Eligibility for wartime reparations: displacement driven by military operations versus statutory requirement of ethnic persecution.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 40 din 08 februarie 2010 Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.E., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, a anulat hotărârea nr. 5438/2009 emisă de pârâtă și a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 13 martie 1944-20 noiembrie 1944.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, reclamantul împreună cu familia sa a părăsit forțat domiciliului aflat în localitatea Dolhasca, județul Suceava, pe motive etnice, începând cu luna martie 1944 și strămutat în localitatea Vărădia de Mureș, județul Arad, odată cu mutarea Atelierelor C.F.R. Pașcani la care tatăl său, C.T., era salariat, ca urmare a înaintării liniei frontului.

Instanța a mai reținut că, deși strămutarea tatălui a fost legată de mutarea Atelierelor C.F.R. Pașcani, este legată, în egală măsură, de frica pe care armata sovietică a inspirat-o la momentul ocupării Basarabiei și a Bucovinei de Nord, știut fiind că regimul de ocupație sovietic era de natură a persecuta pe motive etnice populația din teritoriile pe care înainta linia frontului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că sentința atacată este dată cu aplicarea greșită a Legii nr. 189/2000 așa cum a fost modificată și completată, întrucât reclamantul a fost evacuat de autoritățile române datorită evenimentelor de război, iar nu datorită persecuțiilor etnice.

A susținut că solicitarea reclamantului nu cade sub incidența Legii nr. 189/2000, iar practica instanței supreme este în sensul respingerii acțiunilor în spețe similare. Spre exemplificare menționează decizia nr. 3023/2009, nr. 3182/2009, nr. 1731/2009 și nr. 168/2010 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 la 06 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă persoanelor care, în perioada precizată, din motive etnice, au suferit persecuții materializate sub forma refugiului, expulzării sau strămutării în altă localitate.

Părăsirea localității de domiciliu de către persoana în cauză trebuie să fi fost consecința unor persecuții etnice suferite de aceasta.

Or, așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, din chiar susținerile intimatului-reclamant, deportarea din localitatea de domiciliu a fost determinată de operațiunile de război care s-au derulat în aceste teritorii, refugiul neavând, așadar, ca temei criterii de natură etnică.

Cum părăsirea forțată a domiciliului de către intimatul-reclamant nu a fost consecința unor persecuții etnice exercitate asupra sa ori a familiei sale, ci motivată de împrejurarea înaintării liniei frontului, fiind necesară punerea la adăpost a populației civile, Înalta Curte apreciază că nu este întrunită condiția prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999.

În consecință, în raport de cele anterior arătate, din care rezultă că este fondat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va admite recursul, va modificată sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava împotriva sentinței nr. 40 din 08 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2010.