing the appellant and witnesses, and correctly assessed the evidence, which included consistent victim declarations and border control records that corroborated the trafficking facts and contradicted the defense’s exculpatory claims. The decisive legal basis involved the distinction between revision for essential errors and retrial for extradition, which guarantees the right to a fair trial and defense in a new procedural cycle, and the strict admissibility rules for telecommunication intercepts, leading to the rejection of the appeal under Article 38515(1)(b) of the Code of Criminal Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 406 alin. (4) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen, art. 5221 C. proc. pen, art. 3859 pct. 172 C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Retrial after extradition: scope of review and admissibility of expired telephone intercepts in human trafficking conviction: The dispute concerned a request for retrial pursuant to Article 5221 of the Code of Criminal Procedure, argued on the basis that the appellant was originally tried and convicted in absentia following his extradition, and that the lower courts erred by admitting allegedly illegal phone intercepts and failing to credit inconsistent witness testimony. The court held that the lower instance had properly admitted the retrial request initially, respected procedural guarantees by hearing the appellant and witnesses, and correctly assessed the evidence, which included consistent victim declarations and border control records that corroborated the trafficking facts and contradicted the defense’s exculpatory claims. The decisive legal basis involved the distinction between revision for essential errors and retrial for extradition, which guarantees the right to a fair trial and defense in a new procedural cycle, and the strict admissibility rules for telecommunication intercepts, leading to the rejection of the appeal under Article 38515(1)(b) of the Code of Criminal Procedure.

Keywords

AI generated
human trafficking re-extradition criminal sentence exculpatory evidence new facts and evidence right to fair trial

Cited Legislation

AI generated
art. 406 alin. (4) C. proc. pen
5221 raportat la art. 406 alin. (4) C. proc. pen., respingerea ca neîntemeiată a cererii de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul O.G.C.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Provision cited in the dispositive to impose judicial costs on the appellant and specify the payment of the legal aid defender's fee from the Ministry of Justice funds.
art. 5221 C. proc. pen
Art. 5221 C. proc. pen., care reglementează rejudecarea în caz de extrădare, face trimitere la dispozițiile art.
art. 3859 pct. 172 C. proc. pen
Împotriva deciziei a declarat recurs condamnatul care prin apărătorul desemnat din oficiu, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen

Cited Case Law

AI generated
decizia penală nr. 1551/2009
3 din 6 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1551/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 aprilie 2009, prin care i s-a aplicat pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Provision cited in the dispositive to impose judicial costs on the appellant and specify the payment of the legal aid defender's fee from the Ministry of Justice funds.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului penal de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 240 din 27 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 1570/40/2011 s-a dispus în temeiul art. 5221 raportat la art. 406 alin. (4) C. proc. pen., respingerea ca neîntemeiată a cererii de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul O.G.C. împotriva sentinței penale nr. 292/D/2008 pronunțată de Tribunalul Bacău, așa cum a fost modificată prin decizia penală nr. 3 din 6 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1551/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 aprilie 2009, prin care i s-a aplicat pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul a fost obligat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul datorat apărătorului desemnat din oficiu s-a dispus a fi plătit din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la data de 06 aprilie 2011, condamnatul O.G.C. a solicitat rejudecarea după extrădare întrucât a fost judecat și condamnat în lipsă la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 prin sentința penală nr. 292/D/2008 a Tribunalului Bacău pronunțată în dosarul nr. 6885/110/2007 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1551 din 28 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea de ședință din data de 10 mai 2011, instanța de fond a admis în principiu cererea de rejudecare după extrădare, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 5221 C. proc. pen., inculpatul fiind judecat și condamnat în lipsă, după care a procedat la audierea inculpatului, a părții vătămate M.M. și a martorilor A.M., O.L., B.O., B.S.E., C.G. și C.I.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău, inculpatul O.G.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005 constând în aceea că în toamna anului 2002, în baza unei înțelegeri prealabile cu soția sa O.L., a preluat-o pe partea vătămată M.M., recrutată prin înșelăciune din țară și prin amenințări și violență a supus-o exploatării sexuale în Spania (Madrid).

