Collateral moral damages for parent’s 1959 political detention and unconstitutional statutory cap on compensation

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată de reclamantul P.P. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în cuantum de 600.000 euro pentru repararea prejudiciilor morale și suferințelor cauzate în urma arestării și condamnării autorului său, P.T.

Reclamantul a arătat că la data de 19 iunie 1959, în baza Ordinului nr. 10052 emis de M.A.I., tatăl său a fost arestat, fiind încadrat într-o colonie de muncă pe motiv că anterior anului 1944 a fost membru în organizația legionară. Condamnarea tatălui a avut repercusiuni și asupra sa, fiind respins de la înscrierea la cursurile școlare ale Liceului F.B., pe motiv că este fiu de legionar. Persecuția sa a continuat și în timpul satisfacerii serviciului militar obligatoriu.

Reclamantul a mai menționat că nu a beneficiat de prevederile Decretului-Lege nr. 118/1990.

Prin sentința civilă nr. 122 din 19 martie 2010, Tribunalul Dolj a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale.

Prima instanță a reținut că autorul reclamantului a fost arestat în baza unui ordin al M.A.I. din 1959 și i s-a fixat loc de muncă obligatoriu pe timp de 36 luni pentru activitate legionară, fiind eliberat la 24 martie 1960, înainte de termen.

Instanța a apreciat că suma de 10.000 euro este suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de reclamant ca urmare a măsurilor la care a fost supus tatăl său.

Impotriva sentinței a declarat apel pârâtul susținând că nu se justifică acordarea daunelor morale față de împrejurarea că reclamantul era minor la data arestării autorului său, iar impactul moral și consecințele negative asupra sa nu puteau fi prea mari. De asemenea, autorul reclamantului a fost arestat doar 8 luni, impactul moral fiind mult diminuat.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 225 din 01 iulie 2010, a respins apelul reținând că privarea de libertate a autorului reclamantului, chiar și pe perioada scurtă de 8 luni, a avut un impact negativ asupra întregii familii, iar suma de 10.000 euro este de natură a acoperi prejudiciul suferit de reclamant.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul, în temeiul art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., susținând necesitatea diminuării cuantumului daunelor întrucât la stabilirea acestuia nu s-a avut în vedere legătura de cauzalitate dintre consecințele negative ale aplicării măsurii nelegale și implicațiile acestora pe plan social și profesional. De asemenea, nu s-a ținut cont că autorul reclamantului a fost condamnat la 36 de luni din care a efectuat doar 8 luni și au fost ignorate dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010.

Recursul nu este fondat.

Prin condamnarea suferită de autorul reclamantului s-a creat acestuia un prejudiciu nepatrimonial care constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional, relațiile familiale și alte valori similare, așa încât, din această perspectivă, prin privarea de libertate, s-a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar durerile psihice și suferințele fizice provocate de o atare măsură, pot și trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri.

De asemenea, cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, iar în situația daunelor morale, datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă în bani a acestora nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, raportat la elementele de fapt.

Înalta Curte apreciază că suma de 10.000 euro respectă principiul proporționalității daunelor morale acordate cu intensitatea și gravitatea suferințelor psihice încercate de reclamant prin privarea de libertate a autorului său și nu ar putea fi apreciată prea mare, dar nici insuficientă pentru acoperirea prejudiciului moral încercat de reclamant, ci reprezintă atât cât este necesar pentru a ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele îndurate.

În ceea ce privește O.U.G. nr. 62/2010 care a modificat art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și a impus o plafonare a cuantumului daunelor morale este de menționat că această ordonanță a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 a Curții Constituționale, care este definitivă și obligatorie și, ca atare, plafonarea propusă nu mai poate fi aplicată.

Față de aceste considerente recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Dolj împotriva deciziei nr. 225 din 01 iulie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2011.