Finality of appellate decisions in criminal procedure and inadmissibility of repeated appeals against final judgments

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 220 din 05 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul nr. 86/118/2009, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de către petentul G.M. împotriva Rezoluției nr. 106/P/2008 din data de 25 august 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, a menținut soluția de neîncepere a urmăririi penale din rezoluția atacată și a obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel a reținut că în plângerea sa petentul a susținut că procurorul a apreciat că în cauză nu s-a demonstrat refuzul de prezentare a documentelor contabile reținându-se că administratorul nu a fost prezent, atât timp cât a cest a dispărut de la locuința sa. Din analiza rezoluției atacate rezultă că motivul pentru care s-a considerat că fapta reclamată de petent nu atrage incidența art. 145 din Legea nr. 64/1995 este imposibilitatea ascultării lichidatorului judiciar R.I. determinată de decesul acestuia.

Instanța a mai reținut că petentul nu a contraargumentat cele reținute de procuror în motivarea rezoluției atacate, susținerile dezvoltate cu prilejul concluziilor prezentate atât în dezbaterea cauzei cât și în concluziile scrise, vizând de fapt netemeinicia dispoziției de disjungere a cercetărilor penale demarate sub aspectul infracțiunilor de înșelăciune, dispoziție care însă nu este cuprinsă în rezoluția atacată în prezenta cauză (nr. 106/P/2008 din data de 25 august 2008 a parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța) astfel încât nu a fost reținută de instanță ca fiind un argument de natură a conduce la desființarea acesteia.

În termen legal petentul G.M. a declarat recurs prin care solicită casarea sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei la instanța de fond, în vederea admiterii plângerii formulate și a se constata că intimatul F.Z. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, întrucât prin activitatea desfășurată de făptuitor, recurentul a fost determinat să facă împrumuturi bancare, pe care acesta ulterior a refuzat să le achite.

Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, prin Decizia penală nr. 721/P din 3 decembrie 2009, a respins, ca nefondat, recursul formulat de petentul G.M. împotriva Deciziei penale nr. 220 din 05 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul nr. 86/118/2009, reținând că nu există o manifestare expresă de voință în ceea ce-l privește pe făptuitor, nu rezultă exprimarea refuzului acestuia, și în condițiile în care atitudinea făptuitorului nu mai poate fi dovedită ca urmare a decesului lichidatorului R.I. la data de 09 iulie 2006.

Împotriva acestei decizii, recurentul-petent G.M. a declarat din nou recurs, reiterând aceleași motive invocate la instanța de fond și instanța de recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 86/118/2009, cu prim termen de judecată la data de 23 martie, când petentul, deși legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței.

Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. constată că recursul declarat de contestator este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În dispozițiile art. 3851 C. proc. pen. se enumera hotărârile precum și încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs.

Totodată dispozițiile art. 417 C. proc. pen. prevăd că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse niciunei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac și, din acest motiv, apare o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cel constatate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul G.M. împotriva Deciziei penale nr. 721/P din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurentul-petent la plata cheltuielilor judiciare către stat conform cu dispozitivul prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul G.M. împotriva Deciziei penale nr. 721/P din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul-petent la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 23 martie 2010.