Material jurisdiction for privatization damages claims and strict interpretation of appellate competence under O.U.G. 88/1997

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 237/12 martie 2002 pronunțată de Judecătoria Toplița în temeiul O.U.G. nr. 88/1997 modificată și completată prin Legea nr. 99/1999, art. 3228, 3229, 3230, 3232, combinat cu art. 3 alin. (1) din C. proc. civ., a fost declinată competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta SOCIETATEA COMERCIALĂ PE ACȚIUNI ÎN TURISM S.A. BORSEC împotriva pârâtei AGENȚIA PENTRU PRIVATIZARE ȘI ADMINISTRAREA PARTICIPAȚIILOR STATULUI, având ca obiect acțiune în constatare și pretenții, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că acest conflict este de natură comercială, atât prin prisma părților litigante care sunt societăți cu activitate comercială, cât și prin prisma obiectului acțiunii, respectiv stabilirea și acordarea despăgubirilor bănești raportate la legea specială a privatizării. Astfel, potrivit art. 3231 alin. (1) din H.G. nr. 450/1999 (publicată în M.Of., nr.295/24.07.1999) privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, se prevede că „cererile prevăzute la art. 3213 alin. (3), la art. 228 și art. 3229 sunt de competența Curții de Apel și se judecă de urgență și cu precădere”.

În consecință, raportat și la prevederile art. 13 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că „cererile privitoare la bunuri nemișcătoare se fac numai la instanța în circumscripția căreia se află nemișcătoarele”, instanța a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, în raza căruia se află situat imobilul.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și contencios administrativ prin sentința nr. 147/2 iulie 2002 a respins excepția necompetenței materiale invocate de reclamanta S.C.A.T. BORSEC și a admis excepția invocată de pârâta A.P.A.P.S. prin Sucursala Regională Centrul Brașov, în sensul că a respins ca inadmisibilă acțiunea în constatarea mărimii despăgubirii prin stabilirea ca o operațiune prin justiție, în conformitate cu prevederile art. 324 alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997, republicată, astfel cum a fost precizată de reclamantă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că este vorba despre un litigiu evaluabil în bani, chiar dacă nu se solicită efectiv obligarea la plata despăgubirilor a căror câtime se cere a fi stabilită, instanța verificând cererea sub aspectul admisibilității ei, în raport cu respectarea prevederilor art. 7201 C. proc. civ.. Potrivit art. 7201 C. proc. civ., este obligatorie îndeplinirea prealabilă a procedurii concilierii directe în forma și termenele prevăzute în mod expres de acest text de lege, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost înregistrată după data de 2 mai 2001.

Cu referire la dosarul deja înregistrat pe rolul Judecătoriei Toplița reclamanta i-a cerut pârâtei să-și exprime punctul de vedere în legătură cu cererea de despăgubiri, indicându-se prevederile art. 424 alin. (3) și art. 3228 din Legea nr. 99/1999, republicată, precum și suma solicitată, cu sublinierea că în cazul în care nu se va da curs demersului său, reclamanta consideră îndeplinită starea de divergență conform art. 324 alin. (3)

Apare evident că această încercare de conciliere a fost făcută de reclamantă la mult timp după înregistrarea cererii de chemare în judecată. Chiar și raportat la prevederile art. 424 alin. (3), conform cărora despăgubirea se stabilește de comun acord cu societățile comerciale, iar în caz de divergențe prin justiție, această încercare de conciliere ar fi trebuit efectuată anterior acționării în justiție. În plus, dispozițiile art. 7201 C. proc. civ., sunt suficient de clare pentru a sublinia momentul la care se realizează procedura concilierii directe și care este situat anterior înregistrării cererii de chemare în judecată și nicidecum ulterior acesteia sau în timpul judecății. Scopul concilierii directe este tocmai evitarea unui litigiu, cu toate consecințele de ordin material, dar și descongestionarea instanțelor, evitarea unor litigii care ar putea fi soluționate amiabil. Întrucât nu s-a putut face dovada îndeplinirii acestei proceduri, în conformitate cu normele procedurale imperative, instanța apreciează că este fondată excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată chiar și așa cum a fost precizată, astfel că va fi respinsă ca atare. Față de modul de soluționare a excepției inadmisibilității, excepția prescripției dreptului la acțiune nu se mai impune a fi analizată.

