Partition of indivisible co-ownership in building common utilities and basement under forced co-ownership doctrine

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 7 octombrie 1999, reclamanta S.C. „C.Z.” S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. „R.” S.A. (în prezent S.C. „R.” S.A.) pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se permită accesul în subsolul clădirii situată în Râmnicu Sărat cu cheltuieli de judecată. Ulterior s-a solicitat ieșirea din indiviziune în legătură cu utilitățile de folosință comună a clădirii.

Prin sentința civilă nr.573 din 16 mai 2000 Tribunalul Buzău a admis acțiunea și a dispus ieșirea din indiviziune a părților asupra subsolului utilitate comună și atribuie reclamantei parte din subsol în suprafață de 150,30 mp. aflată sub boxa de carne, proprietatea sa și a pârâtei restul subsolului aflat sub spațiul comercial proprietatea sa.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr.726 din 4 septembrie 2000, a respins apelul pârâtei care nu a fost motivat în termenul legal.

Prin decizia civilă nr.6588 din 15 noiembrie 2001 Curtea Supremă de Justiție, secția comercială a admis recursul pârâtei, a casat decizia de mai sus și a trimis cauza spre rejudecare.

După casare, prin decizia civilă nr.31 din 30 mai 2002, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot hotărârea primei instanțe, pe fond a respins acțiunea reclamantei, cu obligarea acesteia la cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești, reclamanta a declarat recurs, solicitând, în esență, respingerea apelului pârâtei și menținerea hotărârii primei instanțe, întrucât a cumpărat spațiul comercial și a dobândit dreptul de proprietate asupra utilităților de folosință comună, utilități din care face parte și subsolul.

Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Din examinarea lucrărilor și probatoriilor administrate în cauză, în raport de criticile formulate prin recursul de față, se constată că acestea nu sunt de natură a conduce la casarea hotărârii atacate, întrucât nu sunt îndeplinite niciuna dintre situațiile prevăzute de art.304 C. proc. civ.

În speță, potrivit contractului de vânzare cumpărare nr.1407 din 30 iunie 1999, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 216,42 mp. Din imobilul în litigiu împreună cu boxa de carne în suprafață de 150,30 mp. și dreptul de proprietate indiviză asupra utilităților de folosință comună ale clădirii.

Astfel că, în raport de prevederile contractului de vânzare cumpărare, reclamanta are un drept de proprietate indiviză asupra utilitățilot de folosință comună ale clădirii, care se bazează pe o stare de coproprietate forțată pe durata existenței construcției, situație în care nu poate solicita ieșirea din indiviziune, așa cum corect s-a reținut și prin hotărârea ce se atacă.

Rezultă așa dar, că reclamanta nu a dobândit un drept de proprietate asupra subsolului clădirii în cauză și deci nu a dovedit că este titulara unui drept de proprietate asupra acestuia, în forma deținerii unei cote părți indivize.

În consecință, recursul reclamantei se privește ca nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. „C.Z.” S.R.L. împotriva deciziei nr.31 din 30 mai 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 10 februarie 2004.