Periodic Review of Preventive Detention: Persistence of Public Order Danger and ECHR Compliance
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by the accused, upholding the Court of Appeal's decision to maintain the preventive detention measures for the defendants, who were thus ordered to pay 200 RON each in court costs, with 100 RON advanced from the State for official legal aid. The dispute concerned the periodic judicial review of preventive arrest in a criminal prosecution, where the defendants challenged the continued deprivation of their liberty and sought release to continue trial in a state of freedom. Relying on Articles 160b and 3002 of the Code of Criminal Procedure, the Court determined that the original grounds for detention remained valid, specifically finding that release posed a concrete danger to public order due to the high social danger of the offenses, which carried potential prison sentences exceeding four years, and confirming that the duration of provisional detention did not violate the right to a trial within a reasonable time or the presumption of innocence under the European Convention on Human Rights.
Legislator headnote
AI generatedart. 160b alin. (3) C. proc. pen, art. 681 C. proc. pen, art. 148 lit. f) C. proc. pen, art. 160b alin. (1) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Periodic Review of Preventive Detention: Persistence of Public Order Danger and ECHR Compliance: The dispute concerned the periodic judicial review of preventive arrest in a criminal prosecution, where the defendants challenged the continued deprivation of their liberty and sought release to continue trial in a state of freedom. Relying on Articles 160b and 3002 of the Code of Criminal Procedure, the Court determined that the original grounds for detention remained valid, specifically finding that release posed a concrete danger to public order due to the high social danger of the offenses, which carried potential prison sentences exceeding four years, and confirming that the duration of provisional detention did not violate the right to a trial within a reasonable time or the presumption of innocence under the European Convention on Human Rights.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural rule applied in the dispositive to dismiss the appeals as unfounded.
Basis for imposing court costs on the appellants.
Full text
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 12 octombrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 28424/3/2010 (38/2011), Curtea de Apel București, secția a II-a penală, reținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. și art. 160h alin. (3) din același cod (inculpatul M.I. fiind minor), a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților M.I. (minor), M.T.M., M.I. (major) și S.M., menținându-se starea de arest preventiv a acestora.
Totodată, au fost respinse, ca nefondate, cererile de revocare și înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpați.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpaților se mențin, fiind îndeplinită una dintre condițiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen. S-a constatat că probele administrate în cauză nu au făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați în primă instanță, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 681 C. proc. pen.
De asemenea, s-a reținut că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. întrucât legea prevede pentru infracțiunile imputate inculpaților pedepse cu închisoarea mai mari de patru ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă încă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere împrejurările și modalitățile concrete în care se presupune că au acționat, dar și urmările produse.
Prin urmare, s-a apreciat că nu se justifică luarea față de inculpați a unor măsuri alternative.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații M.I., S.M. și M.T.M., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorii recurenților inculpați și ultimul cuvânt al acestora au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursurile declarate de inculpați, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate.
Potrivit dispozițiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaților.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.
Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care sunt învinuiți inculpații, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.
În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaților.
Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpaților nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 200 RON, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.I., S.M., M.T.M. împotriva încheierii din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 28424/3/2010 (38/2011).
Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2011.