Commercial judgment suspension refused as unfounded: hypothetical liquidity risk fails urgency test
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeal by the company against the Court of Appeal’s ruling that rejected its request for provisional suspension of execution of a commercial judgment, so the lower court’s refusal of suspension remains in force and the decision is final. The dispute arose in an interim procedure under Articles 581 and 280(5) of the Civil Procedure Code, where the company sought to provisionally suspend enforcement of a first-instance commercial judgment it had appealed, arguing urgency due to imminent liquidity block that could drive it into insolvency. The Court held that the claimed harm was hypothetical and foreseeable from ordinary business operations, the applicant had not shown that the appearance of the law favored it, and the requirements of urgency, temporary character, and non-prejudice of the merits were not met; the Court also rejected the applicant’s attempt to abandon its asserted right, as the case concerns execution-phase measures, not a civil action over a subjective right.
Legislator headnote
AI generatedart. 581 C. proc. civ, art. 280 alin. (5) C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ, art. 280 C. proc. civ, art. 247 C. proc. civ, art. 7208 C. proc. civ; Commercial judgment suspension refused as unfounded: hypothetical liquidity risk fails urgency test: The dispute arose in an interim procedure under Articles 581 and 280(5) of the Civil Procedure Code, where the company sought to provisionally suspend enforcement of a first-instance commercial judgment it had appealed, arguing urgency due to imminent liquidity block that could drive it into insolvency. The Court held that the claimed harm was hypothetical and foreseeable from ordinary business operations, the applicant had not shown that the appearance of the law favored it, and the requirements of urgency, temporary character, and non-prejudice of the merits were not met; the Court also rejected the applicant’s attempt to abandon its asserted right, as the case concerns execution-phase measures, not a civil action over a subjective right.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedInvoked as the legal basis for the appeal, the court reviewed the decision for legality under these provisions.
The court assessed and rejected the appellant's request to renounce the claimed right under this provision, as it was inapplicable to the procedural nature of the case.
This procedural provision on provisional suspension of execution was applied by the lower court and considered by the High Court in evaluating the appeal's merits.
The conditions for a provisional order (urgency, provisional nature, and non-prejudgment of the merits) were analyzed and found unmet, forming the basis for rejecting the claim.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială, la 11 aprilie 2011 sub nr. 3319/2/2011, SC I.G. SRL a formulat cerere de suspendare provizorie a executării sentinței comerciale nr. 4413 din 4 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 24907/3/2010 până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul declarației de apel declarat împotriva sentinței comerciale nr. 4413 din 4 aprilie 2011.
Prin sentința comercială nr. 46 din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a fost respinsă cererea de suspendare provizorie a executării sentinței comerciale 4413 din 4 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 24907/3/2010.
În motivarea hotărârii, instanța a reținut, în esență, că, motivele invocate de reclamantă în argumentarea urgenței nu reprezintă aspecte care se repercutează asupra acesteia în așa fel încât consecințele antrenate să reprezinte expresia unui prejudiciu iminent și de neînlăturat, în măsura în care se va proceda la punerea în executare silită a sentinței.
Totodată, petenta nu a justificat că aparența dreptului i-ar fi favorabilă, de vreme ce nu a invocat nici un motiv de nelegalitate a hotărârii atacate, care coroborat cu neredactarea hotărârii a cărei suspendare se solicită, nu permite instanței un examen sumar al aparenței dreptului.
Prin urmare, prefigurarea prejudiciilor, astfel cum a fost relevată de reclamantă, nu justifică în persoana acesteia o protecție juridică urgentă.
Astfel, apreciind neîntrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 581 C. proc. civ. coroborat cu prevederile art. 280 alin. (5) C. proc. civ., Curtea a respins cererea formulată de SC I.G. SRL privind suspendarea provizorie a sentinței comerciale nr. 4413 din 4 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 24907/3/2010.
În termen legal, împotriva acestei sentințe, SC I.G. SRL a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 581 C. proc. civ. în materia ordonanței președințiale, în raport de dispozițiile speciale ale art. 280 C. proc. civ.
În opinia recurentei, urgența, ca primă condiție ce justifică ordonanța președințială, este îndeplinită, având în vedere plata salariilor angajaților, taxele aferente desfășurării activității în conformitate cu obiectul de activitate al societății și prin urmare, blocarea sumei de 1.566.301,1 RON, ar prejudicia grav societatea, putând duce la falimentul acesteia.
Prin punerea în executare a sentinței primei instanțe, consideră recurenta, s-ar ajunge la blocarea întregului mecanism de funcționare a societății de pază, întrucât neplata facturilor curente cu utilități, carburant, neplata abonamentelor telefonice, a taxelor de închiriere a frecvenței pentru stație de emisie-recepție ar duce la blocarea comunicării între agenții de pază, agenții de intervenție și dispecerat.
