Bribery conviction upheld; police officer's 6-month suspended sentence for taking 700 RON bribe affirmed.

Asupra recursului penal de față:

Prin Sentința penală nr. 17 din 20 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 5702/120/2009 s-au dispus următoarele:

În temeiul dispozițiilor art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic, dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.C.D., la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În conformitate cu dispozițiile art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de disp. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, b) și c) C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 81 alin. (1) C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit în conformitate cu art. 82 alin. (1) C. pen.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 alin. (1) C. pen. potrivit cărora, dacă în cursul termenului de încercare va săvârși din nou o infracțiune, pentru care se va pronunța o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, suspendarea condiționată va fi revocată, dispunându-se executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N.C.D. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de dispozițiile art. 254 alin. (1) rap. la disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în fapt că în noaptea de 30/31 ianuarie 2009 în jurul orelor 330, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul Serviciului Poliției Rutiere Dâmbovița pe Calea Domnească din Târgoviște, a pretins o sumă de bani neprecizată (700 RON plus valoarea serviciului său) de la denunțătorul U.R.V., pentru a nu-l sancționa contravențional și reține permisul de conducere, întrucât circulase pe contrasens, apoi în cursul aceleiași nopți a mers cu mașina din dotare la domiciliul acestuia și a primit suma de 700 RON de la denunțător.

S-a reținut în actul de sesizare că la data respectivă N.C.D. era agent de poliție în cadrul Serviciului Poliției Rutiere Dâmbovița, făcând parte din structura poliției judiciare începând cu data de 09 ianuarie 2007, în conformitate cu Avizul Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. X/C și conform fișei postului, printre atribuții de serviciu era și aceea de constatare a infracțiunilor la regimul circulației și de altă natură și de constatare a contravențiilor, potrivit competenței conferită de lege.

Din Adresa nr. Y din 24 martie 2009 a Serviciului Poliției Rutiere din cadrul I.P.J. Dâmbovița, a reieșit că la data de 30/31 ianuarie 2009 inculpatul a fost de serviciu, între orele 2200 - 600, atât pe raza municipiului Târgoviște cât și în zone limitrofe ale municipiului, sancționând 11 persoane pentru săvârșirea unor contravenții la regimul circulației pe drumurile publice cu amendă cuprinsă între 60 și 270 RON sau cu avertisment.

În dimineața zilei de 31 ianuarie 2009, în jurul orelor 330 denunțătorul U.R.V. se deplasa la volanul autoturismului proprietate personală înmatriculat sub nr. (...) pe raza municipiului Târgoviște, spre locuința sa situată în zona Teiș.

În timp ce rula pe Calea Domnească, a observat un șanț care traversa cele două benzi de circulație de pe direcția sa de deplasare, a pătruns pe contrasens pentru a depăși obstacolul și a revenit pe sensul său de mers. După efectuarea manevrei, a observat că în spatele său se află un autoturism al poliției rutiere, cu sistemele de avertizare luminoasă în funcțiune, motiv pentru care a trecut pe banda 1 și pentru că în continuare autoturismul poliției rutiere se află în spatele său, a oprit autovehiculul în zona Complexului Muzeal Curtea Domnească, în același timp oprind și mașina poliției.

În acest moment, atât inculpatul cât și denunțătorul au fost văzuți de către un echipaj de poliție care se deplasa cu un autoturism Logan, anume de martorii C.A.Ș. și D.C.M.

Din autoturismul poliției rutiere a coborât inculpatul, s-a prezentat solicitând denunțătorului documentele.

Revenind la autoturismul său, inculpatul a făcut semn cu farurile să-l urmeze, explicând denunțătorului că a circulat pe contrasens astfel că îi va fi suspendat permisul de conducere trebuind să-i achite suma de 700 RON, ulterior pretinzându-i o sumă de bani pentru a nu-i întocmi proces-verbal în legătură cu contravenția comisă și pentru a nu-i reține permisul de conducere.

Față de răspunsul denunțătorului că nu are această sumă asupra sa, dar poate apela la ajutorul unui prieten, inculpatul i-a propus să-l însoțească la locuința sa, U.R.V. deplasându-se cu autoturismul său, iar inculpatul cu autoturismul din dotare.

Ajunși la domiciliul denunțătorului, la aproximativ 200 metri de calea ferată, denunțătorul a luat din casă suma de 2.000 RON, a numărat 700 RON ce i-a dat inculpatului, acesta restituindu-i documentele personale.

În momentul în care s-a întors în stradă cu banii, denunțătorul a observat un autovehicul al poliției ce se deplasa în zonă, (identificat ca fiind un WT aflat în misiune de patrulare, în care se aflau polițiștii C.N. și T.D.M.) așa încât inculpatul i-a cerut să ascundă banii și să aștepte trecerea colegilor săi.

Potrivit declarației denunțătorului, inculpatul i-a înmânat un proces-verbal de contravenție, în care se menționa că a fost sancționat contravențional cu avertisment întrucât nu purtase centura de siguranță.

Adresa nr. Y din 24 martie 2009 a Serviciului Poliției Rutiere din cadrul I.P.J. Dâmbovița a confirmat că în noaptea de 31 ianuarie 2009, U.R.V. a fost sancționat cu avertisment, potrivit procesului-verbal seria CC nr. Z întocmit de inculpat la 31 ianuarie 2009 orele 340, reținându-se că în timp ce se deplasa pe Calea Domnească din Târgoviște, a condus autoturismul marca Skoda nr. (...), fără a purta centura de siguranță fapta constituind contravenția prevăzută de art. 361 din O.U.G. nr. 195/2002. Procesul-verbal de contravenție a fost semnat de agentul constatator și denunțător, în lipsa unui martor asistent.

La 01 februarie 2009 orele 1309, prin e-mail, U.R.V. a sesizat Direcția Națională Anticorupție, reclamând că agentul de poliție N.C.D. i-a pretins suma de 700 RON pentru a nu fi sancționat contravențional și a nu i se reține permisul de conducere.

În aceeași zi în jurul orelor 1730, l-a sunat pe inculpat solicitându-i să-i restituie banii, denunțătorul U.R.V. înregistrând convorbirea și predând-o organelor de urmărire penală.

După aproximativ 30 de minute, în timp ce se afla cu martorul R.A., denunțătorul a fost sunat de către inculpat stabilind să se întâlnească la C.M.D. din Târgoviște (locul de muncă al denunțătorului) pentru a-i restitui banii.

Inculpatul s-a dus la locul de muncă al denunțătorului, fiind întâmpinat de martorul R.A. - coleg de muncă al martorului U.R.V., căruia i-a înmânat un pachet spunându-i să îl dea denunțătorului, momente surprinse de trei dintre camerele de supraveghere ale cazinoului.

Martorul a desfăcut pachetul, constatând că se aflau 7 bancnote de câte 100 RON, aspect înregistrat de camerele de supraveghere și observat de martorul D.S.A., aflat întâmplător în local și A.D.I., angajat al cazinoului, care a și schimbat suma de bani la cererea martorului R.A., banii fiind apoi remiși denunțătorului.

La data de 10 februarie 2009 denunțătorul s-a prezentat la parchet declarând că a discutat telefonic cu inculpatul, stabilind să se întâlnească în aceeași zi. În jurul orelor 1400 U.R.V., a primit un mesaj telefonic transmis de inculpat prin care-l ruga să se întâlnească, conținutul mesajului fiind reprodus în planșa fotografică anexată dosarului.

Potrivit denunțătorului, cei doi s-au întâlnit, U.R.V. comunicându-i că a fost căutat de către ofițeri anticorupție, inculpatul sugerându-i ca la audieri să susțină că sunt prieteni și nu cunoaște nimic despre investigațiile întreprinse, discuția fiind înregistrată în condițiile art. 911 C. proc. pen.

