Conflict of competence in payment summons for mobile services: relative territorial competence and creditor's right to choose the place of contract execution

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Constanța, înregistrată la data de 2 februarie 2010 sub nr. 4696/212/2010, creditoarea SC V.R. SA a solicitat instanței somarea debitoarei R.P. la plata sumei de 883,39 RON, reprezentând preț al serviciilor de telefonie mobilă; penalități convenționale în cuantum procentual de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere aferente prețului neachitat; contravaloarea dobânzilor comerciale legale aferente prețului neachitat; suma de 589,16 RON, reprezentând taxă pentru rezilierea contractului înainte de termen și suma de 98,80 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, invocând în drept prevederile O.G. nr. 5/2001, O.G. nr. 9/2000, art. 969 și art. 1066 C. civ., art. 379 și art. 274 C. proc. civ.

Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 10884, pronunțată la data de 28 aprilie 2010, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, reținând, în esență, că norma cuprinsă în art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 5/2001 este de ordine publică și că, potrivit art. 5 C. proc. civ., în speță, instanța competentă este cea de la domiciliul debitoarei.

Învestită cu soluționarea menționatei cereri la data de 31 mai 2010, secția a II-a civilă a Judecătoriei Sectorului 5 București, prin sentința civilă nr. 7531, pronunțată la data de 10 noiembrie 2010, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, cu motivarea că dispozițiile art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 5/2001 nu modifică caracterul relativ al competenței teritoriale în cazul somației de plată, instanța aleasă de creditor fiind competentă să soluționeze cauza, după care, constatând intervenit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 21 C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea emiterii regulatorului de competență.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Constanța și Judecătoria Sectorului 5 București, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Astfel, prevederile art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 5/2001, în conformitate cu care „Judecătorul verifică din oficiu competența instanței, procedând potrivit legii”, nu instituie o derogare de la regula de drept comun privind caracterul relativ al normelor ce stabilesc competența teritorială, situație în care, în lipsa unor dispoziții speciale referitoare la acest tip de competență în menționatul act normativ, instanța inițial sesizată în temeiul art. 10 pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia reclamantul poate opta între instanța domiciliului pârâtului și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligațiunii, respectiv Judecătoria Constanța, nu putea să dispună, din oficiu, declinarea competenței în considerarea unui criteriu care nu este de ordine publică, dat fiind caracterul dispozitiv al art. 5 C. proc. civ., invocat în argumentarea acestei soluții, având în vedere că, pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente revine reclamantului, astfel cum rezultă explicit din art. 12 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a litigiului ivit între creditoarea SC V.R. SA București și debitoarea R.P., în favoarea Judecătoriei Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2011.