Cu referire la îndeplinirea condiției vremelniciei, recurenta arată că aceasta este îndeplinită în speță în raport de faptul că această măsura operează până la soluționarea cererii de suspendare de către instanța de apel.
În ceea ce privește condiția neprejudecării fondului, recurenta susține, în esență, că și această cerință este îndeplinită, față de împrejurarea că la un examen sumar aparența de drept îi aparține și nu este necesară o analiză pe fond în considerarea situației de fapt expuse.
La termenul de azi recurenta a declarat să renunțe la dreptul pretins.
Referitor la această cerere de renunțare la dreptul pretins formulată de recurentă în temeiul dispozițiilor art. 247 C. proc. civ., este de reținut că dispozițiile textului de lege anterior menționat sunt inaplicabile în raport de faptul că obiectul recursului de față vizează o cerere de suspendare provizorie a executării, specifică fazei de executare, iar nu o cerere de judecată a unui drept subiectiv, astfel că cererea nu poate fi primită, iar recursul urmează a fi soluționat pe fond.
Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Ordonanța președințială reprezintă un mijloc procedural ce întrunește condițiile unei acțiuni civile, având însă caracter specific determinat de caracterul particular al măsurilor ce pot fi luate pe această cale. Astfel, cererea privind ordonanța președințială trebuie să îndeplinească atât condițiile generale necesare pentru exercitarea acțiunii civile, cât și cerințe particulare, respectiv urgența, nerezolvarea fondului cauzei și vremelnicia măsurii ordonate.
Urgența reprezintă o cerință esențială a ordonanței președințiale, legea nedefinind conceptul de urgență, instanța de judecată urmând să aprecieze, în concret asupra dispunerii măsurii, având în vedere criteriile obiective ale speței. Legea indică doar situațiile ce pot face necesară și posibilă o intervenție a justiției, respectiv pentru păstrarea unui drept care s-ar pierde prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara, înlăturarea piedicilor ivite cu prilejul executării. În primele două situații, instanța are posibilitatea de a aprecia în concret asupra urgenței.
Recurenta critică sentința pronunțată, având în vedere iminența producerii unui prejudiciu în raport de dispozițiilor art. 7208 C. proc. civ.
Criticile recurentei sunt nefondate, întrucât scopul urmărit de lege este acela de a asigura imediata executare a titlurilor, evitându-se întârzierile și cheltuielile. Dispozițiile art. 7208 C. proc. civ., consacră forță executorie hotărârilor pronunțate în materie comercială, astfel încât situațiile invocate de către recurentă, respectiv neplata ratelor dat fiind numărul mare de contracte de leasing aflate în derulare, ce ar duce la penalități, faptul că prin executare s-ar bloca plata facturilor curente cu utilități, carburant, telefoane, taxe închiriere stații de emise-recepție, dar și plata cheltuielilor efectuate pentru calificarea personalului, cât și a tuturor obligațiilor către bugetul de stat, neachitarea la timp a obligațiilor către partenerii contractuali, împrejurarea că imaginea societății ar fi grav afectată, existând riscul rezilierii anticipate a unor contracte și în consecință intrarea în insolvență, au fost apreciate, în mod corect, de către Curtea de Apel ca nejustificând dispunerea măsurii.
Astfel, elementele invocate în sprijinul cerinței urgenței, sunt în realitate consecințe previzibile ale desfășurării activității oricărei societăți comerciale care încheie raporturi comerciale.
Argumentul instanței privind faptul că prejudiciul invocat de către recurentă este ipotetic, virtual, întrucât sentința nu a fost pusă în executare silită, a fost prezentat ca un motiv suplimentar al neîndeplinirii cerinței urgenței, câtă vreme petenta însăși a precizat că hotărârea nu este redactată, aspect reiterat și în cuprinsul cererii de recurs.
Neprejudecarea fondului pricinii reprezintă cea de a doua condiție specifică de admisibilitate a ordonanței președințiale, însă instanța este chemată să analizeze de partea cui este aparența dreptului, pentru justificarea interesului legitim de a menține această situație de drept.
Or, SC I.G. SRL nu a justificat că aparența dreptului i-ar fi favorabilă, câtă vreme nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, aspect ce a fost în mod corect reținut de Curtea de Apel.
În ceea ce privește condiția vremelniciei, Curtea de Apel în mod judicios a constat că nici această cerință nu este satisfăcută, iar criticile recurentei pe acest aspect sunt lipsite de temei legal.
În consecință, întrucât nu sunt motive de nelegalitate care să ducă la modificarea sau casarea sentinței comerciale nr. 46 din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, Înalta Curte, va respinge recursul declarat de SC I.G. SRL Bucureș, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC I.G. SRL București împotriva sentinței comerciale nr. 46 din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2011.