În conformitate cu dispozițiile legale, au fost înregistrate convorbirile telefonice ale inculpatului pe o perioadă de 50 de zile, din conținutului acestora coroborate cu declarațiile persoanelor cu care a discutat rezultând neîndoielnic, că inculpatul obișnuia să beneficieze de bunuri și servicii pe care nu le achita, să primească bunuri alimentare de la anumite persoane oprite în trafic și să beneficieze de servicii gratuite pentru autoturismul său, concluzia fiind că situația denunțată de către U.R.V. nu a fost una singulară, insuficient dovedită, sau făcută în scopul denigrării inculpatului.

În timpul efectuării actelor de urmărire penală inculpatul a încercat să-l determine pe denunțător să revină asupra declarațiilor date și să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori.

Astfel, la 17 septembrie 2009, la propunerea sa, N.C.D. însoțit de un coleg, s-a întâlnit cu denunțătorul în fața cinematografului Independența, propunându-i să-și retragă plângerea, să se prezinte la parchet pentru a da o declarație în acest sens.

S-a stabilit că existența faptei și vinovăția inculpatului au rezultat din adresa a Direcției Generală Anticorupție - Biroul Județean Anticorupție - Dâmbovița, denunțul numitului U.R.V., Adresa din 25 februarie 2009 a Direcției Naționale Anticorupție, declarațiile denunțătorului, procesele-verbale de redare a discuțiilor telefonice, Adresa din 13 februarie 2009 a Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Dâmbovița, ordonanța pentru înregistrări în mediu ambiental și referatul din 12 februarie 2009 de confirmare a acestei ordonanțe, procesul-verbal din 20 martie 2009, declarațiile inculpatului, Adresa din 24 septembrie 2009 emisă de către S.M.R.U. din cadrul I.P.J. Dâmbovița, procesul-verbal de confruntare, Adresa din 25 martie 2009 și procesul-verbal din 03 martie 2009, referatul privind propunerea de înregistrare și interceptare a unor convorbiri telefonice, Adresa nr. ZZ/2009 și încheierea nr. 9 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița la 09 martie 2009, procesul-verbal întocmit la 23 aprilie 2009, autorizația de solicitare a datelor reținute în conformitate cu Legea nr. 298/2008, procesul-verbal din 01 iulie 2009, extras privind listing-ul convorbirilor telefonice ale inculpatului, referatul privind propunerea de prelungire a interceptării convorbirilor telefonice, Încheierea nr. 17 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița la 27 martie 2009, declarațiile martorilor, procesul-verbal de recunoaștere de pe planșe foto, adresa din 19 august 2009 către Spitalul Județean Dâmbovița și foaia de observație clinică generală, ordonanța de interceptare a convorbirilor purtate în mediu ambiental, procesul-verbal din 17 septembrie 2009, adresa din 19 martie 2009, a Direcției Generală Anticorupție - Serviciul Județean Dâmbovița, adresele din 24 martie 2009 și din 03 aprilie 2009 ale Serviciului Poliției Rutiere din cadrul I.P.J. Dâmbovița, adresa din 23 septembrie 2009 a Tribunalului Dâmbovița și procesele-verbale din 10 și 11 noiembrie 2009 și din 19 septembrie 2009.

Examinând probele administrate la urmărirea penală și în faza cercetării judecătorești, în sensul disp. art. 63 alin. (2) C. proc. pen., tribunalul a constatat că este reală situația de fapt reținută în actul de sesizare a instanței fiind răsturnată prezumția de nevinovăție de care a beneficiat inculpatul, care nu a reușit să dovedească lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție.

Din coroborarea dovezilor, a rezultat neîndoielnic, că în noaptea de 30/31 ianuarie 2009, inculpatul, agent de poliție în cadrul Serviciului Poliției Rutiere Dâmbovița și-a exercitat atribuțiile privind constatarea infracțiunilor la regimul circulației și constatarea contravențiilor potrivit competențelor conferite de lege, în schimbul III, între orele 2200 - 600, pe raza municipiului Târgoviște și în zone limitrofe ale acestuia, interval de timp în care a sancționat 11 persoane pentru săvârșirea unor contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, cu amenzi cuprinse între 60 și 270 RON sau cu avertisment, printre care a figurat și denunțătorul U.R.V.

S-a remarcat că în toate declarațiile date, inculpatul a susținut că nu a pretins, nu a primit și nici nu i-au fost oferite de către participanții la trafic sume de bani sau alte foloase în perioada 26 - 31 ianuarie 2009, în care a fost de serviciu împreună cu agentul șef D.I.

În prima declarație dată la 24 martie 2009 și cu ocazia confruntării din 12 mai 2009, inculpatul a susținut că nu-și amintește dacă în noaptea de 31 ianuarie 2009 l-a întâlnit sau sancționat contravențional pe U.R.V., că nu a primit sau pretins vreo sumă de bani sau alte foloase de la acesta în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, că nu i s-au promis sau oferit bani sau alte foloase de către această persoană, nu a însoțit-o în vreun loc cu mașina din dotare și nu a sunat-o la telefon, nu a comunicat cu ea prin SMS-uri, și nu-i cunoaște locul de muncă, astfel încât nu putea să o caute la serviciu.

În declarația dată la 19 octombrie 2009, revenind, în parte, asupra celor afirmate anterior, inculpatul a arătat că verificând procesul-verbal de constatare a contravenției seria CC nr. Z încheiat la 31 ianuarie 2009 orele 340, după ce a fost audiat de către procuror, și-a amintit că îl oprise pe denunțător pe Calea Domnească din Târgoviște și îl sancționase contravențional pentru că nu purtase centura de siguranță.

Inculpatul a negat că l-a însoțit pe denunțător la domiciliu în noaptea de 30/31 ianuarie 2009, despre care a afirmat că nu îl cunoștea, nu a discutat vreodată cu U.R.V., aflând despre locul său de muncă când a fost audiat de procuror.

În faza cercetării judecătorești, a adoptat aceeași atitudine de contestare a acuzației denunțătorului - de luare de mită - catalogând-o ca fiind falsă, negând că s-ar fi deplasat cu mașina din dotare la domiciliul acestuia.

S-a apreciat de prima instanță că toate variantele relatate de către inculpat în apărare au fost contrazise de probele administrate în proces, care au confirmat că se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de luare de mită pentru care a fost trimis în judecată.

În primul rând, deși a precizat că nu se poate pronunța asupra veridicității transcrierilor convorbirilor telefonice purtate cu denunțătorul, inculpatul nu le-a combătut prin niciunul dintre mijloacele de probă prevăzute de lege, afirmând, că nu are nicio explicație legată de împrejurarea că i-a fost înregistrată convorbirea avută cu U.R.V. în mediu ambiental la 10 februarie 2009 în zona Prepeleac din Târgoviște (despre care în două declarații consecutiv susținuse că l-a cunoscut doar cu o săptămână înainte de data efectuării confruntării din 12 mai 2009).

S-au înlăturat apărările inculpatului, potrivit cărora nu a purtat discuții telefonice și nu a corespondat prin mesaje și SMS cu denunțătorul, constatându-se că listing-ul convorbirilor sale telefonice demonstrează că în perioada 31 ianuarie 2009 - 28 februarie 2009 a dat și primit telefoane de pe numărul său 07xx.xxx.xxx denunțătorului U.R.V.

De asemenea, s-a apreciat nereală susținerea inculpatului că la 17 septembrie 2009 nu s-a întâlnit cu denunțătorul în fața cinematografului Independența din Târgoviște, în condițiile în care discuția celor doi a fost înregistrată în baza autorizației emisă de Tribunalul Dâmbovița.

