Transfer of convicted person to Romanian prison: validity of consent despite ban on entry to country of conviction

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 308 din 31 august 2011 Curtea de Apel București a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a recunoscut efectele Sentinței penale nr. 6.Be.2717/2009/2 din 20 noiembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Szeged și ale Sentinței penale nr. 4.Bf. 161/2010/9 din 08 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Județului Csongrad - Republica Ungaria.

A dispus transferarea condamnatului I.P. în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani închisoare, într-un penitenciar din România, cu respectarea felului și a duratei pedepsei aplicate de statul de condamnare. A dedus din pedeapsă perioada considerată executată, de la 24 octombrie 2009 și până la zi.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că prin cererea înregistrată la data de 04 aprilie 2011 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel București în conformitate cu prevederile art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr. 302/2004, pentru recunoașterea efectelor Sentinței penale nr. 6.Be.2717/2 din 20 noiembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Szeged și ale Sentinței penale nr. 4.Bf. 161/2010/9 din 08 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Csongrad - Republica Ungaria și a punerii în executare a acestora în procedura soluționării cererii de transferare într-un penitenciar din România, a persoanei condamnate I.P., în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani închisoare.

A constatat instanța că sunt îndeplinite condițiile transferării prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004, și în temeiul art. 162 alin. (4) din aceeași lege, a dispus admiterea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, și recunoașterea efectelor sentințelor de condamnare și transferarea persoanei condamnate I.P. în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani închisoare, într-un penitenciar din România. A constatat de asemenea că persoana condamnată și-a exprimat la data de 19 noiembrie 2010 consimțământul de a continua executarea pedepsei într-un penitenciar din România și totodată că prin sentința de condamnare s-a dispus față de persoana condamnată măsura interdicției de a se afla pe teritoriul Ungariei timp de 8 ani.

Împotriva Sentinței penale nr. 308 din 31 august 2011 persoana tranferabilă I.P. a declarat recurs în termen legal și a solicitat admiterea recursului și continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din Ungaria.

Înalta Curte, analizând recursul declarat în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 3866 C. proc. pen. a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că sunt îndeplinite dispozițiile art. 143 din Legea nr. 302/2004 modificată, precum și prevederile Convenției asupra transferării persoanelor condamnate ratificată de România prin Legea nr. 76/1996 și Protocolului adițional la această convenție ratificat de România prin O.G. nr. 92/1999, aprobată prin Legea nr. 511/2001:

a) condamnatul este resortisant al statului de executare;

b) hotărârea este definitivă;

c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei.

d) transferul este consimțit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei.

e) faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni, potrivit legii statului de executare;

f) statul de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări;.

Persoana condamnata I.P. este cetățean român, hotărârea de condamnare este definitivă și condamnatul mai are de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei.

Astfel, prin Sentința penală nr. 6Be.2717/2/2009/2 din 20 noiembrie 2009 Judecătoria Szeged l-a condamnat pe numitul I.P. la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de violarea domiciliului forțată, prevăzută de art. 176 alin. (1), (2) pct. a), alin. (4) C. pen. ungar; violare forțată prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. Ungar și jaf, prevăzută de art. 322 alin. (1) pct. b) C. pen. Ungar. Totodată, s-a dispus și măsura expulzării de pe teritoriul Republicii Ungare pe o perioadă de 8 ani. Apelul declarat de către persoana condamnată împotriva acestei sentințe a fost respins prin Sentința penală nr. 4.Bf. 161/2010/9 din data de 08 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Csongrad. S-a reținut că la data de 23 octombrie 2009, după ce a consumat băuturi alcoolice, numitul I.P. a pătruns fără drept în imobilul numitei S.J., și-a înfășurat fața cu o cârpă pentru ca aceasta să nu îl recunoască și, după ce a lovit-o, a întreținut raporturi sexuale cu aceasta prin constrângere fizică, apoi i-a sustras suma de 2000 Ft.

De asemenea, este îndeplinită și cerința dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 faptele comise de persoana condamnată au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) C. pen.; violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen. și tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen., toate infracțiunile cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Se constată că persoana condamnată și-a exprimat consimțământul de a continua executarea pedepsei într-un penitenciar din România la data de 19 noiembrie 2010 și la data de 19 iulie 2010. Chiar dacă ulterior persoana transferabilă a solicitat executarea pedepsei într-un penitenciar din Ungaria, prin sentința de condamnare s-a dispus față de persoana condamnată măsura interdicției de a se afla pe teritoriul Republicii Ungare timp de 8 (opt) ani, ceea ca fac să devină incidente dispozițiile art. 3 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 18 decembrie 1997, ratificat de România prin O.G. nr. 92/1999, care prevăd că statul de condamnare poate să își dea consimțământul pentru transferarea unei persoane condamnate, chiar în lipsa consimțământului acesteia, atunci când condamnarea împotriva acesteia sau o hotărâre administrativă luată ca urmare a acestei condamnări conține o măsură de expulzare, condiție regăsită în prezenta cauză.

Din actele dosarului, rezultă că persoana tranferabilă a fost arestată preventiv la data de 24 octombrie 2009 și a început executarea pedepsei la data de 9 aprilie 2010.

Înalta Curte, față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen. va respinge recursul declarat de persoana solicitată I.P.

În baza art. 88 C. pen. se va deduce din pedeapsă perioada executată de la 24 octombrie 2009 la 8 decembrie 2011.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul persoană tranferabilă va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă I.P. împotriva Sentinței penale nr. 308 din 31 august 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată persoanei transferabile I.P., perioada executată de la 24 octombrie 2009 la 8 decembrie 2011.

Obligă recurentul la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 decembrie 2011.