Inadmissibility of appeal against irrevocable appellate decision in labor dispute
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as inadmissible, thereby leaving the lower court’s decision, which had dismissed the original claim as unfounded, in force. The dispute concerned a civil matter originally heard at the first instance, where the appellant had filed a subsequent appeal against a first-instance judgment that the appellate court had already resolved. The decisive legal basis was the inadmissibility of an appeal filed against an irrevocable judgment; the court determined that the appellate decision appealed against was itself a final, irrevocable ruling issued on appeal, and under Article 377(2)(4) of the Code of Civil Procedure, such judgments are not subject to further appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 299 C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against irrevocable appellate decision in labor dispute: Potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 1898 din 27 apirlie 2010 a respins ca nefondat recursul formulat de reclamantul D.N.C., împotriva încheierii pronunțate la data de 26 octombrie 2009, de către Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și litigii de muncă, în contradictoriu cu intimata B.R.D. – G.S.G. SA, sucursala Deva.
Decizia mai sus menționată a fost pronunțată irevocabil.
Recursul declarat de reclamantul D.N.C. este inadmisibil.
Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul declarat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.
În cauză, hotărârea ce face obiectul recursului, respectiv decizia nr. 1898R din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel București, a fost pronunțată în soluționarea unui recurs și este, în temeiul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., o hotărâre irevocabilă.
Prin urmare, recursul exercitat împotriva acestei decizii, având ca obiect o hotărâre irevocabilă este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul D.N.C. împotriva deciziei nr. 1898R din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2011.