S-a apreciat, că probele îl încriminează pe inculpat, conținutul convorbirilor telefonice și al discuțiilor din mediul ambiental înregistrate, purtate cu denunțătorul, precum și cel al mesajului trimis la 10 februarie 2009 orele 1412, „vino în Micro 11 - lângă Prepeleac", numărul de telefon de pe care a fost transmis - 07xx.xxx.xxx (despre care inculpatul a recunoscut că-i aparține) - acesta din urmă fiind confirmat și de listing-ul convorbirilor telefonice și al mesajelor inculpatului în care a apărut că a transmis denunțătorului un mesaj tip SMS la 10 februarie 2009 orele 1412 (prin care i-a cerut să se întâlnească - pentru care s-a efectuat captura de ecran al aparatului telefonic al denunțătorului într-o planșă fotografică anexată dosarului) reliefând că în noaptea de 30/31 ianuarie 2009 a pretins o sumă de bani contravenientului U.R.V. pentru a nu-i reține permisul de conducere, în condițiile în care circulase pe contrasens, pe care a primit-o în aceeași noapte, la domiciliul acestuia.

Nu s-a admis că inculpatul nu a putut a-și aminti încă de la prima declarație, că în noaptea de 30/31 ianuarie 2009, orele 340 îl sancționase pe denunțător cu avertisment întrucât nu purtase centura de siguranță în timp ce se deplasa cu autoturismul pe Calea Domnească din Târgoviște, prin atitudinea adoptată urmărind combaterea acuzației formulată împotriva sa de către denunțător în încercarea de a nu-i fi angajată răspunderea penală.

De asemenea, s-a apreciat ca fiind contrară realității apărarea inculpatului în sensul că o dată ce procesul-verbal de constatare a contravenției a fost semnat de către contravenient fără obiecțiuni, ar reflecta realitatea celor petrecute în noaptea de 30/31 ianuarie 2009.

Astfel, s-a arătat că atât denunțătorul cât și inculpatul au fost văzuți în trafic pe Calea Domnească din Târgoviște, de către un echipaj de poliție care se deplasa cu un autoturism marca Logan, format din martorii C.A.Ș. și D.C.M., ultimul, întrebând: „Ce a făcut U.?" (pe care îl știa din vedere) iar polițistul răspunzând „a făcut o contravenție", moment în care U.R.V. a precizat „că a ocolit un șanț" (pe care l-a și indicat cu mâna), acesta fiind motivul pentru care fusese oprit.

Este evident, în opinia tribunalului, că de vreme ce nu a fost contrazis în niciun mod de către un lucrător al poliției rutiere, adică de inculpat, se poate deduce că denunțătorul a relatat o situație de fapt reală, astfel încât indicarea unei alte fapte în cuprinsul procesului-verbal nu poate avea decât o singură explicație - aceea de a o substitui pe cea adevărată, sancționată de lege cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o anumită perioadă, pentru care a fost nevoit să dea mită în vederea exonerării de răspundere.

S-a concluzionat, că nu există nicio justificare pentru care denunțătorul să fi afirmat că a comis o contravenție mai gravă în locul alteia care i-ar fi atras o sancțiune mai ușoară (fiindcă nu ar fi purtat centura de siguranță).

Susținerile denunțătorului au fost apreciate de tribunal verosimile, constatându-se că se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

S-a reținut că agentul de poliție N.C.D. s-a deplasat cu autoturismul cu care se afla în patrulare, la domiciliul lui U.R.V. în scopul arătat - de a-i fi înmânată o sumă de bani care nu i se cuvenea pentru a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu, ceea ce s-a și întâmplat.

Cei doi și autoturismele cu care se deplasaseră au fost văzute de către polițiștii C.N. și T.D.M., aflați într-o misiune de patrulare, într-o autodubă WT, T.D.M. precizând în depoziția sa că polițistul completa un proces-verbal (confirmând astfel varianta expusă de către U.R.V. potrivit căreia actul de sancționare a fost început pe Calea Domnească și finalizat la domiciliul său).

Niciuna dintre modalitățile în care inculpatul a încercat să justifice prezența sa cu autoturismul din dotare în fața domiciliului denunțătorului, nu este plauzibilă, însăși schimbarea variantelor oferite în apărare indicând tendința acestuia de a induce în eroare organele judiciare.

După negarea prezenței sale în fața casei denunțătorului, inculpatul și-a nuanțat apărarea, arătând că deplasarea la Teiș a fost impusă de sesizarea unui conducător auto în legătură cu prezența în zona unităților militare a unui autoturism cu avariile pornite, care bloca unul dintre sensurile de circulație, fiind făcută împreună cu un voluntar întâlnit la sensul giratoriu din zona pieței „Doi Brazi", căruia îi ceruse să-l însoțească.

Martorul D.C. nu a confirmat însă relatările inculpatului arătând că nu-și amintește să fi fost în vreo noapte cu N.C.D. în zona Teiș, în timp ce acesta s-ar fi aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Mai mult, o dată inculpatul pretinde că a fost în patrulare în zona Teiș, în noaptea de 30/31 ianuarie 2009 observându-l pe stradă pe U.R.V. având procesul-verbal pe care i-l întocmise, când a oprit și discutat cu acesta, explicându-i că îl sancționase contravențional, iar altă dată, că în aceleași împrejurări contravenientul a afirmat „că ar putea să-i aducă permisul de conducere pentru a-i fi verificat, încercând chiar să-l mituiască".

Chiar a doua zi, la 01 februarie 2009 orele 1309, U.R.V. a sesizat prin e-mail Direcția Națională Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamând că agentul de poliție N.C.D. i-a pretins suma de 700 RON pentru a nu-l sancționa contravențional și a nu-i reține permisul de conducere.

Inculpatul a acceptat doar în faza cercetării judecătorești că a fost sunat în mai multe rânduri de către denunțător care i-a transmis și SMS-uri, acesta fiind motivul pentru care a acceptat să se întâlnească cu el în Micro 11 pe strada N.I. din Târgoviște.

Conținutul discuției telefonice avută cu denunțătorul la 01 februarie 2009 relevă că acesta reproșează inculpatului că l-a oprit în trafic și i-a cerut suma de 700 RON pentru a nu-i reține permisul de conducere, aspecte pe care interlocutorul său nu le tăgăduiește (necontestând nici că l-ar fi sancționat pentru ocolirea unui șanț), solicitându-i să se întâlnească pentru a-i restitui suma remisă.

Reacțiile inculpatului și răspunsurile sale nu fac decât să confirme acuzațiile denunțătorului, el chiar promițând acestuia că „se vor auzi mai târziu (...) până intră în program".

Procesul-verbal întocmit la 23 septembrie 2009 relevă că examinându-se telefonul denunțătorului prin intermediul căruia acesta a înregistrat convorbirea menționată anterior, a rezultat că a avut o durată de 4 minute și 44 secunde, listing-ul convorbirilor telefonice purtate de către inculpat atestând durata totală de 282 secunde a convorbirii dintre cele două posturi telefonice la 01 februarie 2009, de la orele 1754 - după cum a declarat U.R.V., mai precis 4 minute și 42 secunde - de unde a reieșit că denunțătorul nu a intervenit asupra înregistrării în sensul de a pune la dispoziția organelor de urmărire penală numai anumite pasaje care i-ar fi fost utile (diferența de 2 secunde explicându-se prin aceea că denunțătorul a pornit înregistrarea din momentul efectuării apelului, înainte ca inculpatul să răspundă - contorul de timp înregistrând 2 secunde și efectuarea apelului).

După repetate ezitări și refuzul de a recunoaște că avea cunoștință despre locul de muncă al denunțătorului - C.M.D., inculpatul a declarat în faza cercetării judecătorești că la data de 01 februarie 2009 a fost la acest cazinou, dar pentru a-l întreba de unde avea numărul său de telefon și motivul acuzării de săvârșirea infracțiunii de luare de mită, fiind nevoit să plece după ce a aflat de la unul dintre lucrători că denunțătorul nu se află la serviciu, afirmații contrazise de către martorul R.A. care a arătat că a auzit o discuție telefonică purtată de inculpat cu denunțătorul, în timpul căreia cei doi au convenit să se întâlnească la C.M.D. din Târgoviște.

Martorul R.A. a confirmat că inculpatul s-a prezentat la cazinou (locul de muncă al denunțătorului) - aspect surprins și de imaginile camerelor de supraveghere ale localului, înmânându-i un pachet conținând suma de 700 RON, spunându-i „dă-i pachetul lui V., că știe el despre ce este vorba".

