Inadmissibility of revision for new evidence due to lack of discovery proof and exhaustion of ordinary appeals in annulment of administrative order

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 240/CA din 25 octombrie 2010 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de A.N. împotriva sentinței civile nr. 169/CA din 07 noiembrie 2004 prin care aceeași Curte de apel a respins acțiunea având ca obiect anularea ordinului personal nr. 0737/2003 privind trecerea în rezervă a reclamantului (revizuent).

Instanța a reținut că cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. („dacă după darea hotărârii, sau descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”) învederându-se de către revizuent faptul că a primit un înscris nou la 04 mai 2009 emis de Serviciul Român de Informații care dovedește că sancțiunea aplicată este abuzivă întrucât nu cuprinde rezoluția scrisă pe procesul-verbal a persoanei competente conform art. 21 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 și art. 2 alin. (2) al Ordinului Directorului Serviciului Român de Informații nr. 836/2002.

Verificând prioritar îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire prin prisma temeiului invocat, instanța a constatat că, pe de o parte, pretinsele acte „noi” reținute de partea potrivnică se constituie în realitate în înscrisuri pe care însuși revizuentul l-a întocmit (cererea de recurs aflată la dosarul de față) sau pe care le-a semnat în calitate de contravenient (procesul-verbal din 19 mai 2003), iar, pe de altă parte, că nu s-a depus vreo dovadă referitoare la data „descoperirii” pretinselor înscrisuri noi, astfel că cererea de revizuire apare ca fiind depusă peste termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.; mai mult, s-a precizat că se cere determinarea instanței de a efectua controlul de legalitate/temeinicie specific căii de atac a recursului, cale de atac ce nu a fost exercitată de revizuent împotriva sentinței civile nr. 169/CA/2005.

În aceste condiții s-a apreciat că cererea de retractare a sentinței menționate nu este admisibilă.

În termen legal, împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs A.N., care invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 2 C. proc. civ. a apreciat că se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare în conformitate cu Constituția României, Legea nr. 80/1995, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și practica Curții Europene a Drepturilor Omului.

În explicarea solicitării sale recurentul a arătat că hotărârea a fost dată de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii, mai exact că judecătorul-președintele completului de judecată este altul decât cel care s-a pronunțat asupra cererii de anulare a ordinului de trecere în rezervă (sentința civilă nr. 169/2005).

Prin întâmpinare, intimatul Serviciul Român de Informații a precizat că, în principal, se impune respingerea cererii de recurs ca fiind abuziv exercitată în condițiile în care A.N. a inițiat în contradictoriu cu Serviciul Român de Informații peste 30 de dosare, a exercitat toate căile de atac ordinare și extraordinare întemeiate pe diferite motive în încercarea sa de anulare a ordinului de trecere în rezervă, iar acest comportament este sancționat de art. 723 C. proc. civ. și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitor la dreptul la un proces echitabil; pe fondul recursului s-a arătat că acesta este nefondat, nefiind incident cazul de nulitate a sentinței invocat de recurent.

Examinând cauza prin prisma criticii întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 2 C. proc. civ. („când hotărârea s-a dat de alți judecători decât cei care au luat parte a dezbaterea în fond a pricinii”) Înalta Curte reține că recursul este nefondat atât prin raportare la temeiul juridic menționat cât și din perspectiva art. 3041 C. proc. civ.

Soluționarea cererii de revizuire – dezbateri și pronunțare prin sentința nr. 240/2010 s-a realizat de același judecător desemnat în urma repartizării aleatorii a dosarului, recurentul făcând o confuzie între judecătorul care s-a pronunțat asupra pricinii în fond (prin sentința nr. 169/2005) și cel care a judecat cererea de revizuire. Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 2 C. proc. civ. este prevăzut în scopul respectării principiului continuității, care în speță a fost respectat.

În privința concluziei că cererea de revizuire este inadmisibilă, concluzie care a condus la respingerea în consecință a revizuirii sentinței nr. 169/2005 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, instanța de control judiciar observă că în considerentele sentinței recurate s-a procedat la o analiză temeinică a motivului de revizuire invocat de A.N.

În acest context, s-a clarificat că documentele indicate de revizuent nu se circumscriu noțiunii de înscrisuri doveditoare în accepțiunea clară stabilită de legiuitor în pct. 5 al art. 322 C. proc. civ.

Nu în ultimul rând se remarcă faptul că recursul declarat de revizuent se află la limita dispozițiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință și potrivit scopului în vedere căruia au fost recunoscute de lege, în condițiile în care după o evaluare sumară rezultă că împotriva sentinței nr. 169/2005 au fost exercitate de către A.N. toate căile de atac, a recursului (soluționat prin decizia nr. 1641/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, atacată la rândul ei cu contestație în anulare și cu revizuire), a contestației în anulare (respinsă prin sentința nr. 71/2007 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, și atacată la rândul ei cu recurs), a revizuirii (soluționată prin sentința nr. 70/2009 a Curții de Apel Iași și atacată la rându-i cu recurs soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal).

Sub acest ultim aspect, dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului invocate și de revizuent sunt nesocotite chiar de acesta, dreptul la un proces echitabil fiind în mod evident exercitat cu depășirea, prin voința exclusivă a revizuentului, a limitelor unui termen rezonabil în sensul Convenției.

Văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.N. împotriva sentinței nr. 240 din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2011.