Inadmissibility of appeal against interlocutory order referring exception of illegality to competent administrative court

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Vaslui, Consiliul Local Vaslui și Primarul Municipiului Vaslui, au solicitat în contradictoriu cu pârâții SC C.V.S. SA Vaslui, prin lichidator judiciar G.C. SPRL și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, să se constate nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 26 iunie 2009, emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în beneficiul SC C.V.S. SA.

La termenul de judecată de la data de 09 august 2010, pârâta SC C.V.S. SA, prin lichidator judiciar G.C. SPRL a invocat excepția de nelegalitate a hotărârilor Consiliului Local nr. 134 din 28 noiembrie 2007 și nr. 32 din 25 februarie 2009 emise de Consiliul Local al Municipiului Vaslui, cu precizarea că instanța competentă teritorial să soluționeze excepția de nelegalitate este Tribunalul Neamț.

Prin încheierea de la data de 09 august 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a dispus sesizarea Tribunalului Vaslui, ca primă instanță în materia contenciosului administrativ, în vederea soluționării excepției de nelegalitate a hotărârilor Consiliului Local nr. 134 din 28 noiembrie 2007 și nr. 32 din 25 februarie 2009 emise de Consiliul Local al Municipiului Vaslui și a suspendat cauza pâna la soluționarea irevocabilă a excepției ridicate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a considerat că raportat la cererea formulată de pârâta SC C.V.S. SA, prin lichidatorul judiciar G.C. SPRL se impune verificarea legalității actelor administrative cu caracter individual, prin care reclamanții au inclus în domeniul privat al Municipiului Vaslui terenul în suprafață de 79.390,93 m.p. aferent bazei de recepție, bun aflat în patrimoniul SC C.V.S. SA.

Împotriva sus-menționatei încheieri a declarat recurs reclamanta SC C.V.S. SA, prin lichidator judiciar G.C. SPRL, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9) și art. 3041 C. proc. civ.

Reclamanta a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat eronat prevederile legale privind competența instanței din punct de vedere teritorial în soluționarea excepției de nelegalitate reglementată de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

În acest sens, a arătat că partea care invocă excepția de nelegalitate capătă calitatea de reclamant, iar, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său (…)”, solicitare pe care a adresat-o în mod expres atât în scris, cât și oral în fața primei instanțe, dar în mod nejustificat nu a fost luată în considerare.

La termenul de judecată al recursului, Înalta Curte a invocat, din oficiu, și a pus în dezbaterea părților excepția inadmisibilității recursului, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, susținerile părților fiind consemnate în practicaua prezentei decizii.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Prin încheierea de la data de 09 august 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a dispus sesizarea Tribunalului Vaslui, ca primă instanță în materia contenciosului administrativ, în vederea soluționării excepției de nelegalitate a hotărârilor Consiliului Local nr. 134 din 28 noiembrie 2007 și nr. 32 din 25 februarie 2009 emise de Consiliul Local al Municipiului Vaslui și a suspendat cauza pâna la soluționarea irevocabilă a excepției ridicate.

În dispozitivul încheierii a fost făcută mențiunea „Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare”, iar reclamanta SC C.V.S. SA, prin lichidator judiciar G.C. SPRL a promovat recurs împotriva acestei încheieri.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, „(...) Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul.”

Prin dispozițiile legale menționate, legiuitorul a recunoscut posibilitatea exercitării căii de atac, odată cu fondul, numai împotriva încheierii prin care se respinge cererea de sesizare.

Inadmisibilitatea exercitării vreunei căi de atac împotriva încheierii de sesizare a instanței competente cu soluționarea excepției de nelegalitate este expres reglementată de textul de lege anterior individualizat, de la care nu se poate deroga.

Chiar dacă în dispozitivul încheierii recurate, judecătorul fondului a menționat că încheierea se poate ataca cu recurs, această cale de atac este inadmisibilă.

Recunoașterea unor căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, constituie o încălcare a principiului legalității în fața legii și autorităților.

Apreciind ca fiind întemeiată excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca inadmisibil, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC C.V.S. SA prin lichidator judiciar G.C. SPRL împotriva încheierii din 09 august 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2010.