Property Restitution Appeal Rejected; Additional 28.08 sqm Returned to Heir Under Law No. 10/2001

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 04 octombrie 2007, reclamantul V.T. a chemat în judecată pe pârâta Primăria mun. București prin Primarul General, solicitând anularea parțială a dispoziției nr. 8595 din 21 august 2007 emisă de pârâtă, în sensul obligării acesteia la restituirea în natură, a suprafeței de 28,50 m.p. din cea totală de 828,50 m.p., situată în București, sector 3, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, întemeiată în drept, pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamantul a arătat că, prin decizia pe care o contestă parțial (cu privire la art. 2), i-a fost respinsă cererea de restituire a terenului în suprafață de 28,50 m.p., ca nedovedită, și admisă în parte, cererea de restituire a terenului în suprafață de 598,22 m.p., conform măsurătorilor terenul însumând, în total suprafața de 828,50 m.p.

Prin sentința nr. 1495 pronunțată la 21 decembrie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea și a dispus anularea parțială a dispoziției sus menționate, în sensul obligării pârâtei la restituirea în natură și a diferenței de 28,08 m.p. din suprafața totală rezultată din măsurători, de 828,50 m.p. situată în București, sector 3.

A fost obligată pârâta și la plata sumei de 300 RON, cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență că, reclamantul a dovedit calitatea sa de persoană îndreptățită, ca moștenitor al autoarei proprietare, P.V., care a dobândit imobilul situat în București, sector 3, compus din teren și construcții, în baza actului de vânzare-cumpărare din 01 noiembrie 1945, transcris în registrul de transcripțiuni sub nr. 18346/1945, conform certificatului de moștenitor din 02 aprilie 1974.

Imobilul a fost preluat de stat, în temeiul Legii nr. 4/1973, prin decizia nr. 568 din 31 martie 1976 emisă de fostul Consiliu Popular al Municipiului București.

Reclamantul s-a adresat cu notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea imobilului.

Prin dispoziția nr. 8595 emisă la 21 august 2007 de Primăria mun. București prin Primarul General, aceasta din urmă a dispus restituirea în natură a imobilului mai sus individualizat, compus din construcții de tip B (P/P+1) - cu excepția a trei apartamente, ce au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, și teren în suprafață de 598,22 m.p. din suprafața totală de 800,00 m.p., identificat conform planului topografic.

Conform aceleiași dispoziții, în cuprinsul art. 2, s-a respins notificarea formulată de reclamant, privind diferența de teren în suprafață de 28.00 m.p., cu motivarea că nu a fost dovedit dreptul de proprietate.

Raportul de expertiză efectuat în cauză a stabilit că suprafața terenului este de 828,08 m.p., iar diferența dintre măsurători și actele de proprietate de 28,08 m.p., face parte din curtea imobilului, această suprafață nefiind afectată de elemente de sistematizare, putând fi restituită în natură.

Ulterior emiterii dispoziției nr. 8595 din 21 august 2007, Primăria mun. București prin Primarul General, printr-o altă dispoziție nr. 8596 din 21 august 2007, a dispus acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995.

În cursul judecății, la data de 17 octombrie 2008, a decedat reclamantul V.T., moștenitorul acestuia, V.G. dovedindu-și legitimarea procesuală, conform certificatului de moștenitor din 09 iunie 2009 emis de Biroul Notarului Public P.P.

Referitor la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 274 (1) C. proc. civ.

Împotriva sentinței Tribunalului a declarat apel pârâta Primăria mun. București prin Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelanta-pârâtă a susținut că, hotărârea primei instanțe are la bază o analiză greșită a probatoriului și o interpretare eronată a dispozițiilor art. 21-23 și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Astfel, s-a arătat că singura probă analizată de instanța de fond a constituit-o expertiza, care a stabilit greșit, întinderea dreptului de proprietate, reclamantul neprobând prin niciun înscris, suprafața de teren restituită de instanță, proba cu expertiză neputând constitui un act doveditor al dreptului de proprietate, în înțelesul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Instanța de apel a dispus introducerea în cauză, în calitate de intimat-reclamant a moștenitorului V.G., care a preluat poziția procesuală a autorului său, V.T.

Prin decizia nr. 496/A din 07 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Primăria mun. București prin Primarul General împotriva sentinței nr. 1495 din 21 decembrie 2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, păstrând soluția instanței de fond.

A dispus obligarea apelantei la 1.500 RON, cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că, în ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate, în materia Legii nr. 10/2001, dat fiind caracterul special al reglementării, proba dreptului de proprietate cu privire la bunurile preluate în mod abuziv de stat se poate realiza și prin alte mijloace de probă, decât cele admise în litigiile de drept comun.

