Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4940/2003 AI generated

Dismissal of cassation appeal based on annulment of unstamped appellate petition despite pending exemption request

Case Number Decizia nr. 4940/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, thereby upholding the final judgment that ordered the defendant to pay approximately 279 million Lei in outstanding prices, late payment penalties, and litigation costs, and confirmed the lower appellate court’s decision to annul the appeal for lack of payment. The dispute originated from a commercial contract for the supply of petroleum products, where the plaintiff sued for unpaid balances, but the procedural challenge centered on the appealability of the first-instance judgment after the appellate court annulled the defendant's appeal for failure to stamp it, despite the defendant's pending request for an exemption from judicial fees. Applying Article 20 of Law No. 146/1997, the court held that judicial fees must be paid in advance and that a pending application for exemption does not suspend procedural deadlines or exempt parties from the mandatory stamping requirement, especially after the tax authority had explicitly rejected the exemption request, thus justifying the procedural sanction of annulment under Article 20(3) of the same Law.

Legislator headnote

AI generated

art. 21 din Legea nr. 146/1997, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, art. 312 C. proc. civ; Dismissal of cassation appeal based on annulment of unstamped appellate petition despite pending exemption request: Cu actul înregistrat la 3 august 2001 S.C. M. S.R.L. Vâlcelele a formulat recurs împotriva acestei decizii susținând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, fiind încălcate dispozițiile art. 21 din Legea nr. 146/1997 și anulându-se apelul deși s-a dovedit că s-au făcut demersuri pentru acordarea scutirii de plată taxei judiciare de timbru.

Keywords

AI generated
annulment of contract suspension of payments advance on court costs commercial dispute judicial law procedural deadline

Cited Legislation

AI generated
art. 21 din Legea nr. 146/1997 art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 art. 312 C. proc. civ →
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 6 iunie 2000 reclamanta S.N.P. P.S.A., sucursala P. Călărași, a chemat în judecată pe pârâta S.C. M. S.R.L. Vâlcelele – Călărași pentru a fi obligată la plata sumelor de 115.059.343 lei cu titlu de preț, plus 163.931.062 lei penalități, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că în anul 1998 a livrat pârâtei produse petroliere pentru care i-a achitat doar o parte din preț și pentru care solicită sumele precizate în cerere.

Prin sentința civilă nr. 511 din 24 octombrie 2000 Tribunalul Călărași a admis acțiunea reclamantei S.N.P. P. S.A., sucursala P. Călărași, iar pârâta S.C. M. S.R.L. Vâlcelele a fost obligată la plata sumei de 115.059.343 lei cu titlu de preț produse, plus 163.931.062 lei penalități de întârziere la plată și 14.854.516 lei cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de fond a rămas definitivă în baza deciziei nr. 932 din 30 mai 2001 a Curții de Apel București, secția comercială, prin care s-a anulat ca netimbrat apelul societății comerciale pârâtă.

Cu actul înregistrat la 3 august 2001 S.C. M. S.R.L. Vâlcelele a formulat recurs împotriva acestei decizii susținând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, fiind încălcate dispozițiile art. 21 din Legea nr. 146/1997 și anulându-se apelul deși s-a dovedit că s-au făcut demersuri pentru acordarea scutirii de plată taxei judiciare de timbru.

Recursul pârâtei este nefondat.

În conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acestea se achită anticipat.

Din actele dosarului curții de apel rezultă că apelanta pârâtă nu a timbrat apelul și nici nu a dat curs mențiunii din citație de a achita taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, așa încât instanța a fost îndreptățită să aplice sancțiunea anulării conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Împrejurarea că pârâta s-a adresat D.G.F.P. Călărași pentru a obține scutirea de plata acestor taxe nu era de natură să conducă la amânarea pricinii, cu atât mai mult cu cât, prin copia adresei, Percepția Călărași a comunicat apelantei respingerea cererii de scutire, la data de 26 martie 2001.

Pentru aceste considerente, recursul pârâtei va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C.M.S.R.L. Vâlcelele împotriva deciziei nr. 932 din 30 mai 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 10 decembrie 2003.