Negative conflict of jurisdiction over compulsory execution: objective criteria for determining the execution court based on debtor's domicile versus creditor's subjective choice

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 31 august 2010, creditoarea E.R.S.I. SA a solicitat în contradictoriu cu debitoarea A.C., încuviințarea executării silite în vederea recuperării creanței în cuantum de 1.833,90 RON, izvorâtă din titlul executoriu reprezentat de contractul de credit cu nr. AA din 2008.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 373 C. proc. civ., art. 970 alin. (2) C. civ., art. 418 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 99/2006, art. 2 și 10 din Ordinul Ministerului Justiției nr. 1661/C/2007.

Prin sentința civilă nr. 17712/CC din 16 noiembrie 2010, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetenței sale teritoriale în soluționarea cauzei, declinând competența de judecare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea SC E.R.S.I. SA, în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București.

S-a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 3731 alin. (1) C. proc. civ. și art. 373 C. proc. civ., competența încuviințării executării silite aparține instanței în circumscripția căreia urmează să se facă executarea și care este aceea în circumscripția căreia se află, în speță, sediul creditoarei și domiciliul debitoarei, respectiv Judecătoria sectorului 4 București.

Astfel sesizată, Judecătoria sectorului 4 București, prin sentința civilă nr. 8988 din 21 decembrie 2010, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat la rândul său competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței inițial sesizate, justificat de faptul că învestind această ultimă instanță cu cererea sa, creditoarea și-a manifestat voința ca executarea silită a debitoarei să se facă pe raza acestei judecătorii. Nu prezintă relevanță dovedirea existenței unor bunuri pe raza teritorială indicată, în condițiile în care verificările cu privire la bunurile mobile și imobile, ca și la veniturile debitorului, pot constitui o etapă ulterioară încuviințării executării silite.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, prin aceeași hotărâre, a fost sesizată instanța supremă în scopul pronunțării regulatorului de competență.

Referitor la conflictul negativ de competență dedus judecății, se constată următoarele:

Potrivit art. 373 C. proc. civ., „hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția judecătoriei în care urmează să se facă executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripția judecătoriei în care se află acestea (…)”.

Alin. (2) al aceluiași articol dispune că „instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea (…)”.

Iar potrivit art. 3731 C. proc. civ. „cererea de executare silită se depune de executorul judecătoresc (…). Executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării silite de către instanța de executare (…)”.

Dispozițiile legale enunțate instituie regula încuviințării silite de către „instanța de executare”, care în concepția C. proc. civ. este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea și care, pentru ipotezele sale distincte este aceea a situării bunurilor debitorului ori, a domiciliului său, în cazul popririi.

Iar noua reglementare a textului legal enunțat, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138/2000, o constituie cantonarea competenței teritoriale a executorilor judecătorești numai la circumscripția teritorială a judecătoriei pe lângă care funcționează.

Criteriile obiective enunțate permit determinarea „instanței de executare”, care, în speță, este judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul debitorului (unde se presupune, în lipsă de date contrare, că se află și bunurile sale), precum și sediul executorului judecătoresc ce va efectua executarea silită și care se află în circumscripția aceleiași judecătorii.

Raportarea la un alt criteriu, subiectiv (voința creditoarei), excede normelor legale enunțate și nu poate constitui în accepțiunea normelor de procedură evocate și care o reglementează un reper în determinarea „instanței de executare”.

Ca urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2011.