Așa fiind, a constatat că, astfel cum rezultă din decizia nr. 568 din 31 martie 1976 emisă de fostul Consiliu Popular al Municipiului București, în aplicarea dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 4/1973, (Dosar nr. 33566/3/2007 al Tribunalului București, secția a III-a civilă), la momentul preluării, imobilul în litigiu se compunea din suprafața de teren de 828,50 m.p. și construcția formată din 4 corpuri.

Aceeași suprafață, mai mare cu 28 m.p., decât cea menționată în actul autentic de vânzare-cumpărare din anul 1945, a rezultat și din raportul de expertiză tehnică de specialitate, probă administrată de instanța de fond.

În concluziile raportului de expertiză, s-a reținut că diferența de 28 m.p., se află în curtea imobilului, întinderea dreptului de proprietate fiind aceeași, astfel cum rezultă și din adresa emisă de Primăria mun. București - Serviciul Cadastru Imobiliar, înscris în cuprinsul căruia, se menționează că „vechea limită de proprietate de la nivelul anului 1965 se menține”.

Împotriva deciziei nr .496 A din 07 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”, în speță a prevederilor art. 21-23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, recurentul-pârât aduce critici referitoare la faptul că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate, în privința diferenței de teren, de 28 m.p., fiind fără relevanță împrejurarea că această suprafață este liberă, neafectată de detalii de sistematizare, precizând că suprafața ce rezultă din actul de proprietate este de 800 m.p.

Susține că, potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, notificarea formulată înlăuntrul termenului legal de către persoana îndreptățită la restituire trebuie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor foștilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moștenitor a acestor persoane- aceste acte putând fi depuse și ulterior, în condițiile legii.

Recurentul-pârât Municipiul București prin Primarul General solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii contestației.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce succed:

Legea nr. 10/2001 ce reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, fiind edictată ca o lege cu un profund caracter reparator, atribuie o altă interpretare noțiunii de „acte doveditoare ale dreptului de proprietate”.

Sintagma „acte doveditoare al dreptului de proprietate” are, prin urmare, în accepțiunea acestei legi speciale reparatorii, un conținut mai larg, decât cel al noțiunii similare, corespunzătoare dreptului comun în materie, reglementare ce se înscrie, în spiritul și finalitatea acestei legi.

Ca atare, de esența legii speciale, în materia dovedirii dreptului de proprietate, este de a se stabili dacă bunul solicitat a fi restituit, s-a aflat în proprietatea persoanei îndreptățite.

Potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor a persoanelor îndreptățite se dovedesc cu înscrisuri, sintagma „acte doveditoare”, făcând trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ, cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care generează o prezumție relativă de proprietate, în favoarea persoanei care îl invocă.

Art 24 alin. (1) din același act normativ, cuprinde dispoziții care stabilesc că „în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive”.

Alin. (2) al textului de lege mai sus evocat stipulează că „în aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar”.

Așa fiind, înscrisurile ce atestă calitatea autorului reclamantei, de proprietar al imobilului, chiar dacă sunt anterioare momentului preluării de către stat (actul de vânzare-cumpărare din 01 noiembrie 1945), se coroborează cu prezumția simplă instituită prin art. 24 din Legea nr. 10/2001 și fac dovada concludentă a celor solicitate prin notificare.

Sub acest aspect, nu este fondată critica nedovedirii dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 28 m.p., instanța de apel realizând o interpretare corectă a prevederilor art. 21-23 și 24 din Legea nr. 10/2001, fiind evident că, la momentul preluării imobilului, acesta era compus din suprafața de teren de 828,50 m.p. și construcție edificată, alcătuită din patru corpuri.

În cazul concret dedus judecății, prin chiar actul de preluare al statului, respectiv decizia nr. 568 din 31 martie 1976 emisă de fostul Consiliu Popular al Municipiului București este individualizat imobilul ca fiind format din teren în suprafață de 828,50 m.p. și patru corpuri de clădire, descrise în chiar cuprinsul deciziei sus menționată.

Este de observat că instanța de apel a avut în vedere nu numai concluziile raportului de expertiză - astfel cum susține recurentul-pârât - ci întreg probatoriul existent la dosarul cauzei, înscrisurile depuse de reclamant, inclusiv decizia nr. 568/1976 de preluare a imobilului.

În raport de considerentele expuse, nu se identifică în conținutul criticilor formulate de recurentul-pârât, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de acesta, făcând aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a din același cod.

Văzând și prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere să plătească cheltuieli de judecată, Înalta Curte îl va obliga pe recurentul-pârât la plata sumei de 2.000 RON, cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant V.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 496A din 07 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurentul-pârât la 2.000 RON, cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant V.G.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2011.