În fapt s-a reținut că inculpatul O.G.C., la data de 08 februarie 2002 a părăsit teritoriul României, deplasându-se în Spania - Madrid, în vederea găsirii unui loc de muncă în această țară.

Aici, inculpatul O.G.C. s-a întâlnit cu fratele său vitreg, numitul B.G. (trimis și acesta în judecată prin rechizitoriul nr. 162/P/2003), care desfășura activități de proxenetism.

Sesizând că din această îndeletnicire se câștigă lesne importante sume de bani, inculpatul O.G.C. a luat hotărârea infracțională de a proceda în aceeași manieră, sens în care a contactat-o pe soția sa (inculpata O.L.), rămasă în țară și, comunicându-i intenția sa, i-a solicitat acesteia să caute tinere cu aspect fizic plăcut și cu situație materială precară, pentru a le convinge să se deplaseze la muncă în Spania.

Raliindu-se imediat rezoluției infracționale a soțului său, în cursul lunii octombrie 2002, O.L. a contactat-o pe partea vătămată M.M. și pe sora acesteia, M.S., - aceasta din urmă în vârstă de 17 ani la vremea respectivă -, cărora le-a propus să se deplaseze în Spania, unde soțul său, inculpatul O.G.C. le-ar putea ajuta în obținerea unui loc de muncă sigur și onest, ca barmanițe în restaurant.

O.L. s-a orientat către partea vătămată M.M. și sora acesteia, S., întrucât, anterior, fiind vecină cu ele, cunoștea că provin dintr-o familie dezmembrată, părinții lor fiind despărțiți, și că mai au încă trei frați mai mici, speculând astfel situația lor socio-economică precară.

Deși M.S. a refuzat propunerea lui O.L., fiind încă elevă, sora acesteia, partea vătămată M.M. a acceptat-o având încredere în promisiunea făcută, cu atât mai mult cu cât o cunoștea de multă vreme pe O.L., care a asigurat-o că soțul său, inculpatul O.G.C. lucrează deja la acel restaurant în Madrid - Spania, unde ar mai exista două locuri de muncă.

Pentru a întări și mai mult convingerea părții vătămate M.M., chiar i-a solicitat să găsească pentru cel de-al doilea loc de muncă o altă tânără, în locul surorii sale. Astfel, prin intermediul părții vătămate M.M., O.L. a cunoscut-o pe numita A.M., căreia i-a făcut aceiași propunere și i-a dat, atât ei, cât și familiei sale, aceleași asigurări cu privire la reala existență a locului de muncă promis.

O dată ce fetele au luat hotărârea de a se deplasa în Spania, prin intermediul numitei O.L., aceasta le-a însoțit la Serviciul Pașapoarte din cadrul I.P.J. Bacău, unde a suportat cheltuielile aferente eliberării pașapoartelor acestora. După obținerea documentelor susmenționate, O.L. le-a anunțat pe partea vătămată M.M. și pe numita A.M. că, în ziua de 31 octombrie 2002 va avea loc plecarea, din Alba Iulia.

La data convenită, O.L. a închiriat un taxi și a însoțit fetele până la Alba Iulia, unde au fost îmbarcate într-un microbuz cu care s-a efectuat deplasarea până la Madrid, suportând o parte din contravaloarea transportului și a asigurării medicale.

La destinație, partea vătămată M.M. a fost preluată de inculpatul O.G.C., iar A.M. de fratele acestuia, B.G. care, după ce le-au condus în apartamentul în care locuiau în Madrid, le-au spus adevăratul scop pentru care au fost trimise în Spania, respectiv cel de a practica prostituția într-un club (F.P.) din suburbia Madridului.

Deși partea vătămată nu a acceptat propunerea inculpatul O.G.C., refuzând să iasă din casă timp de 3 zile, datorită presiunilor exercitate de acesta asupra sa, a fost nevoită, în cele din urmă, să meargă la acel club, ceea ce s-a și întâmplat. Această situație a fost determinată de împrejurarea că inculpatul O.G.C. se afla în posesia documentelor victimei, care astfel, era lipsită de posibilitatea de a se deplasa în mod liber, corelată cu lipsa mijloacelor bănești și imputarea cheltuielilor ocazionate de deplasarea sa în Spania, suportate de familia O.

