Restriction of free movement denied after EU expulsion; appeal dismissed for failure to prove serious public order threat

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 1 octombrie 2009 pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Administrației și Internelor a chemat în judecată pe pârâtul C.l. solicitând restrângerea dreptului la liberă circulație a acestuia, în Italia.

În motivarea cererii, în fapt, reclamanta a arătat că pârâtul a fost expulzat din Italia în baza Decretului Prefectului de Roma și că, datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada șederii în această țară, s-a dispus măsura interzicerii de a se afla pe teritoriul Italiei, iar în drept a invocat dispozițiile art. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 și art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Prin sentința nr. 337 din 15 februarie 2010, Tribunalul Galați, secția civilă, a respins acțiunea reclamantei ca nefondată, reținând în considerentele hotărârii că, din actele dosarului a rezultat că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 2 septembrie 2009, prin Decret al Prefectului Romei, având interdicția de a intra în această țară timp de 5 ani.

Tribunalul a apreciat că faptele pentru care a fost returnat pârâtul, nu prezintă gradul de pericol social suficient de grav, încât să justifice restrângerea pe viitor a dreptului acestuia la libera circulație în Italia, câtă vreme reclamanta nu a dovedit că pârâtul, prin activitatea pe care a desfășurat-o sau ar desfașura-o în străinătate, în viitor, a adus atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și statul din care a fost returnat.

De asemenea, instanța de fond a reținut că nu s-a dovedit nici că pârâtul, prin comportamentul său, a reprezentat o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru un interes fundamental al societății.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal a declarat apel reclamanta, susținând că returnarea unui cetățean român dintr-un stat membru UE și readmisia acestuia în țară, în baza unui acord se aplică atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat de către cetățeanul român cu privire la care se solicită returnarea.

Chiar și în condițiile în care România este stat membru al Uniunii Europene, cetățenii români trebuie să-și exercite drepturile și obligațiile de cetățeni ai Uniunii Europene, în acord cu legislația actuală și cu obligațiile asumate de România în acest context.

Apelanta-reclamantă a arătat că instanța de fond, a ignorat dispozițiile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007, precum și a Decretului Prefectului de Roma și a solicitat schimbarea sentinței și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Prin decizia nr. 164/A din 3 iunie 2010, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, menținând soluția și motivarea tribunalului.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar ordinar a reținut că Directiva 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 nu îngrădește dreptul de intrare și de ședere al cetățeanului român pe teritoriul altui stat din Uniunea Europeană, decât pentru motive ce țin de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică și nici nu vine în contradicție cu Legea nr. 248/2005 pentru a aprecia asupra întâietății acesteia.

Astfel, în condițiile în care nu s-a făcut dovada că pe fond se impunea măsura solicitată de apelanta-reclamantă, în sensul că, din probatoriul administrat nu a rezultat că pârâtul ar fi o persoană care a prejudiciat în vreun fel statul gazdă, apelul a fost respins.

Împotriva deciziei Curții de Apel Galați, secția civilă, în termenul legal, prevăzut de dispozițiile art. 39 alin. (4) din Legea nr. 248/2005, a declarat recurs, reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Administrației și Internelor, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate și admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat că dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației Statului Român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac astfel parte din dreptul intern. Având în vedere exigențele legislației Uniunii Europene, România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală și că, prezența fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere, a pârâtului pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene, ar dovedi exact contrariul, cu repercursiuni negative asupra tratamentului aplicat cetățenilor români ce locuiesc cu forme legale.

Analizând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrare formal motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge pentru considerentele ce succed:

Intimatul-pârât C.I. a fost returnat din Italia în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, acord ratificat prin Legea nr. 173/1997.

Potrivit legii interne (art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005), singura condiție de restrângere a dreptului la liberă circulație este ca persoana în cauză să fi fost returnată dintr-un stat în baza acordului de readmisie încheiat de România cu respectivul stat.

Această reglementare trebuie însă aplicată prin coroborare cu prevederile Directivei 2004/38/CE din 29 aprilie 2004, care permit limitarea dreptului fundamental la libera circulație doar în situații excepționale privind motive de ordine publică sau de sănătate publică (art. 27 alin. (1) din Directivă).

Pentru ca aceste motive de ordine publică sau de siguranță publică să justifice măsurile de îngrădire a dreptului la libera circulație este necesar, totodată, să fie respectat principiul proporționalității, iar conduita persoanei în cauză să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății (art. 27 alin. (2) din Directivă).

Or, astfel de motive nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuși al returnării, măsura dispusă în baza unui acord de readmisie, pentru că ar însemna că principiul proporționalității în adoptarea măsurii să nu mai intereseze și astfel să fie ignorată exigența normei comunitare.

Sub acest aspect, instanța de judecată, ca autoritate a statului cu obligații decurgând din aderare, trebuia să interpreteze și să aplice legea internă, în orice măsură posibilă, în lumina textului și finalității directivei, în principiu fără aplicabilitate directă în dreptul intern, pentru a se atinge rezultatul avut în vedere de acesta, autoritățile statului trebuind să se conformeze prevederilor art. 189 alin. (3) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene.

Ca atare, măsura returnării dispusă față de pârât la data de 2 septembrie 2009 de autoritățile italiene, nu poate constitui, prin ea însăși, un motiv de restrângere a dreptului acesteia la libera circulație de către instanța română, chemată să analizeze cerințele prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE.

În mod corect, instanțele au constatat că Directiva analizată nu îngrădește dreptul de intrare și de ședere al cetățeanului român pe teritoriul altui stat membru UE, decât pentru motive ce țin de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică și că în cauză nu s-au făcut dovezi că pârâtul-intimat, prin conduita sa, ar constitui un pericol în sensul vizat de text.

În acest context al analizei, este de menționat și că stoparea de către Statul Român a fenomenelor de migrațiune ilegală, argument invocat de reclamantă prin recurs, trebuie să se realizeze prin mijloace specifice acestui fenomen infracțional și fără a restricționa, în afara dispozițiilor legale, dreptul la liberă circulație al cetățenilor români.

Pentru considerentele arătate, recursul declarat de reclamantă urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., cu consecința menținerii hotărârilor pronunțate în fond și apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 164/A din 3 iunie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2011.