Ethnic persecution refugee status: sufficiency of notarized witness statements to prove forced displacement under EO 105/1999

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul acțiunii

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa județeană de Pensii Mureș, recunoașterea drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată și completată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, din cauza ocupației maghiare, a fost nevoit să se refugieze, împreună cu familia, din localitatea de domiciliu comuna Bicaz-Chei, în localitatea Praid, județul Harghita și, pentru recunoașterea drepturilor prevăzute de lege, s-a adresat autorității pârâte care, prin Hotărârea nr. 5132 din 7 septembrie 2009, i-a respins cererea, apreciind că nu se încadrează în prevederile art. 1 din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată prin Legea nr. 189/2000, modificată și completată.

2. Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin Sentința 37 din 23 februarie 2010 a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul C.I. în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa județeană de Pensii Mureș.

3. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe

În motivarea hotărârii, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, acesta nefăcând dovada refugiului în sensul art. 61 din O.G nr. 105/1999.

Reclamantul a depus la dosar declarațiile autentificate ale martorilor R.I. și L.A., din care rezultă că aceștia au cunoscut direct și nemijlocit faptul că reclamantul ar fi fost refugiat din motive etnice, din aprilie 1944 până în noiembrie 1944, fără însă a se face referire la familia acestuia, în condițiile în care, la acea vreme, reclamantul avea vârsta doar de 7 ani.

În speță, prima instanță a încuviințat, din oficiu, audierea celor doi martori pentru reclamant, dar acesta nu și-a îndeplinit obligația de a-i prezenta în vederea audierii, deși s-a angajat în acesta sens, fiind astfel decăzut din probă.

Concluzionând, judecătorul fondului a reținut că reclamantul nu a depus la dosar alte dovezi pentru stabilirea existenței vreunei persecuții etnice în sensul legii, în afară de cele două declarații de martori, ce nu pot fi coroborate cu alte probe.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, indicând ca temei de drept art. 3041 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, reclamantul a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță i-a respins acțiunea, întrucât din actele depuse la dosar rezultă calitatea sa de refugiat.

Recurentul-reclamant a arătat că, întrucât Direcția județeană Harghita a Arhivelor Naționale nu deține date cu privire la persoanele refugiate din localitatea Bicaz-Chei, a făcut dovada refugiului cu acte de stare civilă și cu declarațiile autentificate ale celor doi martori, care nu s-au prezentat în vederea audierii de către instanța de fond, din cauza vârstei înaintate.

Totodată, a mai susținut că alte persoane, în situații similare, au obținut hotărâri favorabile de la autoritatea pârâtă.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul nu este fondat.

1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate

Potrivit art. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

În conformitate cu art. 61 din același act normativ, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În lipsa unor acte oficiale, în scopul dovedirii împrejurărilor invocate în susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar declarațiile notariale ale martorilor R.I. și L.A..

În vederea audierii acestora, în mod nemijlocit, conform art. 129 și 169 C. proc. civ., pentru precizarea motivelor etnice la care fac referire în declarațiile notariale ale acestora, instanța de fond a dispus, din oficiu, audierea celor doi martori care, însă, nu s-au prezentat la termenul stabilit, motiv pentru care reclamantul a fost decăzut din probă, conform art. 103 din același cod.

Instanța de control judiciar constată că din declarațiile notariale ale celor doi martori nu rezultă cauzele care au determinat refugiul reclamantului sau că acesta ar fi fost strămutat împreună cu părinții săi, or, raportat la prevederile art. 61 din O.G. nr. 105/1999 și art. 1169 C. civ., în mod corect a reținut prima instanță că reclamantul nu a făcut dovada susținerilor sale, simpla mutare dintr-o localitate în alta, nemotivată de existența unor acte de persecuție etnică, neputând fi considerată refugiu în sensul dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999.

2. Soluția pronunțată în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.I. împotriva Sentinței nr. 37 din 23 februarie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2010.