Criminal imprisonment suspension limit: statutory one-year cap for minor child versus labor law two-year childcare leave

Asupra recursului penal de față, constată:

Prin Sentința penală nr. 228/F din 11 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 3497/2/2011, a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea de prelungire a întreruperii executării pedepsei formulată de condamnata Ș.R., cu obligarea acesteia la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Sentința penală nr. 330 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, rămasă definitivă, se dispusese condamnarea petentei Ș.R. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, cu executare în regim penitenciar, iar prin Sentința penală nr. 2 din 10 ianuarie 2011 a Curții de Apel Ploiești s-a dispus întreruperea executării pedepsei până la împlinirea vârstei de un an a minorei Ș.P.I., fiica petentei condamnate Ș.R.

La data de 18 aprilie 2011, prin cererea ce formează obiectul examinării de față, petenta condamnată a solicitat întreruperea în continuare a executării pedepsei, invocând în acest sens dispozițiile legale ce reglementează concediul de creștere a copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, cu referire la Legea nr. 7/2007 și Legea nr. 257/2008.

Cererea de întrerupere a executării pedepsei a fost susținută și prin trimitere la dispozițiile art. 455 rap. la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., menționându-se în acest sens situația specială a familiei condamnatei, cu 3 copii minori în întreținere și fără niciun sprijin în ceea ce privește creșterea și educarea acestora, soțul condamnatei având grave probleme de sănătate.

Apreciind asupra motivelor invocate în cererea de întrerupere a executării pedepsei, prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 455 rap. la art. 453 alin. (1) lit. b) și c) C. proc. pen., condamnata neaflându-se în niciuna dintre situațiile ce constituie cauze de întrerupere a executării pedepsei.

S-a arătat astfel că întreruperea executării pedepsei pe temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. nu poate avea loc decât până la împlinirea vârstei de un an a copilului minor, iar în considerarea acestei situații, condamnata obținuse deja o hotărâre de întrerupere a executării, pe perioada maximă prevăzută de lege.

Referitor la celelalte motive circumscrise cazului de întrerupere a executării pedepsei prevăzut de art. 453 alin. (1)lit. c) C. proc. pen., prima instanță a constatat că acestea nu justifică valabil întreruperea executării pedepsei, reținându-se că problemele familiale invocate nu puteau fi rezolvate într-o perioadă de până la 3 luni, durată maximă pentru care poate fi dispusă întreruperea executării pedepsei.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs condamnata Ș.R., reiterând motivele invocate în cuprinsul cererii inițiale.

În expunerea scrisă a motivelor de recurs a fost subliniată împrejurarea că, în ipoteza reluării executării pedepsei, familia condamnatei ar fi lipsită de indemnizația pe care o primește pentru creșterea copilului minor și că interesele legitime ale copilului minor trebuie să prevaleze și să conducă la întreruperea în continuare a executării pedepsei.

Au fost menționate, deopotrivă, și rezultatele evaluării psihologice efectuate de D.G.A.P.C. Dâmbovița, din raportul de evaluare întocmit rezultând că prezența mamei în primii doi ani de viață ai copilului minor este esențială pentru dezvoltarea normală a acestuia și formarea unei relații de afecțiune corespunzătoare între mamă și copil.

În același sens, s-a arătat că petenta condamnată mai are în întreținere încă doi copii minori în vârstă de 13 și, respectiv, 8 ani, cu multiple nevoi și necesitatea unui sprijin din partea ambilor părinți, tatăl minorilor fiind în imposibilitate de a asigura singur întreținerea, creșterea și educarea copiilor, având în vedere starea de sănătate din ultimul timp.

Examinând cauza în raport de criticile formulate, cât și din oficiu sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 455 rap. la art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când condamnata este gravidă sau are un copil mai mic de un an. În aceste cazuri, executarea pedepsei se amână până la încetarea cauzei care a determinat întreruperea, pentru situația survenienței de copil, până la împlinirea de către acesta a vârstei de un an.

Actele normative invocate de condamnată și care reglementează dreptul la concediul pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani sunt prevăzute exclusiv pentru persoanele încadrate în muncă, în cazul celor condamnate la pedeapsa închisorii fiind aplicabilă legea procesual penală care recunoaște posibilitatea amânării/întreruperii executării pedepsei pe o durată de cel mult un an, fără posibilitatea reînnoirii/prelungirii cererii.

Cum în speță condamnata a obținut deja o hotărâre de întrerupere a executării pedepsei pentru creșterea minorei Ș.P.I., până la împlinirea vârstei de un an, o cerere de acordare în continuare a întreruperii executării pedepsei până la împlinirea de către minoră a vârstei de 2 ani nu poate fi primită, în lipsa unui text de lege care să permită aceasta.

Pe de altă parte, se constată că întreruperea executării pedepsei nu se impune a fi acordată nici pe temeiul dispozițiilor art. 455 rap. la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. întrucât, așa cum bine a subliniat și prima instanță, aspectele invocate nu ar putea fi rezolvate ori ameliorate prin prezența limitată a condamnatei în domiciliu, pe o perioadă de maxim 3 luni.

În raport de cele arătate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta condamnată Ș.R. și va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara Ș.R. împotriva Sentinței penale nr. 228/F din 11 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 august 2011.