Inadmissibility of appeal against final appellate decision upholding prosecutor's refusal to prosecute judges for abuse of office
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as inadmissible, leaving in force the Court of Appeal’s final decision that had upheld the prosecutor's refusal to initiate criminal proceedings. The dispute involved a plaintiff who challenged a prosecutor's resolution not to prosecute two judges for abuse of office, alleging that one judge unfairly influenced the other to violate res judicata principles in a prior case; the appellate court had previously rejected this complaint as unfounded, finding no evidence of bad faith or illegal conduct by the judges. The High Court ruled the appeal inadmissible based on the strict procedural rule that decisions rendered by the court of appeal under Article 2781(8) of the Code of Criminal Procedure are final and cannot be subject to further judicial review or appeal under Article 2781(10), citing Articles 3851 and 38515 of the same code to deny the exercise of an unauthorized legal remedy. Consequently, the appellant was ordered to pay 100 RON in judicial costs.
Legislator headnote
AI generatedart. 3851 C. proc. pen, art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen, art. 2781 alin. (10) C. proc. pen, art. 2781 pct. 10 C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen, art. 38515 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen; Inadmissibility of appeal against final appellate decision upholding prosecutor's refusal to prosecute judges for abuse of office: The dispute involved a plaintiff who challenged a prosecutor's resolution not to prosecute two judges for abuse of office, alleging that one judge unfairly influenced the other to violate res judicata principles in a prior case; the appellate court had previously rejected this complaint as unfounded, finding no evidence of bad faith or illegal conduct by the judges. The High Court ruled the appeal inadmissible based on the strict procedural rule that decisions rendered by the court of appeal under Article 2781(8) of the Code of Criminal Procedure are final and cannot be subject to further judicial review or appeal under Article 2781(10), citing Articles 3851 and 38515 of the same code to deny the exercise of an unauthorized legal remedy. Consequently, the appellant was ordered to pay 100 RON in judicial costs.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as inadmissible.
Provision applied in the dispositive to obligate the appellant to pay judicial costs.
Full text
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 69/2011 din 5 mai 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul I.I., împotriva Rezoluției din 21 februarie 2011 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 95/P/2011 menținută prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia emisă la 16 martie 2011 în Dosarul nr. 243/11/2/2011.
Pentru a hotărî astfel a reținut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr. 255/57/2011 petentul I.I. a solicitat desființarea Rezoluției din 21 februarie 2011 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 95/P/2011 și menținute prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia emisă la 16 martie 2011 în Dosarul nr. 243/11/2/2011.
În motivarea plângerii, petentul a susținut că la dosar există probe din care rezultă săvârșirea de către făptuitori a infracțiunilor pentru care a solicitat tragerea la răspundere penală astfel că soluția pronunțată în faza de urmărire penală este nelegală și netemeinică.
Deliberând asupra plângerii formulate Curtea de Apel Alba Iulia a reținut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de apel Alba Iulia s-a susținut că făptuitorii B.M. și T.D. - judecători la Tribunalul Hunedoara au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu prin aceea că judecătorul B.M., influențată de judecătorul T.D. a încălcat prevederile legale privind autoritatea de lucru judecat și a dat o soluție contrară probațiunii administrate în Dosarul nr. 1774/97/2010 al Tribunalului Hunedoara.
Prin Rezoluția din 21 februarie 2011 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 95/P/2011 s-a dispus neînceperea urmăririi față de făptuitori reținându-se că nu există nici un element care să conducă la concluzia că judecătorul T.D. a avut vreo participare directă sau indirectă cu privire la desfășurarea procedurilor și judecarea cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1774/97/2010.
În ce privește pe făptuitoarea B.M. s-a arătat că nu există temeiuri de a se considera că judecătorul a acționat cu rea-credință ori a urmărit lezarea drepturilor ori intereselor persoanei.
Această soluție a fost menținută prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia emisă la 16 martie 2011 în Dosarul nr. 243/11/2/2011.
Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că soluțiile pronunțate în speță sunt legale și temeinice reținând că simpla nemulțumire a petentului față de soluția pronunțată în dosarul în care a avut calitatea de parte nu justifică antrenarea răspunderii penale a judecătorului care a pronunțat această soluție.
În cauză nu au fost decelate probe ori indicii în sensul că judecătorul cauzei și-ar fi exercitat cu rea-credință obligațiile profesionale ori că judecătorul T.D. ar fi influențat în vreun fel modul de derulare a procedurilor judiciare, petentul având posibilitatea de a uza de exercitarea căilor legale de atac împotriva hotărârii a cărei soluție îl nemulțumea.
Împotriva Sentinței penale nr. 69/2011 din 5 mai 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, a declarat recurs petiționarul I.I. cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 255/57/2011.
Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 3856 alineat ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurentul petiționar, este inadmisibil, având în vedere că sentința pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia este definitivă.
Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Dispozițiile art. 3851 C. proc. pen. enumeră hotărârile precum și încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs.
Căile ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate.
În prezenta cauză prin Sentința penală nr. 69/2011 din 5 mai 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul I.I., împotriva Rezoluției din 21 februarie 2011 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 95/P/2011 menținută prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia emisă la 16 martie 2011 în Dosarul nr. 243/11/2/2011, în condițiile în care textul de lege prevăzut la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. nu permite formularea nici unei căi de atac în acest context procesual.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă".
Sentința penală nr. 69/2011 din 5 mai 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, ca instanță de fond, este definitivă potrivit art. 2781 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare care atrage inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de petiționar.
Astfel, exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea.
Față de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 alin. (1) pct. l lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul I.I. împotriva Sentinței penale nr. 69/2011 din 5 mai 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.
În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul I.I. împotriva Sentinței penale nr. 69/2011 din 5 mai 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 septembrie 2011.