Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3730/2011 AI generated

Appeal inadmissible in challenge to magistrate’s prosecution refusal; finality upheld, 100 RON costs.

Case Number Decizia nr. 3730/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the petitioner's appeal as inadmissible, upholding the lower court’s final decision, and ordered the petitioner to pay 100 RON in judicial costs. The dispute arose from the petitioner’s criminal complaint against a magistrate for alleged abuse of office, slander, forgery, and withholding documents, which the prosecutor had resolved with a decision not to commence criminal prosecution (upheld by the superior prosecutor). The court of appeal had rejected the petitioner’s subsequent complaint as time-barred, and the High Court now confirmed that, under Article 278¹(10) of the Criminal Procedure Code, as amended by Law No. 202/2010, the lower court’s judgment was final and not subject to appeal, rendering the petitioner’s recourse procedurally inadmissible due to the principle of the uniqueness of appeals.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 C. pen, art. 259 C. pen, art. 272 C. pen, art. 228 alin. (1) C. proc. pen, art. 278 alin. (1) C. proc. pen, art. 278 alin. (3) C. proc. pen; Appeal inadmissible in challenge to magistrate’s prosecution refusal; finality upheld, 100 RON costs: The dispute arose from the petitioner’s criminal complaint against a magistrate for alleged abuse of office, slander, forgery, and withholding documents, which the prosecutor had resolved with a decision not to commence criminal prosecution (upheld by the superior prosecutor). The court of appeal had rejected the petitioner’s subsequent complaint as time-barred, and the High Court now confirmed that, under Article 278¹(10) of the Criminal Procedure Code, as amended by Law No. 202/2010, the lower court’s judgment was final and not subject to appeal, rendering the petitioner’s recourse procedurally inadmissible due to the principle of the uniqueness of appeals.

Keywords

AI generated
criminal prosecution magistrate judicial law procedural costs appealability of remand decision procedural principle

Cited Legislation

AI generated
art. 248 C. pen
art. 259 C. pen
art. 272 C. pen
de art. 272 C. pen., întrucât în calitate de președinte al instanței (de angajator) ar fi refuzat să pună la dispoziția instanțelor învestite cu acțiunile sale înscrisurile solicitate de acestea pentru soluționarea cauzelor.
art. 228 alin. (1) C. proc. pen
Față de cele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art.
art. 278 alin. (1) C. proc. pen
Petiționara, după ce în prealabil a uzat de procedura prevăzută de art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a introdus plângere, în condițiile art.
art. 278 alin. (3) C. proc. pen
Petiționara, după ce în prealabil a uzat de procedura prevăzută de art. 278 alin.
art. 2781 alin. (1) C. proc. pen
S-a reținut, de asemenea, că petiționara s-a adresat instanței la data de 26 aprilie 2011, în condițiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., așa cum rezultă din certificarea datei de pe plicul cu care s-a înaintat plângerea, aceasta fiind înregistrată la data de 29 aprilie 2011.
art. 2781 alin. (2) C. proc. pen
pen., a introdus plângere, în condițiile art. 2781 din același cod, la instanța competentă, plângerea acesteia fiind însă apreciată ca tardiv introdusă.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen.

Basis for dismissing the appeal as inadmissible.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Used to oblige the appellant to pay court costs.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 97/F din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca tardivă, plângerea formulată de petiționara P.M. împotriva Rezoluției din 10 ianuarie 2011, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în Dosarul nr. 593/P/2010.

A fost menținută rezoluția atacată.

A fost obligată petiționara la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că la data de 29 aprilie 2011, s-a înregistrat sub nr. 566/46/2011, plângerea formulată de petiționara P.M. împotriva Rezoluției din 10 ianuarie 2011, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. 593/P/2010.

În prealabil, petiționara s-a adresat cu plângere, la data de 14 mai 2010, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, plângere care a fost soluționată prin rezoluția menționată.

Nemulțumită de această soluție, petiționara s-a adresat și procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, care, prin Rezoluția din 18 mai 2011, a respins plângerea ca neîntemeiată.

