Administrative reparations for nationalized land: scope of administrative competence under Law no. 10/2001 for partitioned real estate

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V a civilă la data de 23 octombrie 2008 și precizată ulterior, reclamanții B.E., B.G., B.M. și B.E. au chemat în judecată pe pârâții A.V.A.S. și C.I.A.N. din cadrul Primăriei A., solicitând anularea parțială și respectiv completarea deciziei din 10 septembrie 2008 emisă de A.V.A.S. cu obligarea pârâtei la acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților pentru terenul aferent clădirii înscrise în C.F., în suprafață de 132 m.p. și completarea deciziei atacate cu obligarea pârâtei la acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților pentru construcțiile demolate: o casă de piatră cu trei apartamente și anexe gospodărești-magazie de lemne, W.C. și grajd pentru cai și vaci, conform evaluării aflate în Dosarul nr. 2789/2003 al comisiei de analiză pe Legea nr. 10/2001 din cadrul primăriei A.

Prin sentința civilă nr. 1353 din 23 noiembrie 2009 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S., a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.I.A.N. din cadrul Primăriei A. și a fost respinsă cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu aceasta pârâta; a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., a fost modificată în parte dispoziția atacată, în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent reclamanților și pentru terenul aferent construcției (magazie) înscrisă inițial în C.F., transcrisă, în suprafață de 132 m.p., fiind menținute celelalte dispoziții ale actului atacat.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia din 21 septembrie 2010, a respins, ca nefondate apelurile declarate de reclamanți și de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinței sus-menționate, respinge, ca inadmisibilă în apel, cererea contestatorilor având ca obiect emiterea unei noi dispoziții de către Primăria A. sau completarea dispoziției nr. 362/2001, pentru considerentele ce urmează.

Curtea a constatat corectă soluția tribunalului de recunoaștere a dreptului reclamanților de persoane îndreptățite la masuri reparatorii prin echivalent pentru terenul de 132 m.p., deoarece potrivit extraselor C.F. depuse la dosar, imobilul înscris inițial,compus din casă de piatră și curte intravilan, în suprafață totala de 432 m.p., a fost proprietatea numiților B.F., B.A., B.F., I.B. și B.V., și a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 119/1948.

Prin încheierea nr. 97 din 16 ianuarie 1997, imobilul a fost parcelat în -construcție formată dintr-o magazie, în suprafață de 132 m.p., intabulându-se dreptul de proprietate în favoarea SC B. SA și curte în suprafață de 300 m.p., în proprietatea Statului Român.

Reclamanții au calitatea de moștenitori ai foștilor proprietari ai imobilului în litigiu, așa cum rezultă din certificatele de calitate de moștenitor X din 25 februarie 2003, Z din 25 februarie 2003, W din 25 februarie 2003, Y din 25 februarie 2003 și Q din 25 februarie 2003 eliberate de B.N.P. D.M.

Dezmembrarea proprietății de 432 m.p. în două numere topografice nu a produs o “dispariție” a celor 132 m.p., după cum nu operațiunea de dezmembrare a produs un transfer al proprietății, pentru a se interpreta că, deși anterior dezmembrării autorii reclamanților au fost proprietarii întregului teren de 432 m.p., totuși după dezmembrare, ca efect al acestei dezmembrări, cei 132 m.p. nu ar mai fi fost parte a aceleiași proprietăți inițiale.

De aceea, susținerile făcute de apelanta A.V.A.S. în sensul că la soluționarea notificării prin decizia atacată a avut în vedere imobilul astfel cum era înscris în C.F. ca fiind magazie de 132 m.p., nu poate fi primită în sensul pe care apelanta îl urmărește.

Suprafața de teren de 132 m.p. se află evidențiată în patrimoniul SC B. SA, societate integral privatizată, astfel că în mod corect a fost reținut de tribunal faptul că A.V.A.S., în considerarea art. 29 din Legea nr. 10/ 2001, avea a soluționa prin decizia atacată și această pretenție a reclamanților.

