Criminal prosecution of magistrates for judicial acts: absence of penal liability where decisions are based on evidence and subject to appellate control

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1377 din 8 septembrie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta L.V. împotriva Rezoluției nr. 206/P/2010 din 16 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică, și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rezoluția nr. 206/P/2010 din 16 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de M.F. - procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, P.R.M. - procuror șef secție urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 248 - 2481 și art. 264 C. pen. și față de N.P., I.D., M.S., D.G. - judecători în cadrul Tribunalului Sălaj și persoana juridică Ministerul Justiției și Tribunalul Sălaj, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 248 și art. 289 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții, petenta a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin Rezoluția nr. 3197/1523/II/2/2010 din 14 aprilie 2010.

Procurorii au stabilit că nu se poate reține că magistrații intimați nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu sau că le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, provocând o vătămare intereselor legale ale petentei .

În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petenta a formulat, în termen legal, plângere împotriva Rezoluției nr. 206/P/2010 din 16 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin Sentința nr. 1377 din 8 septembrie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimații și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis fapte care să atragă răspunderea lor penală.

Împotriva acestei sentințe, petenta L.V. a declarat recurs, solicitând, potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar (filele 2 - 13), admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei.

Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petentă nu este fondat.

Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații magistrați M.F. - procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, P.R.M. - procuror șef secție urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 248 - 2481 și art. 264 C. pen. și N.P., I.D., M.S., D.G. - judecători în cadrul Tribunalului Sălaj și persoana juridică Ministerul Justiției și Tribunalul Sălaj, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 248 și art. 289 C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluția pronunțată de magistrat, pe baza probelor administrate, reflectă modul în care acesta le-a apreciat în urma examinării lor și nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia săvârșirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.

În speță, intimații magistrați judecători au pronunțat o hotărâre, în concordanță cu probatoriile administrate, cu respectarea dispozițiilor legale.

Simpla împrejurare că petenta este nemulțumită de soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o, atâta timp cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceștia ar fi săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție sau că și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuțiile de serviciu, soluțiile pronunțate de magistrații judecători putând fi supuse controlului prin intermediul căilor de atac.

După epuizarea căilor de atac nici un alt organ nu poate pune în discuție autoritatea acestor decizii ale magistraților, o eventuală punere în discuție ar însemna reluarea unor chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.

Mai mult decât atât, instanța penală sesizată în condițiile art. 2781 C. proc. pen., nu se poate substitui instanțelor de control judiciar și în consecință nu se poate pronunța asupra temeiniciei și legalității hotărârii pronunțate de o altă instanță.

În cauza de față, magistrații intimați M.F. - procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, P.R.M. - procuror șef secție urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, și-au exercitat atribuțiile cu care au fost investiți, analizând plângerea formulată și probele administrate în scopul aflării adevărului și dispunând soluții, conform convingerilor lor obiective și nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse acestora nu sunt întemeiate, simplele afirmații și aprecieri subiective ale petentei, nesusținute de probe, neafectând temeinicia soluțiilor pronunțate.

În speță, magistrații procurori M.F. și P.R.M. au emis rezoluții în concordanță cu probatoriile administrate, cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la termenul de soluționare și temeiul juridic privind plângerile contra soluției, iar emiterea de soluții nefavorabile petentei, nu conferă automat date sau indicii cu privire la săvârșirea unor fapte penale, având în vedere faptul că acesta avea posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc.

De asemenea, nu se poate reține în sarcina intimaților nici infracțiunile prevăzute de art. 264 C. pen., întrucât în sarcina acestora nu s-a reținut existența vreunui ajutor dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii și de art. 289 C. pen., întrucât nu ne aflăm în prezența falsificării unui înscris oficial.

Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații magistrați, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor legale ale unei persoane, că ar fi acordat ajutor unui infractor, fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului, folosul sau produsul infracțiunii și că nu ne aflăm în prezența falsificării unui înscris oficial, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

Criticile recurentei petente reiau, în esență, aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe.

În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentei împotriva Rezoluției nr. 206/P/2010 din 16 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petenta L.V. împotriva sentinței primei instanțe.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta L.V. împotriva sentinței nr. 1377 din 8 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3410/1/2010.

Obligă recurenta petentă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2011.