Maintaining preventive detention despite confession and first-instance conviction: concrete public order risk in organized fraud

Asupra recursului penal de față;

Prin Încheierea din 12 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 2955/105/2010, în baza art. 3002 rap. la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului M.I. și s-a menținut această măsură.

S-a constatat că măsura arestării preventive a fost legal și temeinic dispusă, în cauză fiind îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 143 C. proc. pen. și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., fiind ulterior prelungită cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, existând suficiente indicii din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații B.A.M., D.C.E., D.I., A.P.C., M.I. și M.E. sunt autorii infracțiunilor reținute în sarcina lor, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În ceea ce privește această condiție a pericolului concret prezentat prin lăsarea în libertate a inculpaților pentru ordinea publică, Curtea reține că rezultă din modalitatea și împrejurările de săvârșire a faptelor, gravitatea acestora, impactul negativ asupra comunității, dar și reacția publică referitoare la atitudinea organelor de drept care sunt obligate să intervină ferm pentru stoparea acestui fenomen, valoarea foarte mare a prejudiciului cauzat și caracterul continuat al activității infracționale, desfășurată în cadrul unui grup infracțional organizat.

Într-adevăr, inculpații au înțeles să recunoască săvârșirea infracțiunilor de care au fost acuzați, însă aceasta nu conduce la concluzia diminuării pericolului pentru ordinea publică în cazul lăsării lor în libertate, atitudinea adoptată fiind consecința descoperirii și probării activității infracționale de către organele de anchetă, tot ea fiind cea care a determinat stoparea actelor infracționale.

Atitudinea procesuală adoptată de apelanți la instanța de fond nu constituie un motiv pentru revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu o alta mai puțin restrictivă, așa cum s-a solicitat, ci a reprezentat o circumstanță reținută la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate.

Nu lipsit de importanță este și faptul că o parte din inculpați nu se află la primul conflict cu legea penală, ei dovedind perseverență infracțională, în condițiile în care din fișele de cazier judiciar aflate la dosar rezultă că B.A.M., D.I., M.E., M.I. și A.P.C. sunt recidiviști.

De altfel, menținerea măsurii arestării preventive față de inculpați este în concordanță și cu prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care prevăd că dreptul persoanei la libertate și siguranță nu este încălcat în situația în care o persoană este deținută legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul M.I., solicitând revocarea măsurii arestării preventive, întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să impună privarea de libertate a inculpatului.

Recursul este nefondat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul M.I. a fost arestat preventiv la data de 24 februarie 2010 pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) - (3) C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen., constând în aceea că la data de 21 octombrie 2009, folosind documente false, a încheiat un contract de credit cu BRD Ploiești, obținând suma de 22.000 RON cu care a păgubit unitatea bancară respectivă.

Curtea constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive împotriva inculpatului nu s-au modificat, în condițiile în care presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat a fost confirmată prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești de condamnare a inculpatului (aflată în prezent în calea de atac a apelului), iar faptele comise de acesta, împrejurările în care se reține că ar fi fost săvârșite, ca și circumstanțele personale ale inculpatului (care nu se află la primul conflict cu legea penală) justifică aprecierea că și la acest moment lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În aceste condiții, în mod legal și temeinic instanța de apel a dispus menținerea arestării preventive a inculpatului, astfel încât recursul acestuia îndreptat împotriva acestei încheieri este nefondat și va fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva Încheierii din 12 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 2955/105/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 septembrie 2011.