La 10 februarie 2009, atât potrivit denunțătorului cât și conținutului procesului-verbal de redare a discuțiilor purtate de acesta cu inculpatul, înregistrări efectuate cu aprobarea judecătorului, cei doi s-au întâlnit și au purtat o discuție, denunțătorul acuzându-l pe inculpat că i-a pretins o sumă de bani pentru a nu-i reține permisul de conducere, acesta cerându-i să nu recunoască în fața lucrătorilor Direcției Anticorupție că ar fi dat suma respectivă.

Martorul R.A. l-a recunoscut pe inculpat în planșele fotografice prezentate, ca fiind cel care i-a adus banii, aspect surprins și de către martorii D.S.A. și A.D.I. care la data de 01 februarie 2009 s-au aflat în C.M.D. din Târgoviște.

În urma coroborării probelor administrate, tribunalul a apreciat că a fost confirmată situația de fapt stabilită de procuror în cuprinsul actului de sesizare a instanței, fiind dovedită și vinovăția inculpatului în comiterea faptei în forma prevăzută de disp. art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) (acesta prevăzând rezultatul acțiunii sale și urmărind producerea lui) - intenție directă.

Inculpatul și-a dat seama în momentul comiterii faptei că suma de bani pretinsă și primită, nu i se cuvenea, însă cu toate acestea a pretins-o și a primit-o având reprezentarea stării de pericol, pe care a produs-o pentru buna desfășurare a activităților sale de serviciu, cerință care a rezultat din scopul special pe care l-a urmărit, efectuarea unui act contrar îndatoririlor sale de serviciu și care a fost efectiv realizat.

În drept, fapta inculpatului, constând în pretinderea unei sume de bani denunțătorului U.R.V., neprecizată, în noaptea de 30/31 ianuarie 2009, în jurul orelor 330, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în cadrul Serviciului Poliției Rutiere Dâmbovița pe Calea Domnească din Târgoviște, pentru a nu fi sancționat contravențional și a nu i se reține permisul de conducere, întrucât circulase pe contrasens, după care, în cursul aceleiași nopți, a mers cu autoturismul din dotare la domiciliul acestuia, unde a primit suma de 700 RON, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de luare de mită, faptă prevăzută de disp. art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, text de lege în baza căruia a dispus condamnarea acestuia.

La individualizarea pedepsei, tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de disp. art. 72 C. pen. - dispozițiile generale ale Codului penal, limitele pedepselor fixate de textele incriminatoare, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului, și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

S-a motivat că în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, agenții de poliție trebuie să aplice corect dispozițiile legii și să apere prestigiul și onoarea funcției pe care o ocupă, comportamente de genul celui adoptat de către inculpat, afectând imaginea instituției din care face parte și inducând sentimente de neîncredere, în legătură cu funcționarea acesteia.

De asemenea, calitatea specială a inculpatului imprimă faptei un grad de pericol social ridicat, însă, sub aspectul cuantumului și regimului de executare a pedepsei, instanței îi revine obligația de a aplica criteriile prevăzute de disp. art. 72 C. pen., fiindcă numai în acest mod vor putea fi atinse scopurile prev. de disp. art. 52 C. pen.

Caracterizarea întocmită de către Serviciul Rutier din cadrul I.P.J. Dâmbovița atestă pregătirea profesională deosebită a inculpatului și achitarea sarcinilor sale de serviciu, preocuparea sa constantă pentru perfecționarea pregătirii profesionale, receptivitatea la toate activitățile organizate la nivelul serviciului, inculpatul fiind în opinia conducerii, un exemplu în cadrul colectivului, manifestând inițiativă în executarea unor activități de prevenire a evenimentelor rutiere, comportament care îl detașează de restul agenților, situându-l printre primii agenți de poliție la capitolul constatări.

În același mod inculpatul a fost prezentat și de către martorii B.C.C. și S.V.M., care au relatat despre buna pregătire profesională, corectitudinea și fermitatea inculpatului în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

De altfel, preocupările deosebite ale inculpatului în privința perfecționării în profesie s-au reținut a fi probate și de documentele anexate la dosar.

S-a motivat că situațiile evocate demonstrează buna conduită a inculpatului anterior săvârșirii infracțiunii, fiind de remarcat și atitudinea adoptată ulterior acestei date, rezultând din prezentarea la toate chemările autorităților judiciare, motiv pentru care în favoarea acestuia au fost reținute circumstanțele atenuante prevăzute de disp. art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., cărora li s-au recunoscut efectele prevăzute de disp. art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.

În aceste împrejurări, tribunalul a apreciat că o pedeapsă de 6 luni închisoare este de natură să permită revenirea inculpatului la o conduită în deplin acord cu normele legale și de conviețuire socială.

Pe de altă parte, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de disp. art. 81 alin. (1) lit. a) - c) C. pen., cuantumul pedepsei închisorii aplicată inculpatului, lipsa unor condamnări anterioare și posibilitatea realizării scopului pedepsei și fără executarea ei efectivă, text în baza căruia a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit potrivit disp. art. 82 alin. (1) C. pen.

Pe cale de consecință, inculpatului i s-a atras atenția asupra disp. art. 83 C. pen., potrivit cărora dacă în cursul termenului de încercare va săvârși din nou o infracțiune, pentru care se va pronunța o condamnare definitivă, chiar după expirarea acestui termen, instanța va revoca suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se va contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

În baza disp. art. 71 alin. (2) C. pen., inculpatului i-au fost interzise drepturile prev. de disp. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., ca pedeapsă accesorie, apreciindu-se că natura infracțiunii comise nu impune și interzicerea dreptului acestuia de a alege, prin prisma dispozițiilor deciziei nr. LXXIV/2007, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și a jurisprudenței Curții Europene, care a stabilit ca regulă necesitatea existenței unui echilibru just între pedeapsa principală și cea accesorie aplicate unei persoane vinovată de săvârșirea unei infracțiuni.

Interzicerea dreptului de a îndeplini funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii derivă din specificul faptei inculpatului care i-a atras răspunderea penală.

Totodată, potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, s-a dispus și suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului.

Împotriva sentinței Tribunalului Dâmbovița a declarat apel inculpatul N.C.D.

În motivare a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a dispus condamnarea sa pentru luare de mită întrucât fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv, nu s-a făcut dovada existenței obiectului material al laturii obiective și nici a scopului special, atâta timp cât prin întocmirea și înmânarea procesului-verbal de contravenție nu s-a făcut dovada scopului pentru care s-au cerut bani sau alte foloase.

Referindu-se la probele și mijloacele de probă avute în vedere de instanță, a susținut că în declarațiile sale denunțătorul face afirmații contradictorii, declarațiile martorului R.A. nu sunt susținute de probe ci combătute de cea a martorului A.D. iar printre cele 22 procese-verbale încheiate în data de 31 ianuarie 2009 s-a aflat și cel cu seria CC nr. Z întocmit denunțătorului. Denunțătorul a fost sancționat în repetate rânduri în perioada anilor 2008 - 2009 pentru nerespectarea regulilor privind circulația pe drumurile publice, existând bănuiala că pentru a fi exonerat de răspundere a formulat un denunț.

Pentru motivele invocate, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Apelantul inculpat N.C.D., deși legal citat nu s-a prezentat în fața instanței de apel la niciunul dintre termenele de judecată, lipsa acestuia la termenul din 29 aprilie 2011 nefiind justificată în vreun mod.

Prin Decizia penală nr. 68 din 29 aprilie 2011, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul declarat.

S-a reținut în esență că pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, respectiv: denunțul formulat de numitul U.R.V., declarațiile date de acesta, Adresa din 25 februarie 2009 a Direcției Naționale Anticorupție, procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice, Adresa din 13 februarie 2009 a Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Dâmbovița, ordonanța pentru înregistrări în mediu ambiental și referatul din 12 februarie 2009 de confirmare a acestei ordonanțe, procesul-verbal din 20 martie 2009, declarațiile inculpatului, Adresa din 24 septembrie 2009 emisă de către S.M.R.U. din cadrul I.P.J.

