Jurisdictional limits of disciplinary commission versus syndic judge in reviewing judicial liquidator's professional acts

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 10 aprilie 2009, reclamanta M.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, a solicitat instanței desființarea deciziei nr. 2 din 09 ianuarie 2009 și obligarea pârâtei să sancționeze disciplinar pe lichidatorul judiciar C.I., să dispună acestuia aplicarea corecta a legii și să întrerupă orice acțiune a acestuia care aduce atingere drepturilor și intereselor sale legitime, cu consecința reparării daunelor materiale și morale ce i-au fost create prin comportamentul abuziv și nelegal al acestuia.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență că a formulat plângere împotriva lichidatorului judiciar menționat mai sus, invocând mai multe abuzuri ale acestuia, iar prin decizia criticată i-a fost respinsă plângerea, pârâta concluzionând ca faptele lichidatorului C.I. au fost cenzurate și soluționate de către judecătorul sindic.

A mai arătat reclamanta că pârâta i-a încălcat dreptul la apărare, întrucât pentru termenul din data de 09 ianuarie 2009 nu a fost convocată legal și nici nu i-au fost înaintate materialele depuse la dosar de către lichidator prin apărător, în vederea pregătirii apărării.

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 714 din 09 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta M.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele:

La data de 04 octombrie 2007, reclamanta, în calitate de creditor al SC Z.T. SA, aflată în procedură de insolvență, a formulat o plângere împotriva numitului C.I., în care arăta că în calitatea acestuia de lichidator judiciar numit al debitoarei a încălcat dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, deoarece nu s-a prezentat niciodată la sediul societății debitoare, nu a întocmit un raport în care să arate cauzele ce au condus la starea de insolvență, nu a inventariat toate bunurile societății și nu a identificat și examinat creanțele societății.

Prin decizia nr. 2 din 30 iunie 2008, Comisia de disciplină a Filialei București a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România a respins plângerea formulată de reclamantă, iar reclamanta a contestat decizia, arătând în esență că nu au fost analizate motivele concrete invocate în plângere, ci fapte în legătură cu care nu s-a plâns.

Prin decizia nr. 2 din 09 ianuarie 2009, pârâta a respins contestația, reținând că motivele ce stau la baza plângerii decurg din calitatea pârâtului de lichidator judiciar al debitoarei SC Z.T. SA, împrejurare ce a făcut obiectul mai multor acțiuni în fața judecătorului sindic. S-a mai reținut că acțiunile au fost soluționate de judecătorul sindic conform competențelor, ca singurul organ de cenzură în raport cu actele de procedură săvârșite de către lichidatorul judiciar.

Instanța a mai reținut că așa cum reiese din plângerea aflată la dosar, reclamanta nu a învederat aspecte care să se încadreze în prevederile citate mai sus, ci a criticat activitatea depusă de lichidatorul judiciar C.I., în principal în ce privește neexecutarea unor titluri de creanță. Aceste aspecte însă, privesc strict obligațiile profesionale ale lichidatorului judiciar, în raport cu prevederile legale, și pot fi cenzurate numai de judecătorul sindic, așa cum corect a apreciat și pârâta.

În ceea ce privește aspectele de ordin procedural, invocate de reclamantă, instanța a constatat că din actele dosarului nu reiese că pârâta ar fi încălcat dreptul la apărare al reclamantei prin necomunicarea actelor depuse de lichidatorul judiciar. În acest sens, s-a reținut că în cuprinsul deciziei contestate s-a menționat că actele depuse de lichidatorul judiciar sunt identice cu cele depuse la primul dosar, și care au fost cunoscute de reclamantă. Prin urmare, în lipsa unei probe contrare, nu se putea reține că prin necomunicarea înscrisurilor către reclamantă i s-ar fi produs acesteia o vătămare.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta M.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat, în esență, următoarele:

În calitate de creditoare a SC Z.T. SA a fost grav prejudiciată de către lichidatorul C.I., în Dosarul nr. 154/3/2002 aflat pe rolul Tribunalului București, ca urmare a săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 68 din O.U.G. nr. 86/2006.

A formulat plângere la Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România, împotriva lichidatorului, care i-a fost însă respinsă prin decizia nr. 2/2008.

Împotriva acestei din urmă decizii a formulat, de asemenea contestație, care însă i-a fost respinsă prin decizia nr. 2/2009.

În ambele decizii s-a reținut că cele reclamate sunt nefondate și că singurul organ de cenzură este judecătorul sindic.

În Statutul de organizare și funcționare al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România sunt cuprinse principiile fundamentale de etică profesională, pe care însă lichidatorul C.I. nu le-a respectat, or încălcarea acestor principii constituie abatere disciplinară, conform prevederilor art. 68 din O.U.G. nr. 86/2006.

În sentința recurată s-a reținut că nu au fost învederate aspecte care să se încadreze în prevederile art. 68 din O.U.G. nr. 86/2006, însă din toate înscrisurile depuse la dosar rezultă că lichidatorul a încălcat în mod repetat dispozițiile Legii nr. 85/2006, precum și principiile fundamentale din Codul de etică profesională și disciplină al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România.

Recursul este nefondat.

În recursul său reclamanta susține că hotărârea atacată este nelegală, deoarece a dovedit cu prisosință că lichidatorul pe care l-a reclamat a comis abaterile prevăzute de art. 68 din O.U.G. nr. 86/2006, însă instanța de fond, cu toate acestea, i-a respins acțiunea.

Înalta Curte constată că judecătorul fondului a făcut o analiză detaliată a celor susținute în acțiune de către reclamantă, examinând plângerile formulate prin prisma abaterilor disciplinare enumerate în art. 68 din O.U.G. nr. 86/2006.

Cu această ocazie, în mod corect judecătorul fondului a constatat că cele reclamate prin acțiune vizează activitatea depusă de către lichidatorul judiciar C.I., fiind vorba, cu precădere, de aspecte ce țin de neexecutarea unor titluri de creanță fiscală. Cum toate acestea privesc activitatea profesională desfășurată de acel lichidator judiciar, așa cum a reținut și prima instanță, cererile reclamantei nu pot fi cenzurate decât de către judecătorul sindic.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că recursul reclamantei M.M. este nefondat, îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.M. împotriva sentinței civile nr. 714 din 09 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2010.