Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2637/2011 AI generated

Transfer of Italian Convict to Romania: Partial Quashal for Double Deduction of Detention and Removal of Non-Existent Complementary Penalty

Case Number Decizia nr. 2637/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) granted the Prosecutor’s appeal, partially quashing the lower court’s order regarding the transfer of an Italian penal sentence for execution in Romania; specifically, the court removed an erroneously double-counted one-day deduction from the sentence and eliminated a complementary penalty prohibiting the exercise of a profession or activity in schools and institutions frequented by minors, while maintaining all other dispositions including the recognition of the Italian sentences and the transfer for the remaining term. The dispute concerned the legal adaptation of two final Italian judgments, which imposed imprisonment, a fine, and various ancillary penalties for aggravated theft, harborage, unlawful deprivation of liberty, sexual corruption, and rape, to Romanian law under the International Judicial Cooperation Act. The decisive legal basis was Article 146(1) of Law No. 302/2004, which mandates that if a foreign penalty is incompatible with Romanian legislation, it must be adapted to a corresponding penalty provided by Romanian law; the court ruled that the specific prohibition on working in educational or minor-focused facilities has no equivalent in the Romanian Penal Code and therefore could not be maintained, while also correcting the calculation of time already served to prevent double deduction.

Legislator headnote

AI generated

art. 146 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, art. 648 C. pen, art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen, art. 33 C. pen, art. 3856 alin. (3) C. proc. pen; Transfer of Italian Convict to Romania: Partial Quashal for Double Deduction of Detention and Removal of Non-Existent Complementary Penalty: Instanța de fond a constatat că faptele reținute în sarcina condamnatului au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de furt calificat, favorizarea infractorului, lipsire de libertate în mod ilegal și viol, prevăzute de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), i), art. 221, art. 189 alin. (2), art. 202 alin. (1) și art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 C. pen., sancționate cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani închisoare, de la 3 luni la 7 ani închisoare, de la 7 la 15 ani, de la 6 luni la 5 ani și de la 5 la 18 ani.

Keywords

AI generated
detention for transfer removal imprisonment execution of sentences judicial law calculation of fine

Cited Legislation

AI generated
art. 146 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
Curtea de Apel București, în urma recunoașterii acestei hotărâri, a adaptat, conform art. 146 alin.
art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 149 alin.
art. 648 C. pen
(2), (5), (7), art. 648 C. pen.
art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen
(1) și art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art.
art. 33 C. pen
pen., toate cu aplicarea art. 33 C. pen., sancționate cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani închisoare, de la 3 luni la 7 ani închisoare, de la 7 la 15 ani, de la 6 luni la 5 ani și de la 5 la 18 ani.
art. 3856 alin. (3) C. proc. pen
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat în considerarea următoarelor argumente:
art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr.
art. 192 alin. (3) C. proc. pen
În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana condamnată să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată:

Prin Sentința penală nr. 59 din 7 februarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 11691/2/2010 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

A recunoscut Sentința penală nr. 771/08 din 20 martie 2008 pronunțată de Tribunalul din Bergamo, definitivă la data de 19 aprilie 2008 prin care C.F. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 7 luni închisoare și 1.200 euro și Sentința penală nr. 189 din 19 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul din Bergamo, definitivă la data de 05 iunie 2009 prin care aceeași persoană a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 6 ani, la pedepsele accesorii constând în interzicerea de a ocupa și exercita funcții publice pe perioada executării pedepsei și la pedepsele complementare de interzicere perpetuă de a ocupa și exercita funcții publice, interzicerea perpetuă de la orice exercițiu de tutelă și de curatelă și interzicerea perpetuă de la orice însărcinare în interiorul școlilor de orice natură și grad și de la orice sarcină sau serviciu în interiorul instituțiilor sau altor structuri publice ori private frecventate în mod prevalent de minori, adaptând, conform art. 146 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 pedepsele complementare aplicate, la pedepsele complementare ale interdicției de a ocupa și exercita funcții publice, de a fi tutore sau curator și de a ocupa o funcție, de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate în interiorul școlilor de orice natură și grad și în interiorul instituțiilor sau altor structuri publice ori private frecventate în mod prevalent de minori, pe durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

A dispus transferarea condamnatului C.F. pentru continuarea executării pedepsei de 7 ani, 6 luni și 29 de zile închisoare, a pedepselor complementare ale interdicției de a ocupa și exercita funcții publice, de a fi tutore sau curator și de a ocupa o funcție, de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate în interiorul școlilor de orice natură și grad și în interiorul instituțiilor sau altor structuri publice ori private frecventate în mod prevalent de minori, pe durată de 3 ani după executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii a interdicției de a de a ocupa și exercita funcții publice pe perioada executării pedepsei, într-un penitenciar din România.