Dâmbovița, procesul-verbal de confruntare, Adresa din 25 martie 2009 și procesul-verbal din 03 martie 2009, referatul privind propunerea de înregistrare și interceptare a unor convorbiri telefonice, Adresa nr. ZZ/2009 și Încheierea nr. 9 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița la 09 martie 2009, procesul-verbal întocmit la 23 aprilie 2009, autorizația de solicitare a datelor reținute în conformitate cu Legea nr. 298/2008, procesul-verbal din 01 iulie 2009, extras privind listing-ul convorbirilor telefonice ale inculpatului, referatul privind propunerea de prelungire a interceptării convorbirilor telefonice, Încheierea nr. 17 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița la 27 martie 2009, declarațiile martorilor, procesul-verbal de recunoaștere de pe planșe foto, adresa din 19 august 2009 către Spitalul Județean Dâmbovița și foaia de observație clinică generală, ordonanța de interceptare a convorbirilor purtate în mediu ambiental, procesul-verbal din 17 septembrie 2009, adresa din 19 martie 2009, a Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Dâmbovița, adresele din 24 martie 2009 și 275299 din 03 aprilie 2009 ale Serviciului Poliției Rutiere din cadrul I.P.J.

Dâmbovița, adresa din 23 septembrie 2009 a Tribunalului Dâmbovița și procesele-verbale din 10 și 11 noiembrie 2009 și din 19 septembrie 2009, prima instanță a reținut corect și complet situația de fapt, din care a rezultat că în noaptea de 30/31 ianuarie 2009, în jurul orelor 330, inculpatul N.C.D., în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul Serviciului Poliției Rutiere Dâmbovița pe Calea Domnească din Târgoviște, pentru a nu dispune sancționarea contravențională și a nu reține permisul de conducere al denunțătorului a pretins și primit de la acesta suma de 700 RON.

Probele au fost complet analizate și just apreciate de instanța de fond, care, reținând vinovăția inculpatului în forma prevăzută de lege, respectiv intenția directă, temeinic și legal a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, încadrarea juridică stabilită fiind corespunzătoare faptei și vinovăției inculpatului.

Așa cum a reținut și tribunalul, deși pe tot parcursul procesului inculpatul a contestat temeinicia probelor, poziție adoptată și în fața instanței de apel, probele administrate, analizate de prima instanță, conduc la concluzia că fapta de luare de mită există, a fost comisă în împrejurările arătate în actul de acuzare și cu forma de vinovăție prevăzută de lege, intenția directă iar acestea se coroborează cu susținerile și declarațiile denunțătorului U.R.V.

A fost pe deplin dovedit că în împrejurările arătate în actul de acuzare, în noaptea de 30/31 ianuarie 2009, în jurul orelor 330, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în schimbul III, inculpatul a oprit în trafic pe denunțătorul U.R.V. pe Calea Domnească din Târgoviște și sub pretextul că acesta ar fi circulat pe contrasens circa 40 m, în fapt, șoferul încercând să ocolească un șanț aflat pe direcția sa de mers, a pretins o sumă de bani, neprecizată pentru a nu dispune aplicarea unei sancțiuni contravenționale și reținerea permisului de conducere.

În împrejurările menționate, după ce denunțătorul a arătat că nu are bani asupra sa dar poate apela la un prieten, inculpatul i-a solicitat să meargă împreună la domiciliul denunțătorului, locație în care a și fost remisă suma de 700 RON, solicitată de inculpat.

Așa cum justificat a reținut și tribunalul, deși inculpatul a contestat nu doar împrejurarea că a pretins și primit o sumă de bani de la denunțător pentru a nu dispune sancțiuni împotriva acestuia ci chiar și faptul că la data de 30/31 ianuarie 2009 l-ar fi sancționat contravențional pe acesta, împrejurările comiterii infracțiunii, respectiv oprirea denunțătorului pe Calea Domnească precum și prezența inculpatului în fața locuinței denunțătorului din zona Teiș au fost observate și relatate de colegii inculpatului, respectiv martorii C.A.Ș., D.C., T.D.M., C.N., fără a exista vreun dubiu asupra realității faptelor, întrucât declarațiile acestora se coroborează cu susținerile denunțătorului, în ambele situații, inculpatul fiind văzut în autoturismul de serviciu.

Imediat după eveniment, la 1 februarie 2009, orele 1309, prin e-mail, U.R.V. a sesizat Direcția Națională Anticorupție din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înregistrat sub nr. 93, reclamând că agentul de poliție N.C.D. i-a pretins suma de 700 RON pentru a nu dispune sancționarea sa contravențională și a nu-i reține permisul de conducere.

În aceeași zi, denunțătorul l-a sunat pe inculpat și i-a cerut restituirea sumei pretinse în 31 ianuarie 2009 iar după aproximativ 30 minute, inculpatul l-a apelat pe denunțător de pe un număr ascuns și i-a cerut să se întâlnească la locul de muncă al acestuia, respectiv C.M.D. din Târgoviște, unde a fost întâmpinat în dreptul ușii de acces de martorul R.A. căruia inculpatul i-a înmânat o hârtie de culoare albă, spunându-i „dă-i pachetul lui V. că știe el despre ce este vorba", împrejurare înregistrată de cele trei camere de supraveghere ale cazinoului, martorul constatând că în interiorul pachetului se aflau șapte bancnote de câte 100 RON, aspecte, de asemenea, surprinse de camerele de supraveghere dar și de martorii D.S.A. și A.D.I., acesta din urmă, în calitate de operator de jocuri, schimbând bancnotele respective pentru a nu exista nicio suspiciune asupra provenienței lor iar apoi, suma de bani înmânată denunțătorului.

După începerea cercetărilor, inculpatul a încercat să-l determine pe denunțător să-și retragă plângerea atât prin intermediul mesajului transmis de pe numărul său de telefon - 07xx.xxx.xxx „vino în Micro XI lângă Prepeleac", confirmat atât de conținutul mesajului și listing-ul convorbirilor telefonice precum și de conținutul convorbirilor interceptate conform art. 911 C. proc. pen., autorizate de instanță.

În raport de acestea, s-a constatat că temeinic și legal instanța de fond a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, întrucât chiar dacă inculpatul a întocmit un proces-verbal de contravenție, care intra în atribuțiile sale de serviciu, constatarea faptei și măsurile dispuse se plasează în afara celor stabilite în fișa postului și Statutul polițistului aprobat prin Legea nr. 360/2002, fiind evident că a procedat în acest mod în scopul de a-și crea pentru sine un avantaj pecuniar, niciuna din probele administrate nefăcând dovada că denunțătorul ar fi fost surprins în trafic fără a purta centură de siguranță, aceasta fiind o contravenție menționată de inculpat pentru a disimula fapta de corupție săvârșită.

În cauză s-a dovedit nu doar pretinderea unei sume de bani pentru îndeplinirea necorespunzătoare a unui act legat de îndatoririle de serviciu ale inculpatului ci și primirea sumei de 700 RON în același scop, așa încât, chiar dacă a fost restituită denunțătorului, fapta constituie infracțiunea de luare de mită, variantele arătate în incriminarea de sub art. 254 C. pen., fiind prevăzute alternativ.

Este lipsită de relevanță juridică împrejurarea, susținută de inculpat, că pe parcursul anilor 2008 - 2009 denunțătorul U.R.V. ar fi fost sancționat contravențional în repetate rânduri pentru încălcarea dispozițiilor Codului rutier, întrucât chiar reală dacă s-ar fi dovedit, nu ar putea constitui temei pentru sancțiuni contravenționale și administrative în lipsa existenței unei încălcări a dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 195/2002.

