Annulment appeal against final appellate ruling held inadmissible as irrevocable under Civil Procedure Code
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed against Court of Appeal Ploiești’s decision no. 569/2010, which had already rejected as unfounded the annulment challenge against decision no. 351/2010; the earlier decision had itself declared inadmissible the appellant’s appeal against a lower court ruling. The dispute concerned the appellant’s procedural challenge to a prior civil decision, and the Court held that, under Article 320(3) of the Civil Procedure Code, a decision rendered in an annulment challenge is subject only to the same appeal routes as the challenged decision, and since the original decision was given in a final appellate (recurs) phase, it was irrevocable by law under Article 377(2), precluding any further appeal. Thus, the Court upheld the finality of the prior rulings and ordered no further relief, with the decision declared irrevocable.
Legislator headnote
AI generatedart. 256 C. proc. civ, art. 320 alin. (3) C. proc. civ, art. 377 alin. (2) C. proc. civ; Annulment appeal against final appellate ruling held inadmissible as irrevocable under Civil Procedure Code: Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., „hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată”.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin decizia nr. 569 din 14 iulie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, contestația în anularea deciziei nr. 351 pronunțată la 22 aprilie 2010 de Curtea de Apel Ploiești, formulată de contestatorul G.D.N. în contradictoriu cu intimatul B.A.
A respins și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 351 din 22 aprilie 2010, a admis excepția inadmisibilității acestei căi de atac invocată din oficiu, de instanță.
A respins ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul G.D.N. împotriva deciziei civile nr. 392 din 08 mai 2009 a Tribunalului Buzău, în raport de prevederile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., care reglementează calea de atac ce poate fi exercitată împotriva unei hotărâri dată în contestația în anulare.
Împotriva deciziei nr. 569 din 14 iulie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs contestatorul G.D.N., cale de atac inadmisibilă pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., „hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată”.
Astfel, din coroborarea prevederilor art. 320 alin. (3) mai sus redate, cu dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora sunt considerate hotărâri irevocabile, în puterea legii, acelea date în recurs, rezultă indubitabil că decizia nr. 351 din 22 aprilie 2010 pronunțată în recurs, atacată cu contestație în anulare, are caracter irevocabil, nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu un nou recurs.
Această soluție se impune în respectarea principiilor legalității și unicității căilor de atac și presupune asigurarea unui cadru procesual determinat de reguli stricte în desfășurarea procedurii de judecată, în diferite faze procesuale, cu respectarea ierarhiei acestora.
Așa fiind, față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul G.D.N. împotriva deciziei nr. 569 din 14 iulie 2010 a Curții de Apel Ploieșt, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2011.