Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4468/2010 AI generated

Deputy employment director's dismissal annulled; agency's appeal rejected.

Case Number Decizia nr. 4468/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The court dismissed the appeal filed by the National Agency for Employment (A.N.O.F.M.) and upheld the lower court's judgment, which had annulled the order of 24 April 2009 removing the claimant from her post as deputy executive director of the county employment agency, ordered her reinstatement to that position, and rejected her claim for costs—while the claimant had previously abandoned her claims for salary, damages, and work-book entry. The dispute arose from the claimant's challenge to her dismissal ordered under Article III of Government Emergency Ordinance (O.U.G.) No. 37/2009 abolishing her public management position, which she contended was unconstitutional. The decisive legal basis was that the emergency ordinance and its successor (O.U.G. No. 105/2009) had been declared unconstitutional by the Constitutional Court, rendering the abolition of the post devoid of legal effect and restoring the prior legal framework under Law No. 188/1999, which guarantees the stability of public office; the court rejected the argument that the order remained valid because the ordinance was in force at the time of issuance, holding that such a view would defeat the purpose of constitutional review and the effective protection of fundamental rights.

Legislator headnote

AI generated

art. 9 din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 3041 C. proc. civ; Deputy employment director's dismissal annulled; agency's appeal rejected: The dispute arose from the claimant's challenge to her dismissal ordered under Article III of Government Emergency Ordinance (O.U.G.) No. 37/2009 abolishing her public management position, which she contended was unconstitutional. The decisive legal basis was that the emergency ordinance and its successor (O.U.G. No. 105/2009) had been declared unconstitutional by the Constitutional Court, rendering the abolition of the post devoid of legal effect and restoring the prior legal framework under Law No. 188/1999, which guarantees the stability of public office; the court rejected the argument that the order remained valid because the ordinance was in force at the time of issuance, holding that such a view would defeat the purpose of constitutional review and the effective protection of fundamental rights.

Keywords

AI generated
public employment law protection against dismissal unconstitutional emergency ordinance effects of an annulling judgment right to remain grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 9 din Legea nr. 554/2004
Prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 și faptul că O.U.G.
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
Main ground for dismissing the appeal as unfounded.
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
Invoked to justify the lack of grounds to reform the lower court's decision.
art. 3041 C. proc. civ
Applied to review the decision on grounds of legality.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Main ground for dismissing the appeal as unfounded.

Art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

Invoked to justify the lack of grounds to reform the lower court's decision.

Art. 3041 C. proc. civ.

Applied to review the decision on grounds of legality.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

1. Obiectul acțiunii

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.V. a chemat în judecată pe pârâta A.N.O.F.M., solicitând:

anularea Ordinului din 24 aprilie 2009 emis de președintele A.N.O.F.M. prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția de director executiv adjunct al A.J.O.F.M. Bacău;

obligarea pârâtei la reintegrarea pe poziția ocupată înainte de emiterea ordinului, respectiv funcția de director executiv adjunct al A.J.O.F.M. Bacău;

obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale și a celorlalte drepturi la care era îndreptățită din momentul eliberării din funcție și data reintegrării efective;

obligarea pârâtei la plata de daune materiale și morale în cuantum de 50.000 RON pentru prejudiciile suferite ca urmare a eliberării din funcție;

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat faptul că prin ordinul din 25 aprilie 2009, în temeiul art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, a fost desființată funcția publică de conducere de director executiv adjunct buget al A.J.O.F.M. Bacău, deținută de aceasta, și că prevederile pe care se întemeiază ordinul menționat sunt neconstituționale.

Ulterior, reclamanta și-a completat acțiunea, invocând faptul că la data încetării raporturilor de muncă – 25 mai 2009 - se afla în concediu medical, iar la termenul din 17 noiembrie 2009 a depus o cerere în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor cerute, solicitând și înscrierea în carnetul de muncă a perioadei de incapacitate temporară de muncă, cerere la care a renunțat la judecată, iar referitor la cererea privind plata drepturilor salariale, plata daunelor materiale și morale, de asemenea, reclamanta a renunțat la judecată.

