Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3504/2011 AI generated

Paternity and child support judgment declared final; further appeal inadmissible as challenge to irrevocable appellate ruling.

Case Number Decizia nr. 3504/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the defendant's appeal against the Court of Appeal Cluj's decision no. 862R of 27 March 2009, rendering that decision final and irrevocable; the defendant had previously been declared the father of a minor in a 1987 paternity action and ordered to pay child support, with subsequent appeals rejected, and the underlying dispute concerned paternity and maintenance obligations. The court held that, under Article 299 of the Civil Procedure Code, only judgments without right of appeal, those rendered on appeal, or those of other jurisdictional bodies may be subject to appeal; here, the challenged decision was issued in resolving a prior appeal and, pursuant to Article 377(2)(4) of the Civil Procedure Code, constituted an irrevocable judgment, making further appeal inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 299 C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ; Paternity and child support judgment declared final; further appeal inadmissible as challenge to irrevocable appellate ruling: Potrivit art. 299 C. proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Keywords

AI generated
child support civil judgment minor child maintenance obligations declaration of acknowledgement of paternity order to pay

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 343 din 04 martie 1987, Judecătoria Vișeul de Sus a admis acțiunea reclamantei H.P. împotriva pârâtului C.I. și l-a declarat pe pârât tatăl minorei H.V., născută în anul 1986, încuviințând ca minora să poarte numele pârâtului.

Totodată, a fost obligat pârâtul la plata unei pensii lunare de întreținere de 600 RON în folosul minorei.

Prin decizia civilă nr. 73 din 04 februarie 1988, Tribunalul Maramureș a respins recursul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 343 din 04 martie 1987 a Judecătoriei Vișeul de Sus.

Împotriva acestei decizii, pârâtul a declarat recurs, iar prin decizia civilă nr. 862R din 27 martie 2009, Curtea de Apel Cluj a respins recursul ca inadmisibil.

La data de 02 august 2010, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul declarat de pârâtul C.I. împotriva deciziei nr. 862R din 27 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul declarat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 299 C. proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

În cauză, hotărârea ce face obiectul recursului - decizia civilă nr. 862R din 27 martie 2009 a Curții de Apel Cluj - a fost pronunțată în soluționarea unui recurs și este, în temeiul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., o hotărâre irevocabilă.

Prin urmare, recursul exercitat împotriva acestei decizii, având ca obiect o hotărâre irevocabilă este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul C.I. împotriva deciziei civile nr. 862/R din 27 martie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2011.