Prin urmare, s-a apreciat că în mod just instanța de fond a înlăturat apărările invocate de inculpat vizând inexistența infracțiunii de luare de mită și vinovăția sa, fiind pe deplin dovedite atât existența obiectului material, al laturii obiective și a scopului, astfel că și apelul declarat este nefondat.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, s-a apreciat că în cuantumul și modalitatea de executare, este o pedeapsă justă, chiar redusă, de vreme ce infracțiunea de luare de mită este sancționată cu închisoarea de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi, iar faptele de corupție săvârșite de către polițiști sunt tot mai frecvente.

Cu toate acestea, pentru că tribunalul a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. cu referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. iar împotriva sentinței s-a promovat apel numai de către inculpat, instanța de control judiciar fiind ținută să soluționeze cauza conform art. 317 alin. (1) și art. 372 C. proc. pen., s-a concluzionat că pedeapsa de 6 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat corespunde exigențelor cerute de art. 72 și art. 52 C. pen. și nu se impune diminuarea cuantumului acesteia.

Împotriva Deciziei penale nr. 68 din 29 aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești a declarat recurs inc. N.C.D., invocând cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 3859 pct. 18 și pct. 10 C. proc. pen.

În motivare, a susținut în esență că instanța a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, întrucât nu există nicio probă că a săvârșit infracțiunea de luare de mită, dovezile administrate în proces confirmând că în noaptea de 30/31 ianuarie 2009 a sancționat contravențional denunțătorul pentru o contravenție rutieră. Nu există nicio probă legal administrată care să confirme că a îndeplinit vreun act contrar îndatoririlor de serviciu condiționat de pretinderea/primirea vreunei sume de bani. Prin urmare, se impune achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există.

În argumentarea celui de-al doilea motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., recurentul a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra probelor administrate în apărare, incidenței dispozițiilor art. 255 C. pen. în ceea ce-l privește pe denunțător, măsurii de siguranță a confiscării sumei de bani, excepției de nelegalitate a probelor constând în înregistrările convorbirilor telefonice și ambientale și asupra cererii sale de expertizare a acestor înregistrări. Din acest motiv, susține recurentul se impune casare ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Examinând motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul inculpatului N.C.D. este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. este incident dacă s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

Eroarea de fapt există atunci când situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată este contrară probelor dosarului. Prin urmare, există o eroare de fapt, dacă prin hotărârea atacată instanța a reținut o anumită situație de fapt pe baza probelor administrate în cauză, dar din probele administrate rezultă o altă situație de fapt. Eroarea de fapt există și atunci când situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată nu este confirmată de probe și nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține. Pentru a constitui motiv de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, esențială, în sensul că a influențat soluția pronunțată în cauză și a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

În cauză, nu este incident cazul de casare prev. de dispoz. art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., invocat de apărare, întrucât nu ne aflăm în ipoteza unei situații de fapt stabilite contrar probelor dosarului.

În urma analizării materialului probator administrat, s-a reținut o corectă situație de fapt, o justă încadrare a faptei inculpatului N.C.D., constatând că vinovăția acestuia a fost dovedită și întrunite condițiile legale pentru răspunderea penală a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Acțiunea infracțională a inculpatului a fost dovedită cu probe certe de vinovăție, în acest sens fiind avute în vedere, denunțul formulat de numitul U.R.V., declarațiile date de acesta, Adresa din 25 februarie 2009 a D.N.A., procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice, Adresa din 13 februarie 2009 a Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Dâmbovița, ordonanța pentru înregistrări în mediu ambiental și referatul din 12 februarie 2009 de confirmare a acestei ordonanțe, procesul-verbal din 20 martie 2009, Adresa din 24 septembrie 2009 emisă de către S.M.R.U. din cadrul I.P.J. Dâmbovița, procesul-verbal de confruntare, Adresa din 25 martie 2009 și procesul-verbal din 03 martie 2009, referatul privind propunerea de înregistrare și interceptare a unor convorbiri telefonice, adresa nr. ZZ/2009 și încheierea nr. 9 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița la 09 martie 2009, procesul-verbal întocmit la 23 aprilie 2009, autorizația de solicitare a datelor reținute în conformitate cu Legea nr. 298/2008, procesul-verbal din 01 iulie 2009, extras privind listing-ul convorbirilor telefonice ale inculpatului, coroborate cu declarațiile martorilor, procesul-verbal de recunoaștere de pe planșe foto, ordonanța de interceptare a convorbirilor purtate în mediu ambiental, procesul-verbal din 17 septembrie 2009, adresa din 19 martie 2009, a Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Dâmbovița, adresele din 24 martie 2009 și din 03 aprilie 2009 ale Serviciului Poliției Rutiere din cadrul I.P.J. Dâmbovița, adresa din 23 septembrie 2009 a Tribunalului Dâmbovița și procesele-verbale din 10 și 11 noiembrie 2009 și din 19 septembrie 2009 inclusiv cu relatările inculpatului făcute pe parcursul procesului.

Martorul U.R.V. a declarat constant în proces că în dimineața zilei de 31 ianuarie 2009, în jurul orelor 330, se deplasa cu autoturismul său SF pe Calea Domnească din Municipiul Târgoviște spre locuința sa. La un moment dat a observat pe carosabil în direcția sa de mers un șanț, iar pentru a-l evita a rulat pe contrasens revenind apoi pe sensul său de deplasare. După manevră, a sesizat că în spatele său se află un autoturism al poliției rutiere cu semnalele de avertizare luminoasă în funcțiune, așa că a trecut pe banda I și în final a oprit.

N.C.D. - agent de poliție în cadrul Serviciului Poliției Rutiere Dâmbovița, de serviciu în noaptea respectivă, i-a cerut documentele spre verificare, explicându-i că fapta sa de a se deplasa pe contrasens, parcurgând aproximativ 40 de metri, constituie contravenție și atrage suspendarea permisului de conducere pe o durată de două luni. În acel moment, pe lângă cei doi a trecut un alt echipaj de poliție, martorii C.A.Ș. și D.C.M., acesta din urmă spunând în glumă inculpatului să-l lase în pace. Acesta a replicat că a săvârșit o contravenție, iar denunțătorul a explicat că a ocolit șanțul ce traversa drumul.

În continuare, a relatat denunțătorul, inculpatul i-a pretins o sumă de bani neprecizată, folosind o expresie de genul "valoarea permisului său", pentru a se rezolva; oricum a înțeles că în fapt îi pretinde bani pentru a nu-i reține permisul de conducere.

Pentru că nu avea bani, la cererea inculpatului au mers la locuința sa (a denunțătorului), timp în care inculpatul l-a așteptat în fața casei, martorul a revenit din casă, i-a înmânat 700 RON iar inculpatul documentele personale și a semnat un proces-verbal de contravenție întocmit de inculpat, în care era înscrisă sancțiunea avertismentului.

Anterior remiterii banilor pe când se aflau în stradă, în fața casei denunțătorului, la poartă, pe lângă cei doi a trecut un alt echipaj de poliție, inculpatul atenționându-l să ascundă banii și să îi dea după ce trec colegii săi, ceea ce s-a și întâmplat.

A doua zi - 1 februarie 2009, arată denunțătorul, printr-un e-mail a sesizat organele de urmărire penală în legătură cu cele întâmplate iar după-amiază, în jurul orelor 1730, l-a sunat pe inculpat cerându-i să-i restituie suma de 700 RON - convorbire ce a înregistrat-o și predat-o organelor de urmărire penală. După aproximativ jumătate de oră inculpatul l-a sunat și i-a propus să se întâlnească să-i restituie banii stabilind loc de întâlnire - C.M.D. din Târgoviște - locul de muncă al denunțătorului.

Martorul U.R.V. a spus tot ceea ce i se întâmplase în noaptea de 30/31 ianuarie 2009 colegului său R.A., rugându-l să-i primească banii 700 RON pe care inc. N.C.D. urma să îi restituie în aceeași zi.