2.Soluția pronunțată de Curte de Apel

Prin sentința nr. 27 din 25 februarie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a luat act de renunțarea reclamantei la judecata capătului de cerere din completarea la acțiune, cerere prin care s-a solicitat înscrierea în carnetul de muncă a perioadei de incapacitate temporară de muncă, a admis acțiunea, astfel cum a fost restrânsă, formulată de reclamanta S.V. în contradictoriu cu pârâta A.N.O.F.M., a anulat ordinul din 24 aprilie 2009 emis de Președintele A.N.O.F.M., a dispus reintegrarea reclamantei pe funcția ocupată anterior emiterii ordinului atacat, aceea de director executiv adjunct al A.J.O.F.M. Bacău, respingând cererea privind cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a reținut, în esență, următoarele:

Prin ordinul din 4 mai 2006 emis de președintele A.N.O.F.M., reclamanta a fost numită în funcția publică de director executiv adjunct – consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare 1 – la Direcția Buget din cadrul A.J.O.F.M. Bacău.

Prin ordinul din 24 aprilie 2009 emis de președintele A.N.O.F.M., în temeiul art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, a fost desființată funcția publică de conducere de director executiv adjunct buget al A.J.O.F.M. Bacău [art. 1 alin. (1); în temeiul art. III alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009 coroborate cu cele ale art. 99 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 188/2009], reclamantei i s-a acordat un preaviz de 30 de zile calendaristice începând cu data de 24 aprilie 2009, urmând ca la expirarea termenului de preaviz să fie eliberată din funcția publică art. 1 alin. (2).

Prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 și faptul că O.U.G. nr. 37/2009, care a constituit temeiul juridic al ordinului contestat, a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curții Constituționale în care s-a stabilit caracterul neconstituțional al legii pentru aprobarea respectivei ordonanțe. Anterior, O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, care însă a preluat în integralitate, cu unele modificări nesemnificative, dispozițiile inițiale, aspect reținut de Curtea Constituțională care, prin decizia nr. 1629/2009, a declarat neconstituționale prevederile art. 1 pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice.

Totodată, a avut în vedere și prevederile art. 28 alin. (1) din 202/2006, republicată, potrivit cărora „conducerea agențiilor teritoriale se exercită de directori executivi și directori executivi adjuncți”.

Concluzionând, judecătorul fondului a constatat că ordinul din 24 aprilie 2009, atacat în cauză, a fost emis cu aplicarea greșită a art. 99 alin. (1) lit. b) și cu încălcarea art. 100 alin. (1) și (4) din Legea nr. 188/1999, precum și în temeiul unei O.U.G. declarate neconstituționale.

3.Recursul declarat de pârâtă

Împotriva acestei sentințe, considerând-o nelegală și netemeinică, a declarat recurs pârâta A.N.O.F.M.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că hotărârea instanței de este netemeinică și nelegală, întrucât ordinul de eliberare din funcție a reclamantei a fost adoptat în baza O.U.G. nr. 37/2009, iar la litera D pct. 5 din lista anexă la acest act normativ, sunt incluse și agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, desființarea funcției producându-se ope legis, astfel că actul atacat a fost emis în mod legal în raport de legislația în vigoare în momentul emiterii acestuia, fiind reținută eronat nelegaltiatea actului atacat ca urmare a constatării neconstituționalității actului normativ în temeiul căruia a fost emis.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1.Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate

Actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este Ordinul din 24.04.2009 emis de președintele A.N.O.F.M., prin care s-a dispus desființarea funcției publice de conducere de director executiv adjunct buget, în temeiul art. III din O.U.G nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.

Intimatei-reclamante, ocupante a funcției publice de conducere desființate, i-a fost acordat un preaviz de 30 de zile calendaristice, când raportul de serviciu urma să înceteze prin eliberarea din funcție, în temeiul Legii nr. 188/1999.

Cu privire la critica formulată, în sensul că instanța de fond trebuia să constate incidența dispozițiilor O.U.G nr. 37/2009, chiar dacă se constatase neconstituționalitatea lor, întrucât la data emiterii actului administrativ individual acestea erau în vigoare, așa cum susține recurenta-pârâtă, o astfel de abordare este vădit nefondată.

Acceptarea tezei susținute de recurentă, în sensul că ordinul își păstrează validitatea pentru că O.U.G. nr. 37/2000, era în vigoare la data emiterii lui, ar lipsi de finalitate controlul constituționalității legii, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale destinatarilor normei declarate neconstituționale.

Se constată astfel că desființarea funcției publice deținute de reclamantă prin cele două ordonanțe (O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G nr. 105/2009) este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale, fiind de necontestat faptul că aceste dispoziții au fost încălcate în cauză.

2.Soluția pronunțată în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 3041 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.N.O.F.M. împotriva sentinței nr. 27 din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2010.