Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3902/2010 AI generated

Suspension of administrative act: serious doubts on constitutionality and imminent salary loss

Case Number Decizia nr. 3902/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the National House of Pensions and Other Social Insurance Benefits, upholding the lower court's decision to grant the suspension of the challenged administrative act. The dispute concerned a public sector employee who sought interim measures to suspend an order revoking him from his position as an assistant director and terminating his four-year management contract, challenging the legality of the dismissal based on emergency ordinance provisions. Relying on Article 14 of Law No. 554/2004 and Recommendation No. R(89) 8 of the Council of Europe, the court held that the conditions for suspension were met because the employee demonstrated a "well-justified case" through serious doubts regarding the lawfulness of the act—specifically due to the Constitutional Court declaring the underlying normative framework unconstitutional—and an imminent harm consisting of the loss of salary rights, which could be avoided by suspending the execution of the order pending the final judgment.

Legislator headnote

AI generated

art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 3041 C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004; Suspension of administrative act: serious doubts on constitutionality and imminent salary loss: Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Keywords

AI generated
suspension of pension administrative dismissal constitutionality unconstitutional emergency ordinance imminent harm social insurance dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 7 din Legea nr. 554/2004
Considerând că acest ultim ordin este nelegal, reclamantul a formulat o plângere, adresată organului emitent în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
art. 15 din Legea nr. 554/2004
14 raportat la art. 15 din Legea nr. 554/2004, Curtea a luat în considerare și prevederile din recomandarea nr.
art. 3041 C. proc. civ
Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004
Astfel, cazul bine justificat, definit la art. 2 alin.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul C.V. a chemat în judecată Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o pronunță să dispună suspendarea executării Ordinului nr. 1027 din 13 octombrie 2009, emis de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 1260 din 25 mai 2009, a fost numit în funcția de director coordonator adjunct la Direcția Economică, Evidență Contribuabili din cadrul Casei Județene de Pensii Timiș, având încheiat un contract de management pentru o perioadă de 4 ani.

Ulterior, prin Ordinul Președintelui Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 1027 din 13 octombrie 2009, a fost dispusă revocarea sa din funcția ocupată și încetarea contractului de management începând cu data de 14 octombrie 2009.

Considerând că acest ultim ordin este nelegal, reclamantul a formulat o plângere, adresată organului emitent în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepția prematurității introducerii acțiunii, a inadmisibilității acesteia și a netimbrării ei.

Analizând cu prioritate excepțiile invocate de pârâtă instanța a dispus respingerea excepției netimbrării acțiunii, față de împrejurarea că reclamantul a timbrat-o în mod corespunzător.

În ce privește celelalte două excepții, instanța a constatat că reclamantul a respectat dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul că a formulat plângere prealabilă, pe care a transmis-o pârâtei la data de 16 octombrie 2009, la care pârâta i-a și răspuns că Ordinul care face obiectul litigiului este emis în conformitate cu O.U.G. nr. 105/2009, fiind și temeinic și legal.

Pe fondul cererii, instanța a constatat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile legale pentru a interveni suspendarea actului administrativ atacat.

În aprecierea îndeplinirii condițiilor menționate de art. 14 raportat la art. 15 din Legea nr. 554/2004, Curtea a luat în considerare și prevederile din recomandarea nr. R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul CE, pe considerentul că, România fiind țară membră a CE, judecătorul român trebuie să țină seama de conținutul acestei Recomandări. În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Decizia nr. 4434 din 7 decembrie 2006.

Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Recurenta a susținut, în esență, că în mod greșit și în totală contradicție cu dispozițiile legale în materie, instanța a reținut că în speță ar fi îndeplinite condițiile suspendării Ordinului nr. 1027 din 13 octombrie 2009, al Președintelui Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Astfel, susține recurenta, suspendarea executării este o măsură excepțională care nu se justifică în cauză, întrucât Ordinul nr. 1027 din 13 octombrie 2009 nu produce reclamantului un prejudiciu grav și de neînlăturat, în cazul în care actul administrativ ar fi anulat.

Prin lipsirea reclamantului de o parte din drepturile sale salariale nu se produce acestuia un prejudiciu material irecuperabil, pentru că, în ipoteza anulării acestui act administrativ, reclamantul ar fi repus pe postul ocupat anterior, cu plata drepturilor bănești de care a fost lipsit.

Cât privește susținerea instanței de fond că ar exista „serioase îndoieli” asupra legalității O.U.G. nr. 105 din 6 octombrie 2009, pentru faptul că în cuprinsul acesteia se regăsesc prevederi ale O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 1257/2009, nu constituie motiv de suspendare a unui act administrativ.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În cauză, sunt aplicabile prevederile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Potrivit prevederilor legale sus-menționate „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Rezultă, așadar, că suspendarea executării unui act administrativ este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiții: inițierea procedurii de anulare a actului administrativ, existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.

În speță, intimatul-reclamant a făcut dovada că a formulat plângerea prealabilă.

Celelalte două condiții, astfel cum rezultă din prevederile legale citate, se determină reciproc, logic neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără existența pericolului producerii unei pagube.

Astfel, cazul bine justificat, definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca împrejurare legată de starea de fapt și de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, respectiv a Ordinului nr. 1027 din 13 octombrie 2009, prin care s-a dispus încetarea, înainte de termen, a contractului de management al reclamantului, începând cu data de 14 octombrie 2009, este îndeplinit în prezenta cauză sub două aspecte.

Primul aspect vizează faptul că, actul normativ ce constituie temeiul juridic al emiterii ordinului contestat, respectiv O.U.G. nr. 105/2009, a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale, determinând, astfel, îndoieli serioase asupra efectelor ordinului contestat sub aspectul legalității.

Al doilea aspect privește faptul că, nu au fost respectate, aparent, dispozițiile art. 9 din Contractul de management, referitoare la cauzele încetării contractului, și nici chiar cele ale art. VIII din O.U.G. nr. 105/2009, declarate ulterior neconstituționale, conform cărora „contractele de management încheiate de acestea (persoanele care ocupă funcțiile prevăzute la art. III și art. IV alin. (3) - n.r.), aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, își produc efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate sau, după caz, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestora".

Condiția existenței unei pagube iminente în sensul definit prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, este, de asemenea, îndeplinită, deoarece intimatul-reclamant, prin punerea în executare a dispozițiilor ordinului contestat, ar fi lipsit de salariu, paguba constând în pierderea drepturilor salariale, fiind previzibilă și putând fi evitată prin suspendarea executării actului până la pronunțarea instanței de fond.

Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, dar la fel de adevărat este că, cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecințe grave în ce-l privește, se poate adresa instanței pentru a obține suspendarea executării actului.

În acest sens sunt, de altfel, și prevederile unor documente emise de organismele internaționale în condiții similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004, cum ar fi, de exemplu, Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei, privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, care prevede, ca principiu, tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat, de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanța o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor, se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat și când există și argumente juridice valabile față de regularitatea actului emis.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva Sentinței civile nr. 55 din 2 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2010.