Astfel, timp de o săptămână, partea vătămată M.M. a stat în club, unde a fost nevoită să întrețină raporturi sexuale cu clienți, contra cost, doar pentru a-și putea achita cheltuielile de cazare.

Observând că aceasta nu „produce" bani, inculpatul O.G.C. s-a deplasat la club și a luat-o pe partea vătămată în apartamentul pe care îl avea închiriat în capitala Spaniei, după care, motivat de faptul că aceasta refuza să se prostitueze în folosul său, a exercitat asupra ei acte de violență și, ulterior, conform declarației părții vătămate, a întreținut cu aceasta raporturi sexuale împotriva voinței sale.

A doua zi, partea vătămată a fost trimisă de inculpatul O.G.C. din nou la club și îndemnată să practice prostituția pentru a-și putea achita datoria față de familia sa, sub amenințarea că în caz de refuz, familia părții vătămate va avea de suportat consecințele și ea va fi scoasă „la produs în stradă" și nu într-un club.

La întoarcerea în club, partea vătămată M.M. a apelat la barmanul de aici, solicitându-i sprijinul pentru a reuși să fugă și acesta, văzând că prezintă pe față și corp numeroase semne de violență, a fost de acord.

Astfel, cu ajutorul persoanei susmenționate, partea vătămată M.M. a declarat pierdut pașaportul autorităților spaniole și, ulterior, a obținut de la Ambasada României o foaie consulară (dosar urmărire penală) în baza căreia s-a reîntors în țară, unde a sesizat imediat fapta organelor de poliție (plângere - dosar urmărire penală).

În drept, s-a reținut că fapta comisă de inculpatul O.G.C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 287/2005, atât sub aspect obiectiv, cât și sub aspect subiectiv.

Rezultă din declarațiile martorilor M.S. și A.F., sora părții vătămate, respectiv mama celeilalte fete, A.M., recrutată odată cu M.M. la solicitarea lui O.L., că victimele traficului de ființe umane au fost induse în eroare cu privire la scopul deplasării lor în Spania, propunându-li-se locuri de muncă în restaurant, la spălat de vase.

De asemenea, martora C.A. a declarat că toată activitatea s-a desfășurat la solicitarea inculpatului O.G.C.

Situația de fapt descrisă mai sus, a fost reținută de instanța de fond pe baza probelor administrate în cauză atât la urmărirea penală cât și cercetarea judecătorească după cum urmează: cu xerocopia dosarului nr. 162/P/2003, xerocopii din dosarul nr. 37D/P/2005, acte noi administrate în dosarul nr. 195D/P/2005 disjuns din dosarul nr. 37D/P/2005, declarație persoana vătămată M.M., declarații martori: V.R., A.F., B.O., proces verbal privind verificarea în baza de date a I.G.P.R. a inculpatului O.G.C., radiograma privind darea în U.G. a inculpatului O.G.C., proces verbal privind imposibilitatea prezentării materialului de urmărire penală inculpatului O.G.C. și redarea în formă scrisă a interceptărilor telefonice.

Privitor la declarația martorului A.M. audiată în procedura rejudecării după extrădare, prima instanța a constatat că aceasta este vădit nesinceră și nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. Relevante în aprecierea nesincerității depoziției acestui martor sunt declarațiile părții vătămate M.M. și ale martorului O.L. care afirmă că „M.M. și A.M. au plecat împreună în Spania la data de 31 octombrie 2002, coroborate cu mențiunile cuprinse în procesul verbal din data de 09 septembrie 2005 (dosar urmărire penală) din care rezultă că A.M. figurează ca ieșită din țară la data de 31 octombrie 2002 prin P.C.T.F. Nădlac, fără a mai fi intrată ulterior, (la data respectivă controlul vamal fiind obligatoriu).