Inculpatul a mers în aceeași zi la locul său de muncă (al denunțătorului) la casino, i-a dat martorului R.A. un pachet spunându-i să îl înmâneze denunțătorului. R.A. l-a desfăcut, constatând că acesta conține 700 RON în bancnote de câte 100 RON și a restituit banii denunțătorului, după ce în prealabil a schimbat bancnotele respective pentru a nu exista nicio suspiciune asupra provenienței banilor. Aspectele relevate au fost surprinse de cele trei camere de supraveghere ale cazinoului dar și de martorii D.S.A. și A.D.I., acesta din urmă operator de jocuri la casino fiind cel care a schimbat bancnotele martorului R.A. primite de la inculpat pentru a-i fi restituite denunțătorului.

Relatările martorului U.R.V. în acuzarea inculpatului N.C.D. au fost dovedite cu probe.

Astfel, martorul R.A. a confirmat că a primit banii (700 RON) de la inculpat pentru a-i da denunțătorului, recunoscându-l după planșele foto. A precizat martorul, că U.R.V. îi relatase anterior că inculpatul - agent de poliție rutieră i-a pretins 700 RON pentru a nu-i reține permisul de conducere, urmarea unei contravenții comise în noaptea de 30/31 ianuarie 2009, martorul R.A. sfătuindu-l să denunțe fapta inculpatului autorităților.

Momentul opririi în trafic a denunțătorului, pe Calea Domnească - Târgoviște de către inculpat pentru faptul că rulase pe contrasens, a fost observat de martorii C.A.Ș. și D.M. - colegi ai inculpatului și de serviciu în noaptea de 30/31 ianuarie 2009 - acesta din urmă relatând că împreună cu echipajul său a trecut pe lângă cei doi, inc. N.C.D. spunându-i că denunțătorul a comis o contravenție iar din acest motiv îl va sancționa contravențional, martorul U.R.V. explicându-i că a ocolit un șanț ce traversa carosabilul.

Prin adresa nr. Y din 24 martie 2009 a Serviciului Poliției Rutiere din cadrul I.P.J. Dâmbovița s-a comunicat că printre cei sancționați în noaptea de 31 ianuarie 2009 de către inc. N.C.D. s-a aflat și denunțătorul U.R.V., la dosar fiind depus procesul-verbal seria CC nr. Z (întocmit la 31 ianuarie 2009, orele 340) din care reiese că denunțătorului i-a fost aplicată sancțiunea avertismentului pentru că a condus autoturismul fără a purta centură de siguranță - faptă ce constituie contravenția prev. de art. 99 pct. 8 din O.U.G. nr. 195/2002.

În fapt, martorul U.R.V. săvârșise contravenția prevăzută de art. 101 alin. (3) lit. d) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, ce se sancționa cu amendă și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile, pentru că circulase pe sens opus - iar nu cea consemnată nereal de către inculpat în procesul-verbal de contravenție -nerespectarea obligației de a purta centură de siguranță - sancționată cu avertisment.

O asemenea concluzie reiese din însăși depoziția denunțătorului făcută în acest sens, coroborată cu declarațiile martorilor C.A.Ș. și D.M., în special cu a acestuia din urmă, ce a afirmat că denunțătorul în prezența inculpatului i-a explicat că este sancționat pentru că ocolise un șanț ce traversa carosabilul, nefiind contrazis în vreun mod de către inculpat.

Prezența inculpatului N.C.D. în aceeași noapte -30/31 ianuarie 2009 la poarta locuinței denunțătorului situată în cartierul Teiș a fost confirmată de martorii T.D.M. și C.N. - colegi ai inculpatului - aflați într-o misiune de patrulare - ce au relatat că mașina de poliție a inculpatului era oprită la poarta locuinței denunțătorului, inculpatul se afla în autoturism completând un proces-verbal iar U.R.V. în afară, inculpatul explicându-le că denunțătorul săvârșise o contravenție.

Din discuția telefonică din data de 1 februarie 2009 purtată de inculpat și denunțător - înregistrată de denunțător și predată organelor de urmărire penală ce au procedat la transcriere, a reieșit că denunțătorul îi reproșează inculpatului că l-a oprit în trafic pentru faptul că a ocolit un șanț, că i-a solicitat 700 RON pentru a nu-i reține permisul de conducere, cerându-i inculpatului să se întâlnească pentru a-i restitui banii, N.C.D. promițându-i că se vor întâlni mai târziu, până să intre în serviciu.

Potrivit dispozițiilor art. 916 alin. (2) C. proc. pen. înregistrările efectuate de părți sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții.

Prin urmare, înregistrarea convorbirii dintre denunțător și inculpat efectuată de denunțător la data de 1 februarie 2009 prin telefon constituie un mijloc de probă în sensul dispozițiilor art. 64 C. proc. pen.

La data de 10 februarie 2009, U.R.V. a primit un mesaj pe telefonul său mobil de la inculpat, acesta cerându-i să se întâlnească, la dosar fiind depusă o planșă foto ce redă conținutul mesajului.

Din înregistrarea convorbirii ambientale purtată la 10 februarie 2009 de inculpat și denunțător, realizată în conformitate cu dispozițiilor art. 911 și urm. C. proc. pen., a reieșit că denunțătorul i-a adus la cunoștință inculpatului că a fost căutat de ofițeri de poliție anticorupție pentru a relata în legătură cu faptul că i-a pretins 700 RON pentru a nu-l sancționa contravențional, inculpatul sugerându-i - astfel cum rezultă din transcrierea convorbirii - să nu dezvăluie nimic ci doar să declare că sunt prieteni.

La data de 17 septembrie 2009, prin intermediul unui prieten, inculpatul a luat legătura cu denunțătorul (convorbire înregistrată în conformitate cu dispozițiile legale), rugându-l să revină asupra acuzațiilor, să se împace și să-și retragă plângerea.

Infracțiunea de luare de mită, constă în fapta funcționarului care direct sau indirect pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. Acțiunea sau inacțiunea făptuitorului trebuie să fie anterioară îndeplinirii, neîndeplinirii actului pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire făptuitorul pretinde sau primește banii sau foloasele; de asemenea, actul funcționarului să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale acestuia, să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu.

În speță, inc. N.C.D. - agent de poliție în cadrul Serviciului Poliției Rutiere Dâmbovița, având printre alte atribuții (conform fișei postului) constatarea contravențiilor, potrivit competenței conferite de lege - a pretins bani martorului U.R.V. și a primit de la acesta 700 RON pentru a nu-i aplica sancțiunea contravențională a amenzii și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de două luni, urmarea săvârșirii de către denunțător a contravenției de a circula pe sens opus, întocmind un proces-verbal contravențional în cuprinsul căruia a atestat nereal că denunțătorul a comis contravenția nerespectării obligației de a purta centura de siguranță, fiind sancționat cu avertisment.

Este adevărat că nu a existat o surprindere în flagrant a momentului primirii banilor de către inculpat, însă depozițiile martorului U.R.V. constante în proces se coroborează cu cele ale martorilor C.A.Ș., D.C.M., R.A., T.D.M., C.N., D.S.A., A.D.I. (expuse anterior) și înregistrările convorbirilor telefonice și ambientale purtate între inculpat și denunțător și constituie toate împreună probe ce conduc la o singură concluzie posibilă, anume că inculpatul N.C.D. a săvârșit fapta de luare de mită.

Elementele de fapt indicate de martori, anume că inculpatul a pretins și primit 700 RON de la denunțător pentru a nu-l sancționa cu suspendarea permisului de conducere întrucât circulase pe contrasens, deplasarea inculpatului împreună cu denunțătorul în aceeași noapte la locuința acestuia din urmă, fiind văzut la poartă de martorii T.D.M. și C.N., faptul că banii au fost restituiți de către inculpat a doua zi denunțătorului prin intermediul martorului R.A. (neavând vreo relevanță juridică restituirea, de vreme ce infracțiunea se consumase încă din momentul pretinderii banilor), convorbirile telefonice și mesajele purtate între denunțător și inculpat, acesta cerându-i să se întâlnească și sugerându-i să nu dezvăluie ofițerilor anticorupție nimic din cele întâmplate, vin să infirme apărarea inculpatului ce a negat implicarea sa în acțiunea infracțională.

