Limitation of EU free movement rights post-expulsion: conflict between domestic re-entry restrictions and Directive 2004/38/CE public policy exceptions

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 1988/121/2010 la Tribunalul Galați, reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C.C.M., în temeiul dispozițiilor art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, să se dispună restrângerea exercitării dreptului acesteia la libera circulație în Italia.

În motivarea acțiunii a arătat că la data de 17 februarie 2010, pârâtul a fost expulzat din Italia, în baza decretului Prefectului Provinciei Treviso, datorită comportamentului pe care l-a avut pe perioada șederii în țară.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 și H.G. nr. 1347/2007.

Prin sentința civilă nr. 786 din 09 aprilie 2010, Tribunalul Galați a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, în contradictoriu cu pârâtul C.C.M.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Libera circulație a persoanelor constituie una dintre cele patru libertăți din cadrul pieței interne la nivelul Uniunii Europene, alături de libera circulație a produselor, libera circulație a serviciilor și libera circulație a capitalurilor.

Esența acestei libertăți, constă în eliminarea discriminărilor între cetățenii statului membru pe teritoriul căruia se află aceștia sau își desfășoară activitatea și cetățenii celorlalte state membre ce stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat.

Aceste discriminări se pot referi la condițiile de intrare, deplasare, muncă, angajare sau remunerație.

Prin asigurarea unui asemenea regim nediscriminatoriu se realizează libera circulație în spațiul comunitar.

Baza legală a liberei circulații a persoanelor este art. 14 (7A) din Tratatul de la Roma, ce stabilește piața internă, acesta incluzând libera circulație a persoanelor, art. 18 (8A) din același tratat ce statuează dreptul cetățenilor Uniunii de a circula și de a rezida liber pe teritoriul statelor membre, art. 61 (731) și următoarele din Tratat, cuprinse sub Titlul nr. III A „Vize, azil, imigrație și alte politici legale de liberă circulație a persoanelor”, precum și art. 45 din Cartea Uniunii Europene privind drepturile fundamentale.

Având în vedere aceste reglementări și dispozițiile art. 39-42 privind libera circulație a persoanelor din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și faptul că în decembrie 2000, prin documentul de poziție trimis Comisiei Europene, România a acceptat în întregime acquis-ul comunitar ce are la bază prevederile Tratatelor constitutive care guvernează libertatea de circulație a persoanelor, precum și faptul că instanța națională are obligația să aplice dreptul comunitar și să-i asigure efectul direct deplin, înlăturând chiar din oficiu orice normă contrară internă, s-a constatat că solicitarea de a se restrânge exercitarea dreptului la liberă circulație în statele Uniunii Europene a pârâtului este nefondată.

În aplicarea principiului preeminenței dreptului național, s-a avut în vedere și dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituție.

La soluționarea acțiunii civile de față s-a avut în vedere și faptul că spre deosebire de reglementarea internă [art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005], art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE stabilește expres și limitative doar trei cazuri în care autoritățile statelor membre ar putea restrânge libertatea de circulație a cetățenilor Uniunii, respective afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice.

În consecință, norma comunitară este mai favorabilă, cea internă fiind parțial neconcordantă, în condițiile în care permite îngrădirea dreptului fundamental analizat și în alte cazuri, decât cel care vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică, urmând ca aceasta să fie aplicată cu prioritate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date cu sediul în București, sector 6, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

- că la data de 17 februarie 2010 pârâtul a fost returnat din Italia în baza decretului Prefectului Provinciei Treviso, datorită comportamentului pe care l-a avut în această țară;

- că în temeiul dispozițiilor art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, restrângerea exercitării dreptului la libera circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat;

- că dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac astfel parte din dreptul intern.

Prin decizia nr. 208A/2010, Curtea de Apel Galați a respins apelul ca nefondat.

În motivarea deciziei s-a reținut că H.G. nr. 1347/2007 cuprinde planul de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu.

Prin dispozițiile obiectivului 2 lit. d) - invocat ca temei de drept al acțiunii de față, s-a prevăzut înaintarea de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative București - Direcția Generală de Pașapoarte, sau după care, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor București, către instanțe a „dosarului de îndepărtare”, menționându-se totodată în acest text că demersul trebuie efectuat în directă corelare cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Ori, potrivit art. 38 lit. b) din lege, se poate limita dreptul la circulație persoanei a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară, ar aduce atingere gravă intereselor României sau relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.

În speță, deși pârâtul a fost expulzat pe motivul că a avut un comportament ce constituie o amenințare concretă, efectivă și gravă la adresa demnității umane, nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens, astfel că nu se poate reține că comportamentul acestuia constituie o amenințare pentru ordinea și siguranța publică.

În legislația primară, art. 18.1 T.C.E. prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, privind libera circulație a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește, prin art. 27, că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică, cu respectarea principiului proporționalității și să se bazeze exclusiv pe comportamentul personal al individului vizat.

Întrucât reclamanta nu a probat în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre clauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, dată cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Ministerul Administrației și Internelor – Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, criticând-o ca nelegală – art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că sesizarea instanței a avut loc în temeiul dispozițiilor art. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007, raportat la dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, iar în cauză s-a făcut dovada că, prin comportamentul său, pârâtul a adus atingere ordinii publice și siguranței publice pe teritoriul Italiei. S-a susținut că acest comportament rezultă din conținutul decretului Prefectului Provinciei Treviso, și care a avut în vedre și dispozițiile art. 28 din Directiva nr. 2004/38/CE.

Recursul nu este fondat.

De remarcat este că reținerea instanțelor privind inexistența unui comportament ce constituie o amenințare concretă, efectivă și gravă la adresa ordinii și siguranței publice, constituie o chestiune de fapt, ce se bazează pe probele administrate și analizate și care nu mai poate constitui obiect de cenzură al instanței de recurs, după abrogarea expresă a pct. 10 și 11 din vechea reglementare a art. 304 C. proc. civ.

O eventuală reevaluare a probelor și a stării de fapt ar fi fost posibilă în condițiile art. 305 C. proc. civ., dacă s-ar fi administrat proba cu înscrisuri noi, care să contrazică starea de fapt reținută în etapele procesuale anterioare, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Raportat la starea de fapt reținută privind inexistența unui comportament ce ar constitui o amenințare la ordinea și siguranța publică, precum și caracterul neproporțional al măsurii solicitate, instanțele au făcut o corectă interpretare și aplicare a legii.

Dispozițiile art. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 prevăd dreptul recurentei de a sesiza instanța pentru restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație, oferindu-i calitatea procesuală activă și nu constituie o obligație de drept pentru instanțe de a încuviința aceste cereri fără a verifica celelalte condiții impuse de lege.

Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor – Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date împotriva deciziei nr. 208/A din 11 august 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2011.