În ceea ce privește susținerile inculpatului prin apărător ales conform cărora interceptările convorbirilor telefonice efectuate între soții O., începând cu data 06 aprilie 2003 inclusiv, ar fi lovite de nulitate întrucât autorizația de interceptare a fost dată pentru o perioadă de 30 de zile, de la 07 martie 2003 la data de 05 aprilie 2003 (dosar urmărire penală), nefiind ulterior prelungită fiind găsite întemeiate, prima instanța nu a ținut cont de interceptările efectuate ulterior datei de 05 aprilie 2003 întrucât în lipsa actului procedural care să dovedească prelungirea autorizației de interceptare și înregistrare, aceste interceptări apar ca fiind ilegal făcute și sunt lovite de nulitate absolută.

Față de toate probele administrate în cauză, tribunalul a apreciat că vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită, iar condamnarea acestuia este corectă, cererea de rejudecare după extrădare fiind neîntemeiată.

Art. 5221 C. proc. pen., care reglementează rejudecarea în caz de extrădare, face trimitere la dispozițiile art. 405 - 408 C. proc. pen., aplicabile căii extraordinare de atac a revizuirii, însă această trimitere este limitată la procedura de rejudecare și la soluțiile care pot fi pronunțate.

Revizuirea și rejudecarea în caz de extrădare au o finalitate distinctă: dacă revizuirea implică înlăturarea unor erori esențiale asupra faptelor reținute într-o hotărâre definitivă, rejudecarea în caz de extrădare are ca scop garantarea dreptului persoanei extrădate, care a fost judecată și condamnată în lipsă, la un proces echitabil și, în principal, exercitarea dreptul său la apărare într-un nou ciclu procesual, ceea ce presupune posibilitatea acesteia de a fi audiată, de a interoga martorii sau părțile din proces și de a administra probe în apărarea sa, atât cu privire la situația de fapt, cât și în circumstanțiere.

A mai constatat prima instanță că în lipsa unei dispoziții contrare, rejudecarea în caz de extrădare nu se limitează la înlăturarea unei erori esențiale asupra faptelor, ci poate avea efecte asupra individualizării pedepsei și, prin urmare, chiar dacă probatoriul administrat cu ocazia rejudecării confirmă situația de fapt și vinovăția inculpatului, cererea acestuia poate fi admisă, exclusiv, cu privire la individualizarea pedepsei, cu consecința pronunțării unei noi hotărâri, dacă probele administrate în circumstanțiere conduc instanța de rejudecare la o altă concluzie în privința individualizării decât cea stabilită în primul ciclu procesual.

Din coroborarea întregului probatoriu administrat în cauză, cu prilejul rejudecării s-a reținut că inculpatul O.G.C. se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa și față de împrejurările în care aceasta s-au comis, de urmările produse, de persoana inculpatului, care a negat in mod constant fapta in pofida probatoriului evident incriminator, s-a apreciat că nu pot fi reținute în favoarea sa circumstanțe atenuante judiciare, iar scopul educativ al pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea acesteia în regim de detenție.

De asemenea, în urma rejudecării, prima instanța a reținut că față de faptele săvârșite, față de împrejurările în care s-au comis acestea nu s-au relevat alte împrejurări sau circumstanțe decât cele reținute în cursul primei judecăți, cu consecințe în ce privește situația de fapt, vinovăția inculpatului, încadrarea juridică sau chiar tratamentul sancționator.

Apelul declarat de inculpatul O.G.C. prin care a criticat sentința pentru greșita sa condamnare sub aspectul săvârșirii infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 15 din 7 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie - pronunțată în dosarul nr. 1579/40/2011.

Împotriva deciziei a declarat recurs condamnatul care prin apărătorul desemnat din oficiu, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. a solicitat rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri în prezența acestuia.

În ultimul cuvânt, condamnatul a susținut că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii.

Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate care în drept se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 și 18 C. proc. pen., cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 3859 alin. ultim din același cod, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Contrar celor susținute de apărătorul recurentului, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., care se referă la situația „când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii”.

Instanța de fond investită cu cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul O.G.C., constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 5221 C. proc. pen., respectiv că inculpatul a fost judecat și condamnat în data de 10 mai 2011 a admis în principiu cererea și a procedat la rejudecarea cauzei cu respectarea cerințelor art. 405 și urm. C. proc. pen.