A dedus din pedeapsă perioadele executate, respectiv detenția de 1 zi din data de 17 iulie 2007 și perioada executată de la 28 februarie 2008 la zi.

S-a dispus ca cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, recunoașterea sentințelor penale ale autorității judiciare a Republicii Italiene respectiv a Sentinței penale nr. 771/2008 din 20 martie 2008 a Tribunalului din Bergamo și nr. 189/2009 din 19 februarie 2009 a Tribunalului din Bergamo, și punerea în executare a acestora în procedura soluționării cererii de transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.

Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, a reținut că prin Sentința penală nr. 771 din 20 martie 2008, pronunțată de Tribunalul din Bergamo, cetățeanul român C.F. a fost condamnat la 1 an și 7 luni închisoare și 1.200 euro amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și tăinuire, prevăzute și pedepsite de art. 110, 624, 625, alin. (2), (5), (7), art. 648 C. pen. italian.

Sentința a rămas definitivă prin sentința la data de 19 aprilie 2008. În fapt, s-a reținut că persoana condamnată împreună cu alte persoane a sustras spoilerul autoturismului marca Mercedes parcat pe o stradă publică cu nr. de înmatriculare CE272BR, proprietatea lui A.M.C. De asemenea, s-a mai reținut că a achiziționat o furgonetă cunoscând că provine din săvârșirea unei infracțiuni de furt.

Prin Sentința penală nr. 189 din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul din Bergamo, cetățeanul român C.F. a fost condamnat la 6 ani închisoare și la pedepsele accesorii de interzicere de a ocupa și exercita funcții publice și interzicerea perpetuă de la orice exercițiu de tutelă și de curatelă și interzicerea perpetuă de la orice însărcinare în interiorul școlilor de orice natură și grad și de la orice sarcină sau serviciu în interiorul instituțiilor sau altor structuri publice ori private frecventate în mod prevalent de minori, pentru săvârșirea pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, corupție sexuală și viol, prevăzute și pedepsite de art. 609 rap. la art. 609 bis alin. (1) și (2), art. 609 ter alin. (1), art. 61 alin. (2), art. 110, art. 574, C. pen. italian.

În fapt, s-a reținut că persoana condamnată împreună cu alte persoane în data de 28 februarie 2008 au răpit-o pe minora A.N. în vârstă de 12 ani, care suferea de o patologie psihiatrică de tipul „disfuncții emoționale din copilărie" și au determinat-o să săvârșească acte cu caracter obscen precum și să întrețină raporturi sexuale.

Sentința a rămas definitivă prin Sentința la data de 05 iunie 2009.

Instanța de fond a constatat că faptele reținute în sarcina condamnatului au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de furt calificat, favorizarea infractorului, lipsire de libertate în mod ilegal și viol, prevăzute de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), i), art. 221, art. 189 alin. (2), art. 202 alin. (1) și art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 C. pen., sancționate cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani închisoare, de la 3 luni la 7 ani închisoare, de la 7 la 15 ani, de la 6 luni la 5 ani și de la 5 la 18 ani.

La data de 23 ianuarie 2011 numitul C.F. și-a manifestat consimțământul în vederea transferării în România pentru continuarea executării pedepsei, astfel cum rezultă din declarația aflată la dosar.

S-a mai reținut că prin actul procedural de cumulare a pedepselor concurente întocmit de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Bergamo la data de 24 iulie 2009 au fost contopite pedepsele aplicate condamnatului, dându-i-se spre executare, în concret, pedeapsa de 7 ani, 6 luni și 29 zile închisoare și amenda de 1.200 euro.

Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 129 și art. 141, din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, Curtea a admis sesizarea și a recunoscut cele două sentințe pronunțate de autoritățile italiene.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București care a criticat-o ca nelegală sub două aspecte:

- greșita deducere a prevenției;

- greșita adaptare a pedepsei complementare, solicitând înlăturarea deducerii de o zi din data de 17 iulie 2007, care a fost deja scăzută când s-a stabilit pedeapsa rămasă de executat și a pedepsei complementare constând în interdicția de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate în interiorul școlilor de orice natură și grad și în interiorul instituțiilor sau altor structuri publice ori private frecventate în mod prevalent de minori întrucât nu este prevăzută de legea română.

