Legality of preventive detention under Art. 148(1)(f) CPP for grave offenses and public order risk

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului M.I. și a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, constatând că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., față de gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului, complexitatea cauzei apreciindu-se că perioada arestării preventive nu a depășit o durată rezonabilă.

Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul M.I. și a solicitat admiterea recursului, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de libertate, arătând că este minor și nu sunt probe directe care să demonstreze vinovăția sa.

Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (3) și art. 38514 din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul M.I. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:

Prin Sentința penală nr. 961/F din 15 decembrie 2010 Tribunalul București în baza art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. a), b) - 176 lit. b), d) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.I. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani. În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a), b), c) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 35 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani. A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului și în baza art. 88 C. pen. a dedus prevenția de la 15 aprilie 2010 la zi.

Procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestări preventive luată față de inculpatul M.I. în conformitate cu dispozițiile legale, instanța, - Curtea de Apel București - în mod temeinic, a apreciat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., nu s-au modificat, astfel, a dispus menținerea măsurii arestări preventive a inculpatului.

Înalta Curte, pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului M.I. se reține că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din același cod și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.

Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și în fața instanței de judecată până în prezent, Curtea constată că în cauză, există, așadar, motive plauzibile de a bănui că inculpatul a săvârșit faptele ce i se rețin în sarcină.

În ceea ce privește temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cumulativă a celor două cerințe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. a), b) C. pen., art. 176 lit. b) și d) C. pen., art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) alin. (21) lit. a) și b) C. pen. și art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. sunt sancționate cu pedepse ce depășesc limita arătată.

Analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În conformitate cu dispozițiile art. 5 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Înalta Curte constată că menținerea arestării preventive a inculpatului M.I. este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru infracțiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social, care prin natura lor, împrejurările comiterii și, îndeosebi, urmările produse, impun menținerea detenției provizorii a inculpatului.

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor privind tentativa la infracțiunea de omor calificat și omor deosebit de grav, tâlhărie și violare de domiciliu poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat al faptelor, cât și din circumstanțele personale ale inculpatului ori din modul în care acesta a acționat.

În cauza de față, stabilirea pericolului social al faptei și persoanei asupra căreia s-a conturat cu suficiență existența unor probe ce justifică bănuiala puternică și legitimă că a comis infracțiunea pentru care a fost deja condamnat chiar nedefinitiv - are în vedere gravitatea faptei, împrejurările în care a fost comisă, importanța valorilor puse în pericol, rezonanța faptelor.

În consecință, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se mențin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul M.I., cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva Încheierii din 16 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 28424/3/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 24 noiembrie 2011.