Recovery of discretionary public-sector performance incentives for service suspension period

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Z.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. Botoșani, obligarea acestora la plata sumei de 89.112 RON cu titlu de diferență drepturi salariale (stimulente) aferentei perioadei august 2007-iulie 2009.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioda menționată, raportul de serviciu dintre acesta și pârâta A.N.A.F. a fost suspendat de drept potrivit ordinului nr. 990/2007 emis de aceasta în temeiul art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999, ca urmare a trimiterii sale în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 54 lit. h) din același act normativ.

A mai arătat reclamantul că, întrucât prin decizia penală definitivă nr. 129 din 31 martie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală, s-a dispus achitarea sa, începând cu data de 01 august 2009 a reluat activitatea în funcția publică de conducere de șef al autorității pârâte și conform art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 solicită ca autoritatea pârâtă să-i plătească drepturile salariale aferente perioadei în care raportul de serviciu a fost suspendat, reprezentând stimulentele la care ar fi avut dreptul în respectiva perioadă.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtele au solicitat respingerea acțiunii, arătând că acordarea stimulentelor solicitate nu este obligatorie, ci facultativă, întrucât vizează situația persoanelor care desfășoară efectiv activitate, respectând anumite criterii, or această condiție nu este îndeplinită de către reclamantă. Pârâta A.N.A.F. a invocat și excepția inadmisibilitățiii acțiunii, apreciind că împotriva stimulentelor, deși acestea fac parte din sistemul de salarizare, nu se poate formula contestație împotriva modului de acordare a lor, ci doar în cazul salariilor de bază, sporurilor și premiilor.

2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 34 din 05 februarie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată atât excepția inadmisibilității, cât și acțiunea formulată de reclamantul Z.I. împotriva pârâtelor A.N.A.F. și D.G.F.P. Botoșani.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în privința excepției indmisibilității, că stimulentele solicitate conform art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 și O.G. nr. 2/2006, reprezintă o componentă a salariului față de prevederile art. 31 alin. (1) lit. a), b) și alin. (2), astfel că pot forma obiectul oricăror contestări ca și salariul ca atare.

Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că, potrivit art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 2/2006, autoritățile și instituțiile publice pot acorda stimulente funcționarilor publici, în măsura în care au dreptul de a constitui un fond de stimulare conform legii, iar modul de constituire a acestui fond și condițiile de utilizare sunt stabilite prin hotărâre de Guvern, iar în temeiul O.G. nr. 92/2003 fondul de stimulare se constituie în fiecare lună de către ministerul de resort potrivit normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 154/1997.

Concluzionând, judecătorul fondului a reținut că, în raport de dispozițiile legale menționate, coroborate cu sintagma „pot acorda stimulente” cuprinsă în art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 2/2006, acordarea acestor stimulente nu are caracter imperativ, ci reprezintă doar o facultate a autorității publice.

3. Recursul declarat de pârâtă

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat, în esență, că hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât în speță sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 6/2007 și nu ale O.G. nr. 2/2006, iar conform art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 pârâta are obligația calculării și plății drepturilor salariale cuvenite, aferente perioadei de suspendare a raportului de serviciu, susținând că a contribuit parțial direct la constituirea fondului de stimulente, neavând relevanță faptul că aceste drepturi au fost acordate salariaților în perioada de referință.

Susține că sintagma „drepturi salariale aferente perioadei de suspendare” folosită în textul de lege sus-menționat nu poate avea altă semnificație și alt conținut comparativ cu reglementarea dată prin art. 78 alin. (1) C. muncii, potrivit cărora în sfera despăgubirilor pentru concediere nelegală se includ salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și celelelate drepturi de care a beneficiat salariatul, iar în componența drepturilor salariale la care se referă art. 86 alin. (3) se regăsesc și stimulentele, întrucât nu pot fi incluse decât în această categorie.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate

Potrivit art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 6/2007 „Autoritățile și instituțiile publice care au dreptul de a constitui un fond de stimulare potrivit legii, pot acorda stimulente funcționarilor publici, în limitele prevăzute de dispozițiile legale în vigoare. Modul de constituire din fiecare sursă și condițiile de utilizare a fondului de stimulare se stabilesc cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative, prin hotărâre a Guvernului”.

Din analiza textului de lege, în acord cu hotărârea instanței de fond, care este pusă la adăpost de orice critică, rezultă cu evidență că legiutorul nu a instituit o obligativitate legală în sarcina autorității publice, în sensul acordării acestor stimulente tuturor salariaților, ci a lăsat la latitudinea autorității acordarea lor, în funcție de îndeplinirea criteriilor stabilite prin ordin dat în baza unor prevederi legale.

Instanța de control judiciar constată că astfel de drepturi se acordă în raport de normele aprobate prin ordin de ministru privind stabilirea și nivelul lor, avându-se în vedere performanțele funcționarilor publici în activitatea desfășurată, or, în perioada pentru care recurentul-reclamant solicită plata stimulentelor, raportul său de serviciu era suspendat, caz în care nu se poate reține o culpă a autorității pârâte, care a achitat reclamantului drepturile salariale cuvenite, mai puțin stimulentele, respectând astfel dispozițiile art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999.

2. Soluția pronunțată în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamnat Z.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Z.I. împotriva sentinței nr. 34 din 05 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2010.