Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4443/2010 AI generated

Judicial decisions and court-requested certificates excluded from administrative litigation review; requirement for reasoned appellate critique under Civil Procedure Code.

Case Number Decizia nr. 4443/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision to declare the administrative litigation inadmissible. The dispute concerned an action for the annulment of a judicial decision from a civil lawsuit and a certificate issued by a ministry at the request of a court, along with a claim for damages, brought under the administrative litigation framework. The court held that the challenged acts did not constitute reviewable administrative acts: the judicial decision was subject to ordinary civil appeals, and the certificate, issued at a court's request in a separate proceeding, lacked the characteristics of an administrative act subject to judicial control under Law No. 554/2004. Additionally, the exception of illegality for the documents was rejected because the solution did not depend on their legality, and the appellant’s critique of the underlying civil sentence was deemed irrelevant to this administrative proceeding, falling outside the scope of the current case.

Legislator headnote

AI generated

art. 4 din Legea nr. 554/2004, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 18 din Legea nr. 554/2004, art. 3041 C. proc. civ, art. 112 alin. (4) C. proc. civ; Judicial decisions and court-requested certificates excluded from administrative litigation review; requirement for reasoned appellate critique under Civil Procedure Code: Acțiunea în anulare a fost respinsă în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 18 din Legea nr. 554/2004, cu motivarea că actele juridice deduse judecății nu pot constitui obiectul controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ.

Keywords

AI generated
action for annulment judicial review Civil Procedure Code administrative acts cassation review excluded cases

Cited Legislation

AI generated
art. 4 din Legea nr. 554/2004
În susținerea acțiunii, reclamantul a invocat și excepția de nelegalitate a adeverinței din 16 septembrie 2007 emisă de Colegiul Național Samuil Vulcan și a adresei din 29 octombrie 2007 emisă de Judecătoria Beiuș, invocând dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Hotărând astfel, instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru excepția de nelegalitate invocată de reclamant, întrucât soluționarea litigiului nu depinde de legalitatea actelor administrative atacate pe cale incidentală.
art. 18 din Legea nr. 554/2004
c) și art. 18 din Legea nr. 554/2004, cu motivarea că actele juridice deduse judecății nu pot constitui obiectul controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ.
art. 3041 C. proc. civ
304 și art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente.
art. 112 alin. (4) C. proc. civ
(2), raportat la art. 112 alin. (4) C. proc. civ., constatându-se că reclamantul nu a indicat argumentele pentru care consideră nelegală și netemeinică hotărârea instanței de fond și pentru care solicită casarea acesteia.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 9 iunie 2009, reclamantul P.C. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Judecătoria Beiuș, E.V., V.D. și Ministerul Apărării Naționale – Secția Pensii Militare și alte Drepturi Sociale să se dispună anularea Încheierii Camerei de Consiliu a Judecătoriei Beiuș din data de 13 mai 2009, suspendarea acestei încheieri și a popririi pe pensia militară până la soluționarea acțiunii, anularea adeverinței nr. P 34959 din 13 noiembrie 2007 emisă de ministerul pârât și obligarea pârâților la plata de daune materiale și morale în sumă de 404.749 RON.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin actele contestate i-au fost vătămate drepturi recunoscute de lege și interese legitime , astfel că se impune anularea acestora.

În susținerea acțiunii, reclamantul a invocat și excepția de nelegalitate a adeverinței din 16 septembrie 2007 emisă de Colegiul Național Samuil Vulcan și a adresei din 29 octombrie 2007 emisă de Judecătoria Beiuș, invocând dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Prin hotărârea nr. 20/CA/2010 – PI din 18 ianuarie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate și a respins ca inadmisibilă acțiunea în anulare formulată de reclamant.

Hotărând astfel, instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru excepția de nelegalitate invocată de reclamant, întrucât soluționarea litigiului nu depinde de legalitatea actelor administrative atacate pe cale incidentală.

Acțiunea în anulare a fost respinsă în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 18 din Legea nr. 554/2004, cu motivarea că actele juridice deduse judecății nu pot constitui obiectul controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ.

Astfel, s-a avut în vedere că încheierea dată de Judecătoria Beiuș este o hotărâre judecătorească împotriva căreia se poate exercita calea de atac prevăzută de lege, iar adeverința nr. din 13 noiembrie 2007 emisă de Ministerul Apărării nu întrunește caracteristicile unui act administrativ supus controlului judiciar, fiind întocmită la solicitarea instanței de judecată într-un alt litigiu.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul și a solicitat casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică.

Recurentul a susținut că în mod greșit a fost respinsă acțiunea sa, deși dispozițiile legale reținute de instanța de fond dovedeau drepturile sale încălcate.

De asemenea, s-a arătat că sentința civilă nr. 1534/2007 a Judecătoriei Beiuș încalcă ordinea publică, bunele moravuri și dispozițiile imperative ale Legii nr. 3/1953 și ale Legii nr. 272/2004.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente.

Instanța de fond a soluționat corect excepția inadmisibilității acțiunii în anulare formulată de reclamant, constatând că actele contestate de acesta nu sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ reglementat de Legea nr. 554/2004.

Critica formulată în recurs nu a fost motivată în fapt și în drept, în conformitate cu dispozițiile art. 303 alin. (2), raportat la art. 112 alin. (4) C. proc. civ., constatându-se că reclamantul nu a indicat argumentele pentru care consideră nelegală și netemeinică hotărârea instanței de fond și pentru care solicită casarea acesteia.

Criticile formulate cu privire la sentința civilă nr. 1534/2007 a Judecătoriei Beiuș nu pot fi examinate în prezenta cauză, întrucât constituie obiectul unui alt litigiu, în care părțile au posibilitatea să exercite căile de atac prevăzute de lege.

În consecință, se constată că nu există motive de casare sau de modificare a sentinței pronunțate de instanța de fond, astfel că se va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.C. împotriva Hotărârii nr. 20/CA/2010 -PI din 18 ianuarie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2010.