Împotriva sentinței civile nr.147/2 iulie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a declarat recurs reclamanta S.C.A.T. Borsec, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, asub aspectele că această sentință a fost dată cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe, precum și lipsa temeiului legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât s-a stabilit că în cauză lipsește concilierea directă, în condițiile art. 7202 C. proc. civ., fiind invocat temei de drept art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ prin încheierea pronunțată în ședința publică de la 24 iunie 2003, a scos cauza de pe rolul secției de contencios administrativ și a trimis dosarul spre competentă soluționare la secția comercială a Curții Supreme de Justiție cu motivarea că în raport cu obiectul cererii introductive formulate de S.C.A.T. Borsec, respectiv repararea de către A.P.A.P.S. a prejudiciului cauzat societății comerciale privatizate, prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat și având în vedere că sentința recurată a fost pronunțată de Secția Comercială și de Contencios Administrativ a Curții de Apel Târgu Mureș și în temeiul art.21 alin.3 din Legea nr.56/1993, republicată, potrivit căruia Secția comercială a Curții Supreme de Justiție judecă recursurile contra hotărârilor pronunțate în materie comercială, în cazurile determinate de lege, se impune această soluție.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate în cerera de recurs, constată că acestea sunt întemeiate, în limitele și argumentele care vor fi expuse, recursul urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Greșit a apreciat Curtea de Apel Târgu Mureș că este competentă material de a soluționa cauza în primă instanță, deoarece cadrul juridic în materie, reglementează imperativ criteriile pe baza cărora este stabilită competența materială a acestei instanțe. Astfel, Curtea de Apel este competentă de a soluționa ca instranță de fond, conform art. 3231 din Legea nr. 99/1999 numai cererile prevăzute la art. 3213 alin. (3), art. 3228 și art. 322, judecată care se face de urgență și cu precădere. Apare cât se poate de evident că reglementările art. 3231 sunt de strictă interpretare, ele referindu-se la cererile prin care se atacă actele prevăzute în O.U.G. nr. 88/1997 din 23 decembrie 1997, publicată în M. Of., nr.381/29.12.1997, modificată și completată prin Legea nr. 99/1999, precum și la cele prin care se valorifică un drept conferit de acestea.

Raportat la obiectul litigiului de natură comercială, precum și la momentul soluționării cauzei, se constată că reclamanta S.C.A.T. Borsec a solicitat obligarea pârâtei la despăgubiri bănești reactualizate, reprezentând repararea prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilului către fostul proprietar, toate aceste aspecte juridice invocate fiind exceptate de la reglementările art. 3228 din Legea nr. 99 din 9 mai 1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, competența materială ca instanță de fond revenind tribunalelor.

În acest sens, relevanță juridică maximă este conferită de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a din C. proc. civ., care instituie pentru cadrul expus anterior, o plenitudine de competență materială tribunalelor, acestea judecând în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard de lei, precum și cele al căror obiect este neevaluabil în bani.

Pentru argumentele invocate anterior, urmează a admite recursul promovat de S.C.A.T. Borsec împotriva sentinței nr.147/2 iulie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, iar în temeiul art. 304 pct. 3 raportat la art. 312 alin. (3) din C. proc. civ., va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul Harghita.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de S.C.A.T. Borsec împotriva sentinței civile nr.147 din 2 iulie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș, pe care o casează și trimite cauza spre competentă soluționare în fond, la Tribunalul Harghita.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 17 februarie 2004.