Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3722/2011 AI generated

Withdrawal of cassation appeal in drug possession case; calculation of remaining unexecuted sentence for cumulative punishment

Case Number Decizia nr. 3722/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the case by accepting the defendant’s motion to withdraw the appeal in cassation, thereby upholding the final decision of the Court of Appeal, which had previously rejected the defendant’s appeal against the lower court’s conviction and sentence. The dispute involved a criminal charge for the unlawful possession of high-risk drugs (0.03 grams of heroin) for personal consumption within a penitentiary institution, where the defendant challenged the calculation of the remaining unexecuted portion of a prior six-year prison sentence used to determine the final cumulative punishment. The legal outcome was grounded in the procedural provisions for withdrawal of appeals under Article 385(2) and Article 369(1) of the Code of Criminal Procedure, resulting in the defendant’s obligation to pay 300 RON in judicial costs, with 200 RON advanced by the State for the ex officio defense, while the substantive sentence of 1,432 days’ imprisonment (the heavier of the merged penalties) remained in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 37 lit. a) C. pen, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen, art. 80 C. pen, art. 39 alin. (2) C. pen, art. 34 lit. b) C. pen; Withdrawal of cassation appeal in drug possession case; calculation of remaining unexecuted sentence for cumulative punishment: The dispute involved a criminal charge for the unlawful possession of high-risk drugs (0.03 grams of heroin) for personal consumption within a penitentiary institution, where the defendant challenged the calculation of the remaining unexecuted portion of a prior six-year prison sentence used to determine the final cumulative punishment. The legal outcome was grounded in the procedural provisions for withdrawal of appeals under Article 385(2) and Article 369(1) of the Code of Criminal Procedure, resulting in the defendant’s obligation to pay 300 RON in judicial costs, with 200 RON advanced by the State for the ex officio defense, while the substantive sentence of 1,432 days’ imprisonment (the heavier of the merged penalties) remained in force.

Keywords

AI generated
criminal sentence grounds for cassation procedural costs order to pay withdrawal of criminal complaint suspension of prison sentence

Cited Legislation

AI generated
art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000
143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, art.
art. 37 lit. a) C. pen
143/2000, art. 37 lit. a) C. pen., art.
art. 3201 alin. (7) C. proc. pen
pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
art. 80 C. pen
și art. 80 C. pen., a fost condamnat inculpatul Ș.L.C., recidivist, deținut în Penitenciarul Giurgiu, la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de mare risc, pentru consum propriu.
art. 39 alin. (2) C. pen
În baza art. 39 alin. (2) C. pen.
art. 34 lit. b) C. pen
raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin această sentință, cu restul rămas de executat de 1432 zile închisoare din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.
art. 71 C. pen
În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului Ș.L.C.
art. 36 alin. (3) C. pen
În baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus, din pedeapsa aplicată inculpatului Ș.L.C.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Provision cited in the dispositive to impose the obligation to pay judicial costs and advance the ex officio defender's fees.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 203 din 11 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 37 lit. a) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. și art. 80 C. pen., a fost condamnat inculpatul Ș.L.C., recidivist, deținut în Penitenciarul Giurgiu, la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de mare risc, pentru consum propriu.

În baza art. 39 alin. (2) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin această sentință, cu restul rămas de executat de 1432 zile închisoare din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1890 din 30 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București, definitivă prin Decizia penală nr. 160 din 02 februarie 2009 a Curții de Apel București, urmând ca inculpatul Ș.L.C. să execute pedeapsa cea mai grea, de 1432 zile închisoare.

În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului Ș.L.C. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, și lit. b) C. pen.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus, din pedeapsa aplicată inculpatului Ș.L.C. prin această hotărâre, perioada executată de la 03 ianuarie 2010 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 3363/2009 emis de Judecătoria Sector 4 București și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, aplicată prin această hotărâre.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul Ș.L.C. la plata sumei de 600 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul nr. 2D/P/2010 emis în data de 01 martie 2011 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Giurgiu, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ș.L.C., pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de mare risc, pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 combinat cu art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reținut că în data de 03 ianuarie 2010, inculpatul Ș.L.C. se afla în executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1890 din 30 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București, definitivă prin Decizia penală nr. 160 din 02 februarie 2009 a Curții de Apel București, în cadrul Penitenciarului Giurgiu, unde mai executa o pedeapsă privativă de libertate și martorul D.C..

În timp ce se efectua programul de plimbare în curtea penitenciarului, funcționarul cu statut special din cadrul Penitenciarului Giurgiu - agent șef adjunct C.F. l-a văzut pe inculpat luând ceva de la o altă persoană, ce executa pedeapsa închisorii, și, împreună cu agent șef P.C. au efectuat percheziția corporală asupra inculpatului.

Aceștia au depistat că inculpatul avea în buzunarul stâng de la pantaloni un pliculeț confecționat din foaie de hârtie, în interiorul căruia era o substanță de culoare bej, iar în buzunarul de la geacă, au găsit, ascunsă într-un marker, o seringă.

Ulterior, substanța a fost analizată, iar, din raportul de constatare tehnico-științific nr. 916508 din 05 ianuarie 2010, a rezultat că în substanța găsită asupra inculpatului Ș.L.C., se găsea cantitatea de 0,03 grame heroină, care este un drog de mare risc.

Această situație de fapt o fost reținută din coroborarea declarațiilor inculpatului Ș.L.C. cu declarația martorului D.C., rapoartele întocmite de agent șef adjunct C.F. și agent șef P.C., procesul verbal de constatare a infracțiunii și concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr. 916508 din 05 ianuarie 2010.

În cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței, inculpatul Ș.L.C. a recunoscut săvârșirea infracțiunii, declarând că, în data de 03 ianuarie 2010, a cumpărat de la o persoană, care execută pedeapsa privativă de libertate în Penitenciarul Giurgiu (neidentificată), în curtea de plimbare, un pliculeț, ce conțineau heroină, pentru consum propriu, apoi, a fost depistat de funcționarii publici din cadrul Penitenciarului Giurgiu. Inculpatul a precizat că nu este consumator de droguri, dar atunci era foarte supărat și a dorit să consume droguri.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului Ș.L.C., instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă fixate de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, reduse cu o treime, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social concret al faptei, raportat la împrejurările în care s-a săvârșit infracțiunea, respectiv în Penitenciarul Giurgiu, în timpul executării unei pedepse privative de libertate, modul și mijloacele de săvârșire, respectiv deținerea în penitenciar a unei substanțe interzise, ce constituie un drog de mare risc, dar într-o cantitate relativ redusă, și pentru consum propriu, consecințele produse, precum și atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, care a recunoscut comiterea faptei și a regretat săvârșirea acesteia, dar și comportamentul inculpatului în cadrul colectivității, reliefat de caracterizările diverselor persoane care îl cunosc, depuse la dosar.

Instanța de fond a luat în considerare și antecedentele penale ale inculpatului, reținându-se că infracțiunea a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., raportat la pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1890 din 30 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București, definitivă prin Decizia penală nr. 160 din 02 februarie 2009 a Curții de Apel București, precum și existența circumstanței agravante prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000. De asemenea, s-a avut în vedere că inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru infracțiuni de natură similară, la pedeapsa de 6 ani închisoare, așa cum reiese din Adresa din 14 martie 2011 emisă de Penitenciarul Giurgiu, ceea ce dovedește perseverența infracțională.

Față de aceste considerente, instanța de fond a apreciat că scopul preventiv-educativ al pedepsei nu poate fi atins decât prin aplicarea pedepsei închisorii, orientată spre nivelul minimului special prevăzut de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. și art. 80 C. pen.

S-a reținut că inculpatul Ș.L.C., la data comiterii acestei infracțiuni, respectiv 03 ianuarie 2010, se afla în executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1890 din 30 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București, definitivă prin Decizia penală nr. 160 din 02 februarie 2009 a Curții de Apel București, pedeapsă a cărei executare a început la data de 06 decembrie 2007 și urmează să expire la data de 05 decembrie 2013, așa cum reiese din Adresa din 14 martie 2011 emisă de Penitenciarul Giurgiu, iar, la data săvârșirii infracțiunii deduse judecății, mai avea de executat 1432 zile închisoare, astfel că instanța, în baza art. 39 alin. (2) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa, aplicată prin această sentință, cu restul rămas de executat de 1432 zile închisoare din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1890 din 30 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București, definitivă prin Decizia penală nr. 160 din 02 februarie 2009 a Curții de Apel București, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul Ș.L.C., solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și, rejudecând, individualizarea pedepsei, considerând că în mod greșit s-a reținut ca rest de pedeapsă 1432 de zile, în condițiile în care inculpatul a început executarea la data de 16 decembrie 2007 și pedeapsa trebuia considerată executată la data de 5 decembrie 2013.

Prin Decizia penală 226/A din 23 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Ș.L.C., împotriva Sentinței penale nr. 203 din 11 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Giurgiu.

S-a constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

A fost obligat apelantul la 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

S-a reținut că instanța de fond, în urma unei riguroase analize a ansamblului probator, a reținut corect situația de fapt și întrunirea condițiilor tragerii la răspundere penală a inculpatului.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei și modalității de executare, s-a apreciat că au fost analizate riguros criteriile enumerate de art. 72 C. pen., pedepsele fiind apte să atingă scopul preventiv și educativ al sancțiunilor.

S-a constatat că inculpatul nu contestă cuantumul pedepsei aplicate în cauză, ci restul neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1890 din 30 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București, definitivă prin Decizia penală nr. 160 din 02 februarie 2009 a Curții de Apel București, reținându-se că această pedeapsă a început a fi executată la data de 06 decembrie 2007 și urmează a fi considerată ca execută la data de 05 decembrie 2013, așa cum reiese din Adresa din 14 martie 2011 emisă de Penitenciarul Giurgiu (f. 6 d.i.). La data săvârșirii infracțiunii deduse judecății, respectiv la 03 ianuarie 2010, mai avea de executat 1432 zile închisoare, astfel că, în baza art. 39 alin. (2) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a contopit în mod corect pedeapsa, aplicată prin prezenta cauză de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, cu restul rămas de executat de 1432 zile închisoare din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală menționată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea respectiv 1432 zile închisoare.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Ș.L.C., fără a indica motivele ce stau la baza promovării acestei căi de atac.

La termenul de judecată din data de 2 noiembrie 2011, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat a învederat instanței că acesta înțelege să-și retragă recursul declarat.

Față de această împrejurare, concluziile reprezentantului Parchetului și ale apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat au fost în sensul de a se lua act de manifestarea de voință a acestuia.

Astfel fiind, în temeiul dispozițiilor art. 3854 alin. (2) raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de declarația de retragere a recursului formulat de inculpatul Ș.L.C..

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de manifestarea de voință a recurentului inculpat Ș.L.C. de retragere a recursului declarat împotriva Deciziei penale nr. 226/A din 23 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2011.