Inadmissibility of annulment appeal against interlocutory decision rejecting appeal as inadmissible due to lack of material error
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the extraordinary appeal for annulment as inadmissible, thereby upholding the lower appellate court's decision to reject the prior appeal as inadmissible. The dispute involved a challenge to a civil procedural ruling where the appellant argued that the initial rejection of their appeal was the result of a material error, stemming from the court's determination that the decision they sought to challenge was already final and rendered by an appellate instance. The Court held that the appeal was inadmissible because it attempted to challenge a decision issued in a procedure declared inadmissible rather than a final judgment on the merits, and because the alleged grounds did not constitute a "material error" within the legal sense. The decisive legal basis includes Article 318(1) of the Code of Civil Procedure, which restricts annulment appeals to decisions rendered on the appeal stage and requires errors to be evident, involuntary, and of a formal-procedural nature, excluding mere re-examinations of the case's substance or evidence.
Legislator headnote
AI generatedart. 318 alin. (1) din C. proc. civ, art. 318 C. proc. civ, art. 318 din C. proc. civ, art. 320 alin. (3) din C. proc. civ; Inadmissibility of annulment appeal against interlocutory decision rejecting appeal as inadmissible due to lack of material error: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317 - 318 din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestației în anulare de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin decizia nr. 346 din 26 ianuarie 2010 a Înaltei Curți a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de P.D.N. împotriva deciziei nr. 893 din 9 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța investită cu soluționarea recursului a reținut că prin decizia nr. 893 din 9 iunie 2009, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de P.D.N. împotriva deciziei nr. 19 din 13 ianuarie 2009 a aceleași instanțe.
Împotriva deciziei nr. 893 din 9 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, contestatorul a formulat recurs, iar prin decizia nr. 346/2010 Înalta Curte a respins recursul ca inadmisibil, reținând că hotărârea atacată cu recurs nu face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs, întrucât decizia ce a fost atacată cu contestație în anulare a fost pronunțată de o instanță de recurs și are caracter irevocabil.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare P.D.N., criticând decizia pronunțată ca netemeinică și nelegală.
A prezentat pe larg istoricul litigiului aflat pendinte și a arătat că prezenta contestație în anulare se întemeiază pe dispozițiile art. 318 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât decizia atacată este rezultatul unei greșeli materiale, de care depinde dezlegarea dată recursului.
Înalta Curte de Casație și Justiție analizând motivele invocate în raport cu decizia atacată a constatat că prezenta cerere este inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317 - 318 din C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 318 teza I-a din acest cod, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale...”.
Noțiunea de „greșeală materială” folosită de legiuitor în art. 318 C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât în sensul textului legal.
„Greșelile materiale”, conform art. 318 din C. proc. civ., sunt erori evidente și involuntare cu privire la aspecte esențiale de ordin formal-procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate; ele nu sunt greșeli de judecată și nu se referă, deci, la aspectele de fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul în care instanța a apreciat probele sau a înțeles să interpreteze o dispoziție legală.
Verificarea unei astfel de greșeli materiale nu trebuie să implice, așadar, reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestația în anulare tinde la desființarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziții legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziția părților calea recursului la recurs.
Or, aspectele sesizate de contestator, așa cum s-a arătat, exced noțiunii de „greșeală materială” în sensul dispozițiilor art. 318 din C. proc. civ., pe de o parte, iar pe de altă parte contestația în anulare prevăzută de art. 318 din C. proc. civ. poate fi exercitată numai împotriva deciziilor date asupra recursului.
În cauza de față, recursul a fost respins ca inadmisibil, văzând dispozițiile art. 320 alin. (3) din C. proc. civ., reglementează cazurile în care se poate declara recurs la hotărârea dată în contestație.
Contestatorul a înțeles să atace o hotărâre pronunțată într-un recurs inadmisibil la o contestație în anulare, astfel că hotărârea nr. 346 din 26 ianuarie 2010 a Înaltei Curți nu îndeplinește cerințele minime de admisibilitate pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac, motiv pentru care Înalta Curte va respinge cererea de față ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de P.D.N. împotriva deciziei nr. 346 din 26 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-secția contencios administrativ și fiscal ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2010.