Prin urmare, solicitarea apărării de a se admite recursul declarat de condamnat și de a se proceda la rejudecarea cauzei în prezența acestuia nu poate fi primită.

În ce privește susținerea recurentului în sensul că în mod greșit a fost condamnat pentru o infracțiune pe care nu a comis-o și că soluția ce s-ar fi impus a fi pronunțată în cauză ar fi fost aceea ce achitare, Înalta Curte constată că nu este fondată.

Din probele administrate în cauză atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, după rejudecarea în fond a cauzei urmare admiterii în principiu a cererii de rejudecare după extrădare rezultă că în Spania, partea vătămată M.M. a fost preluată de recurentul-inculpat O.G.C., iar A.M. de fratele acestuia, B.G., care după ce le-au condus în apartamentul în care locuiau, în Madrid, le-a spus adevăratul scop pentru care au fost trimiși în Spania de către O.L. (soția recurentului) și anume să practice prostituția în clubul „F.P.” din suburbia Madridului.

Deși partea vătămată nu a acceptat propunerea recurentului, refuzând că iasă din casă timp de 3 zile, datorită presiunilor exercitate de acesta asupra sa a fost nevoită, în cele din urmă, să meargă la clubul respectiv unde a rămas timp de o săptămână și a întreținut raporturi sexuale cu diferiți clienți, contra cost, doar pentru a-și putea achita cheltuielile de cazare.

Pentru că documentele părții vătămate se aflau în posesia recurentului, fiind astfel lipsită de posibilitatea de a se deplasa în mod liber și neavând mijloace bănești pentru a părăsi Spania, M.M. a apelat în cele din urmă la barmanul din Clubul „F.P.”, solicitându-i sprijinul să fugă. Cu ajutorul acestei persoane (care a observat că partea vătămată prezenta pe față și corp numeroase semne de violență), partea vătămată, după ce a declarat pierdut pașaportul autorităților spaniole, a obținut de la Ambasada României o foaie consulară în baza căreia s-a reîntors în țară unde a sesizat imediat fapta organelor de poliție (dosar urmărire penală).

Relevante în reținerea situației de fapt susmenționate sunt declarațiile constante ale părții vătămate M.M. care se coroborează cu depozițiile martorilor M.S. (sora părții vătămate), A.F. (mama martorei A.M. care a fost recrutată odată cu partea vătămată de către O.L. care le-a promis locuri de muncă într-un restaurant din Spania), C.A. (potrivit susținerilor acestei martore, toată activitatea s-a desfășurat la solicitarea recurentului) și cu procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de recurent cu soția sa în perioada 07 martie 2003 - 05 aprilie 2003, convorbiri interceptate legal în baza autorizației emisă de judecător (dosar urmărire penală).

Împrejurarea că martora A.M. cu ocazia audierii în procedura rejudecării după extrădare, a revenit la declarațiile date anterior în cauză este reală, dar nu este de natură a-l exonera pe recurent de răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată. În mod corect declarația acestei martore a fost apreciată de instanța de fond ca fiind nesinceră și înlăturată ca atare cu motivarea că nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, concluzie însușită și de instanța de prim control judiciar.

Relevante în aprecierea nesincerității martorei A.M. sunt declarațiile părții vătămate M.M. și ale martorei O.L. care a arătat că „M.M. și A.M. au plecat împreună în Spania la data de 31 octombrie 2002”, precum și mențiunile cuprinse în procesul verbal din data de 09 septembrie 2005, când controlul vamal obligatoriu, potrivit cărora, A.M., figurează ca ieșită din țară la 31 octombrie 2002 prin P.C.T.F. Nădlac, fără a mai fi intrat ulterior (dosar urmărire penală).

În consecință, reținând că vinovăția recurentului inculpat a fost pe deplin dovedită, apărările formulate de acesta fiind în mod judicios înlăturate de către instanțe în urma coroborării întregului material probator administrat în cauză, recursul formulat de acesta se va respinge ca nefondat în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul O.G.C. împotriva deciziei penale nr. 15 din 7 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 25 aprilie 2012.