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat în considerarea următoarelor argumente:

Prin actul procedural de cumulare a pedepselor concurente emis de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Bergamo pedepsele aplicate condamnatului C.F. prin cele două hotărâri de condamnare au fost cumulate aritmetic, stabilindu-se spre executare o pedeapsă de 7 ani și 7 luni închisoare și amendă de 1.200 euro.

Din această pedeapsă a fost scăzută o zi de închisoare, din data de 17 iulie 2007, care a fost executată în arest preventiv în cauza în care a fost pronunțată Sentința din 20 martie 2008 a Tribunalului din Bergamo, astfel că s-a stabilit că pedeapsa rămasă de executat este aceea de 7 ani, 6 luni și 29 de zile închisoare și amendă de 1.200 euro, din care se deduce perioada executată începând cu data de 28 februarie 2008.

În mod nelegal instanța de fond, dispunând transferarea condamnatului pentru continuarea executării pedepsei de 7 ani, 6 luni și 29 de zile închisoare a dedus încă o dată detenția de o zi, din data de 17 iulie 2007, care a fost scăzută atunci când s-a stabilit pedeapsa ce urmează a fi executată.

Înalta Curte constată ca fiind întemeiată și cea de a doua critică formulată în recursul declarat în cauză.

Se reține, astfel, că prin Sentința emisă de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului din Bergamo din data de 19 februarie 2009, devenită executorie la 05 iunie 2009, în afara pedepsei principale, condamnatului C.F. i-au fost aplicate următoarele pedepse accesorii:

- interzicerea perpetuă de la ocuparea și exercitarea funcțiilor publice;

- interzicerea perpetuă de la exercițiul tutelei și curatelei;

- interzicerea perpetuă de la orice însărcinare în interiorul școlilor, de orice ordin sau grad și interzicerea însărcinării sale cu diverse funcții în orice birou sau serviciu, în instituții sau alte structuri publice ori private, frecventate în mod prevalent de minori.

Curtea de Apel București, în urma recunoașterii acestei hotărâri, a adaptat, conform art. 146 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 pedepsele de mai sus la pedepsele complementare ale interdicției de a ocupa și exercita funcții publice, de a fi tutore sau curator și de a ocupa o funcție, de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate în interiorul școlilor, de orice natură și grad și în interiorul instituțiilor altor structuri publice ori private, frecventate în mod prevalent de minori, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale; de asemenea, a aplicat pedeapsa accesorie a interdicției de a ocupa și exercita funcții publice pe perioada executării pedepsei principale.

Într-adevăr, potrivit art. 146 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, dacă felul pedepsei aplicate sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, statul român poate, prin hotărâre judecătorească, să adapteze această pedeapsă la aceea prevăzută de legea română pentru faptele care au atras condamnarea.

Înalta Curte constată, însă, că interdicția de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate în interiorul școlilor de orice natură și grad și în interiorul instituțiilor sau altor structuri publice ori private frecventate în mod prevalent de minori nu este o pedeapsă complementară prevăzută de legea română, astfel că instanța de fond în mod nelegal a menținut această pedeapsă, adaptând-o la legea română în ceea ce privește durata, dispunând aplicarea acestei pedepse pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

Întrucât acest tip de pedeapsă complementară nu este prevăzută de legea română, aceasta nu trebuia menținută de Curtea de Apel București cu ocazia adaptării pedepsei.

Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 59 din 7 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe persoana condamnată C.F.

Va casa în parte sentința atacată și, rejudecând:

Va înlătura deducerea detenției de o zi din data de 17 iulie 2007 și va înlătura pedeapsa complementară care nu are corespondent în legea română, respectiv, interdicția de a exercita o profesie, ori a desfășura o activitate în interiorul școlilor de orice natură și grad și în interiorul instituțiilor sau altor structuri publice ori private frecventate în mod prevalent de minori.

Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana condamnată să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 59 din 7 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe persoana condamnată C.F.

Casează în parte sentința atacată și rejudecând:

Înlătură deducerea detenției de o zi din data de 17 iulie 2007și înlătură pedeapsa complementară care nu are corespondent în legea română, respectiv, interdicția de a exercita o profesie, ori a desfășura o activitate în interiorul școlilor de orice natură și grad și în interiorul instituțiilor sau altor structuri publice ori private frecventate în mod prevalent de minori.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatei persoane condamnate C.F., în sumă de 320 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 30 iunie 2011.