În ce privește apelul formulat de reclamanți, Curtea a constatat că reclamanții au învestit instanțele cu o contestație împotriva deciziei din 10 septembrie 2008 emisă de pârâta A.V.A.S., solicitând în mod expres prin cererea de chemare în judecată precizată la filele 13-16 dosar fond: „anularea parțială și respectiv completarea deciziei atacate cu obligarea intimatei la acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul (…) în suprafață de 132 m.p.); completarea deciziei atacate cu măsuri reparatorii pentru construcțiile demolate, cu obligarea intimatei la acordarea de măsuri reparatorii: o casă de piatră cu 3 apartamente și anexe gospodărești (magazie de lemne, W.C., grajd pentru cai și vaci)”. Și în motivarea acestei precizări reclamanții au arătat în mod expres că „A.V.A.S., prin decizia atacată din 10 septembrie 2008 soluționează în mod greșit dosarul: a) acordând masuri reparatorii doar pentru construcția magazie în suprafața de 132 m.p., lăsând afară terenul aferent; b) ignorând acordarea masurilor reparatorii pentru construcțiile demolate (casa de piatră, magazie de lemne, W.C., grajd pentru cai și vaci)”.

Or, în raport de acest obiect, pretenția de obligare a pârâtei A.V.A.S. la acordarea măsurilor reparatorii pentru construcțiile demolate a fost corect soluționată de instanța de fond în sensul respingerii, pentru motivul că, potrivit art. 32 alin. (1), art. 22 alin. (1) și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, competența de soluționare a acestei pretenții de despăgubire pentru construcțiile demolate revenea Primăriei Municipiului A., iar nu A.V.A.S.

Curtea a înlăturat reținerea instanței de fond în sensul că prin notificarea nr. 586/2001 reclamanții nu au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcțiile demolate și referirea la incidența dispozițiilor art. 22 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001, întrucât acest argument poate fi cercetat; a considerat Curtea, numai în contradictoriu cu entitatea competentă legal să soluționeze notificarea pentru construcțiile demolate, un asemenea considerent rămânând străin cauzei atâta timp cât în mod prioritar s-a constatat că A.V.A.S. nu avea competența legală să soluționeze notificarea sub acest aspect.

În ce privește cererea făcută de reclamanți în apel, prin precizările depuse, prin care aceștia au arătat că pretenția de acordare a măsurilor reparatorii pentru construcțiile demolate o formulează de fapt în contradictoriu cu Primarul A., solicitând obligarea Primăriei A. la emiterea unei noi dispoziții sau la completarea dispoziției nr. 362/ 2001 în acest sens, Curtea a considerat că aceasta este formulată pentru prima oară în apel și este în consecință inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 294 C. proc. civ.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta A.V.A.S., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că reclamanții nu au făcut dovezi din care să reiasă dreptul de proprietate al autorului lor asupra suprafeței de teren de 132 m.p.

Reclamanții, prin întâmpinarea formulată în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, analizând decizia sub aspectul criticii formulate – calitatea de persoană îndreptățită a reclamanților la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru suprafața de teren de 132 m.p. – a probatoriilor administrate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, reține caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.

Notificarea reclamanților a vizat fostul imobil înscris inițial în C.F.,compus din casă de piatră și curte intravilan, în suprafață totală de 432 mp., în întregul său, astfel că această pretenție cuprinde și actualul imobil cu număr topo 1330/1, construcție magazie, dar în mod logic și evident și terenul ocupat de aceasta.

Faptul că terenul ocupat de această magazie în suprafață de 132 mp. a fost proprietatea autorilor reclamanților este dovedit fără dubiu cu extrasele de carte funciară menționate, referitoare la imobilul în întregul sau înscris inițial în cartea funciară 615 A., nr. top 1330, cu suprafața totală de 432 mp., din care, prin scăderea suprafeței de 300 mp. care a primit număr topografic 1330/2, rămâne suprafața de 132 mp. obiect al cauzei.

Înalta Curte, reținând că dispozițiile art. 3 alin. (1) și (4) alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 au fost aplicate corespunzător situației de fapt pe deplin lămurite, va respinge, recursul declarat în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 531A din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2011.