Concluzionând, a fost dovedită vinovăția inculpatului N.C.D., ce a acționat cu intenție directă, în sensul dispozițiilor art. 19 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte.

Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. privește omisiunea instanței de a se pronunța asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, cu privire la unele probe administrate, ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

Omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la unele probe administrate are în vedere situația în care instanța nu a examinat declarațiile martorilor sau concluziile unei expertize efectuate în cauză nepronunțându-se asupra acestora.

Cea de-a treia situație (omisiunea de a se pronunța asupra unor cereri esențiale) se referă la cereri esențiale de natură să garanteze drepturile părților și să influențeze soluția procesului, cum ar fi spre exemplu cererea pentru administrarea unei probe asupra căreia instanța a omis să se pronunțe, dar nu privește ipoteza în care instanța a respins motivat cererea pentru administrarea unei probe, cum doctrina dar și practica judiciară au statuat.

În recurs, apărarea a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, pe motiv că prima instanță nu s-a pronunțat asupra probelor administrate în apărare, incidenței dispozițiilor art. 255 C. pen. în ceea ce-l privește pe denunțător, măsurii de siguranță a confiscării sumei de bani, excepției de nelegalitate a probelor și cererii de expertizare a înregistrărilor convorbirilor telefonice și ambientale.

Potrivit dispozițiilor art. 255 alin. (3) C. pen., mituitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea infracțiune.

Pentru că denunțătorul U.R.V. a denunțat fapta sesizând Direcția Națională Anticorupție printr-un e-mail la 1 februarie 2009, iar apoi în scris la 9 februarie 2009 Direcția Generală Anticorupție, oricum mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea infracțiune, parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale față de denunțător pentru infracțiunea de dare de mită, în temeiul dispozițiilor art. 226 alin. (6) rap. la art. 10 lit. i1) C. proc. pen., pe motiv că există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege.

Prin urmare, parchetul s-a pronunțat în conformitate cu dispozițiile legale asupra incidenței dispozițiilor art. 255 alin. (3) C. pen. în ceea ce-l privește pe martorul U.R.V., iar împotriva dispoziției de neurmărire cuprinsă în rechizitoriu nu a fost formulată plângere în conformitate cu dispozițiile art. 2781 C. proc. pen. pentru a învesti instanța să o examineze.

Referitor la măsura de siguranță a confiscării speciale a sumei de 700 RON primită de inculpat de la denunțător în scopul arătat, nu se pune problema aplicării acesteia, pentru că banii au fost restituiți de către N.C.D. denunțătorului a doua zi la 1 februarie 2009, prin intermediul martorului R.A., așa încât nu sunt incidente dispozițiile art. 254 alin. (3) C. pen. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar fi impus aplicarea dispozițiilor art. 254 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 118 lit. e) C. pen., măsura de siguranță a confiscării sumei de 700 RON de la inculpat nu se poate dispune în recursul inculpatului pentru că ar însemna să i se creeze o situație mai grea în propriul recurs, contrar dispozițiilor art. 3858 C. proc. pen.

Cu privire la probele administrate în apărare, se constată că la termenul de judecată din 22 noiembrie 2010, inculpatul prin apărător a solicitat audierea a doi martori pe situația de fapt, iar în circumstanțiere acte și un martor.

Instanța de fond a admis probele și le-a administrat, fiind ascultați martorii B.C.C., B.A.G., S.V.M. și depuse acte în circumstanțiere. Așadar, instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii inculpatului de a-i fi administrate probe, încuviințând-o și administrând dovezi - martori și înscrisuri - în apărare.

În cursul judecății, la prima instanță dar și apel, inculpatul nu a mai solicitat alte probe decât cele mai sus enumerate, nu a invocat nicio excepție de nelegalitate a probelor și nici nu a cerut expertizarea înregistrărilor convorbirilor telefonice și ambientale purtate cu denunțătorul, astfel încât instanța nu a avut asupra a ce se pronunța din moment ce nu au fost cerute.

Prin urmare, susținerea apărării în recurs, anume că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate a probelor și cererii de expertizare a înregistrărilor nu poate fi reținută de vreme ce inculpatul la judecata în fond și apel nu a formulat asemenea cereri.

Cât privește probele în apărare, instanțele de fond și apel le-au examinat în contextul materialului probator administrat în proces.

Atât în faza urmăririi penale cât și a cercetării judecătorești, inc. N.C.D. nu a recunoscut că a pretins și primit vreo sumă de bani de la denunțător pentru a nu-i suspenda permisul de conducere urmare a contravenției săvârșite de denunțător în noaptea de 30/31 ianuarie 2009.

Inițial, la urmărire penală a declarat că nu îl cunoaște pe denunțător, nu își amintește dacă l-a sancționat contravențional în noaptea de 30/31 ianuarie 2009, nu s-a deplasat cu autoturismul poliției la locuința denunțătorului situată în cartierul Teiș, nu l-a sunat vreodată și nu a fost niciodată la locul său de muncă.

Ulterior, tot la urmărire penală când a fost audiat, de data aceasta în calitate de învinuit și-a amintit că l-a oprit în trafic pe denunțător pe Calea Domnească, că i-a întocmit proces-verbal de contravenție pentru că nu a purtat centura de siguranță, moment surprins de martorii A.G. și M.I., apoi că a fost cu mașina din dotare în cartierul Teiș împreună cu martorul D.C. la o intervenție.

La cererea inculpatului, procurorul a audiat martori în apărarea sa.

Astfel, martorii A.G. și M.I. au precizat că în noaptea de 30/31 ianuarie 2009, în jurul orelor 300 - 400 se aflau în fața motelului Dracula situat vis a vis de Curtea Domnească și l-au văzut pe inculpat și denunțător discutând, însă datorită distanței nu au auzit convorbirea celor doi.

D.M. a declarat că în noaptea de 30/31 ianuarie 2009 trecea cu autoturismul prin cartierul Teiș când l-a văzut pe inculpat rulând cu autoturismul din dotare singur în mașină, în același sens declarând și martorul S.A.G.

În ceea ce-l privește pe martorul D.C., a precizat că nu își amintește ca împreună cu inculpatul să se fi deplasat în noaptea de 30/31 ianuarie 2009 la vreo intervenție în cartierul Teiș iar martorul L.I.C. propus și acesta în apărare a declarat că nu cunoaște nimic în legătură cu cele întâmplate în noaptea de 30/31 ianuarie 2009, fiind plecat din țară din 2007.

La cercetare judecătorească, la cererea inculpatului au fost audiați în apărare martorii B.C.C., B.A.G. și S.V.M. - în circumstanțiere.

Martorul B.C.C. a relatat că în luna februarie 2009, în timp ce se afla la domiciliul său inculpatul a fost sunat de mai multe ori de către o persoană care-i solicita să se întâlnească. Au coborât împreună și a observat că inculpatul s-a întâlnit cu U.R.V., au discutat, inculpatul relatându-i ulterior că U.R.V. îl acuză de luare de mită.

B.A.G. a declarat că denunțătorul i-a spus că dorește ca dosarul inculpatului să se finalizeze cât mai repede, întrebându-l ce se întâmplă dacă își retrage plângerea formulată, martorul sfătuindu-l să se adreseze procurorului.

Se constată așadar că probele inculpatului, o parte dintre ele nu-i confirmă apărările, iar în acest sens se au în vedere depozițiile martorilor A.G., M.I., D.M., S.A.G., D.C. iar o altă parte cum ar fi depozițiile martorilor B.C.C. și B.A.G. nu sunt esențiale sub aspect probator și nu înlătură întregul material administrat în proces în acuzarea inculpatului de luare de mită.

Prin urmare, nici cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. nu este incident în cauză și constatând că decizia atacată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul inculpatului N.C.D. declarat împotriva Deciziei penale nr. 68 din 29 aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești, iar în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul N.C.D. împotriva Deciziei penale nr. 68 din 29 aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31 octombrie 2011.