Analizând rezoluția atacată, curtea de apel a reținut că petiționara, fost grefier la Tribunalul Argeș, a formulat o plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând cercetarea și tragerea la răspundere penală a magistratului D.G., sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 și art. 248 C. pen., constând în aceea că la expirarea contractului individual de muncă, pe perioadă determinată, acesta, în calitate de președinte al instanței, a refuzat să i-l prelungească sau să o definitiveze pe un alt post vacant de grefier, sub aspectul comiterii infracțiunii de denunțare calomnioasă prevăzută de art. 259 C. pen., întrucât prin întâmpinările depuse în cadrul litigiilor de muncă (Dosarele cu nr. 2366/109/2007 și 969/109/2009) inițiate de petiționară în contradictoriu cu instanța, în calitate de angajator, acesta ar fi făcut o serie de afirmații calomnioase cu privire la conduita și pregătirea sa profesională, sub aspectul infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals prevăzută de art. 289 și 291 C. pen., întrucât înscrisurile (întâmpinări, adrese, etc.) comunicate de acesta instanțelor învestite cu acțiunile sale pe dreptul muncii, ar fi false), precum și sub aspectul comiterii infracțiunii de reținere de înscrisuri prev. de art. 272 C. pen., întrucât în calitate de președinte al instanței (de angajator) ar fi refuzat să pună la dispoziția instanțelor învestite cu acțiunile sale înscrisurile solicitate de acestea pentru soluționarea cauzelor.

În soluționarea acestei plângeri, competența în urma modificărilor legislative prin Legea nr. 202/2010, a revenit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, care efectuând acte premergătoare, a constatat că aspectele sesizate de petiționară sunt nefondate, iar pe de altă parte, acestea nu pot îmbrăca forma juridică a vreuneia dintre infracțiunile reclamate, nefiind de natură penală.

Față de cele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b) din același cod, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrat D.G. - președinte al Curții de Apel Pitești, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246, 248, 259, 289, 291 și 272 C. pen.

Petiționara, după ce în prealabil a uzat de procedura prevăzută de art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a introdus plângere, în condițiile art. 2781 din același cod, la instanța competentă, plângerea acesteia fiind însă apreciată ca tardiv introdusă.

S-a reținut că rezoluția procurorului din 10 ianuarie 2011, prin care s-a soluționat plângerea petiționarei, a fost comunicată acesteia la data de 18 ianuarie 2011, așa cum rezultă din procesul-verbal de comunicare din această dată, comunicare făcută prin afișare la domiciliul petiționarei.

Totodată, s-a constatat că la data de 7 februarie 2011, este primită de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești plângerea formulată de petiționară, potrivit dispozițiilor art. 278 alin. (3) C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror, plângere care este soluționată prin Rezoluția din 18 martie 2011, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în lucrarea nr. 79/II/2/2011 și comunicată petiționarei la data de 7 aprilie 2011, aceasta semnând personal de primire, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare.

S-a reținut, de asemenea, că petiționara s-a adresat instanței la data de 26 aprilie 2011, în condițiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., așa cum rezultă din certificarea datei de pe plicul cu care s-a înaintat plângerea, aceasta fiind înregistrată la data de 29 aprilie 2011.

S-a constatat astfel că petiționara nu a respectat termenul prevăzut de lege, întrucât de la data primirii plângerii de către procurorul ierarhic superior, respectiv de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, și anume de la data de 8 februarie 2011, și până la data când s-a adresat instanței, respectiv data de 26 aprilie 2011, au trecut mai mult de 40 de zile, și în aceste condiții, nerespectând acest termen prevăzut de dispozițiile art. 2781 alin. (2) C. proc. pen., plângerea petiționarei a fost apreciată ca tardivă, fiind respinsă ca atare.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs petiționara P.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul din data de 21 octombrie 2011, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de petiționară împotriva Sentinței penale nr. 97/F din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Examinând cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționara P.M. este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2781 pct. 10 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă".

Sentința penală nr. 97/F din 23 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în calitate de instanță de fond, a rămas definitivă potrivit art. 2781 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiționară.

Această sancțiune procesuală este incidentă în cauză în raport și cu principiul unicității exercitării căilor de atac, decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate.

Pentru considerentele arătate, recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., cu consecința obligării recurentei petiționare, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara P.M. împotriva Sentinței penale nr. 97/F din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2011.

Procesat de GGC - CL