Challenging prosecutor’s refusal to initiate criminal proceedings for alleged judicial misconduct in handling criminal complaints

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 422 din 16 martie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.G. împotriva rezoluției din 26 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică, dispusă în Dosarul nr. 923/P/2008.

Prin aceeași sentință s-au respins, ca inadmisibile, plângerile formulate de petentele A.E. și SC C.G. SRL Iași împotriva aceleiași rezoluții.

Au fost obligați petenții la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 923/P/2008 din 26 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) și d) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de magistratul P.M., fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 264 și art. 272 C. pen., întrucât faptele nu există și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 249 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia; S.E.A. - procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 264 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 12429/2009/219/II/2/2010 din 18 ianuarie 2009.

Procurorii au reținut că modul de soluționare a unei plângeri penale nu poate constitui temei pentru atragerea răspunderii penale a magistratului care a dispus soluția criticată, pentru contestarea căreia, petentul având posibilitatea exercitării căii de atac prevăzută de art. 278 și art. 2781 C. proc. pen.

În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluției nr. 923/P/2008 din 26 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 422 din 16 martie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existența unor indicii din care să rezulte săvârșirea infracțiunilor reclamate.

Împotriva sentinței de respingere a plângerii, petentul A.G. a declarat recurs.

Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații magistrați P.M. și S.E.A., ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 249, art. 264 și art. 272 C. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că petentul în plângerea ce formează obiectul Dosarului nr. 923/P/2008, a susținut că intimata P.M., în calitate de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași ar fi distrus o plângere și înscrisurile anexate, cu scopul de a-i favoriza pe cei împotriva cărora a fost îndreptată sesizarea.

Actele premergătoare efectuate au stabilit că plângerea și înscrisurile depuse de petent au format obiectul unor dosare penale și lucrări, care au fost înregistrate pe rolul parchetelor din raza Curții de Apel Iași, dar și la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sau al instanțelor de judecată, fără a se putea concluziona că procurorul P.M. ar avea vreo legătură cu dispariția înscrisurilor.

Acest aspect a fost verificat și de către C.S.M., care a comunicat petentului că susținerile sale referitoare la dispariția unor înscrisuri depuse la parchet, nu se confirmă.

Referitor la faptele presupus a fi săvârșite de intimatul magistrat S.E.A., analizând actele și lucrările dosarului și-a exercitat atribuțiile cu care a fost investit, analizând plângerea formulată și probele administrate în scopul aflării adevărului și dispunând soluții, conform convingerilor lui obiective și nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse acestuia nu sunt întemeiate, simplele afirmații și aprecieri subiective ale petentului, nesusținute de probe, neafectând temeinicia soluțiilor pronunțate.

Emiterea de soluții nefavorabile petentului, nu conferă automat date sau indicii cu privire la săvârșirea unor fapte penale, având în vedere faptul că acesta avea posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc, aspectele invocate de petent în plângerile sale reprezentând apărări și argumente privind litigiile sale de natură civilă.

De asemenea, nu se poate reține în sarcina intimatului nici infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen., întrucât în sarcina acestuia nu s-a reținut existența vreunui ajutor dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii.

Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații magistrați, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor legale ale unei persoane, că ar fi acordat ajutor unui infractor, fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului, folosul sau produsul infracțiunii, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției nr. 923/P/2008 din 26 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.G. împotriva sentinței primei instanțe.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.G. împotriva sentinței nr. 422 din 16 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 338/1/2010.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 mai 2011.