Criminal prosecution of magistrates and officers for judicial decisions: absence of legal indicia of abuse of office and negligence

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 494 din 24 martie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul Z.T. împotriva Rezoluției nr. 752/P/2008 din 7 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică, și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rezoluția nr. 752/P/2008 din 7 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de Ș.B. - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, T.G. - prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, P.B.I. - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și S.L. - subcomisar în cadrul I.P.J. Bihor - Serviciul pentru Investigarea Fraudelor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin Rezoluția nr. 10871/5421/II/2/2009 din 12 noiembrie 2009.

Procurorii au reținut că modul de soluționare a unei plângeri penale nu poate constitui temei pentru atragerea răspunderii penale a magistratului care a dispus soluția criticată, pentru contestarea căreia, petentul având posibilitatea exercitării căii de atac prevăzută de art. 278 și art. 2781 C. proc. pen.

În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva Rezoluției nr. 752/P/2008 din 7 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 494 din 24 martie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existența unor indicii din care să rezulte săvârșirea infracțiunilor reclamate.

Împotriva sentinței de respingere a plângerii, petentul Z.T. a declarat recurs, potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații Ș.B., T.G., P.B.I. și S.L., ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și de neglijență în serviciu.

În cauza de față, magistrații intimați procurori și-au exercitat atribuțiile cu care au fost investiți, analizând plângerile formulate și probele administrate în scopul aflării adevărului și dispunând soluții, conform convingerilor lor obiective și nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse acestora nu sunt întemeiate, simplele afirmații și aprecieri subiective ale petentului, nesusținute de probe, neafectând temeinicia soluțiilor pronunțate.

În speță, magistrații procurori au emis soluții în concordanță cu probatoriile administrate, cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la termenul de soluționare și temeiul juridic privind plângerile contra soluției, iar emiterea de soluții nefavorabile petentului și punerea de concluzii în cadrul ședinței de judecată sau propunerea arestării preventive, nu conferă automat date sau indicii cu privire la săvârșirea unor fapte penale, având în vedere faptul că acesta avea posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc.

Din cuprinsul actelor premergătoare nu au rezultat date sau indicii nici în sensul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 249 C. pen., neaflându-le în prezența încălcării din culpă, de către un funcționar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă și cauzării unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane.

Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 247 C. pen., în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

Criticile recurentului petent reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe.

În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva Rezoluției nr. 752/P/2008 din 7 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul Z.T. împotriva sentinței primei instanțe.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul Z.T. împotriva sentinței nr. 494 din 24 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 10020/1/2009.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 mai 2011.