Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4775/2003 AI generated

Unpaid price without penalty clause: enforcement of late payment penalties absent a written agreement

Case Number Decizia nr. 4775/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower courts' decisions that remained in force. The dispute concerned a commercial debt where the plaintiff sued for the unpaid price of 27 pairs of gloves and associated late payment penalties, but the first-instance court awarded only the principal amount, finding that no written contract containing a penalty clause existed between the parties, a finding confirmed on appeal. The appellate court rejected the final appeal because the appellant failed to provide a proper legal motivation and relied on an argument regarding inflation indexation that did not constitute a valid ground for cassation under Article 304 of the Code of Civil Procedure, nor did it engage with public order issues under Article 306(2), resulting in the final rejection of the claim for penalties.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 C. proc. civ, art. 3712 alin. (3) C. proc. civ, art. 306 alin. (2) C. proc. civ; Unpaid price without penalty clause: enforcement of late payment penalties absent a written agreement: Motivul de recurs invocat de recurentă, respectiv reactualizarea sumelor în raport de rata inflației nu este de natură a conduce la casarea/modificarea hotărârii recurate întrucât nu este îndeplinită nici una dintre situațiile prevăzute la pct. 1-10 ale art. 304 C. proc. civ., cererea recurentului fiind lipsită de interes față de prevederile art. 3712 alin. (3) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
contractual penalty clause Civil Procedure Code unpaid debt payment order commercial dispute enforcement decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 2329/2001 al Tribunalului Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta S.C. P. SRL Târgu Mureș a acționat în judecată pe pârâta S.C. C.H. SRL Vaslui solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 5.521.200 lei cu titlu de preț pentru 27 perechi mănuși, la plata sumei de 6.051.086 lei penalități de întârziere, cu cheltuielile de judecată aferente.

Tribunalul Mureș prin sentința nr. 442 din 23 aprilie 2001 a admis în parte această acțiune și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 5.521.200 lei preț neachitat, respingând pretențiile acesteia cu privire la plata penalităților de întârziere. S-a dispus prin aceeași sentință obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 475.000 lei.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că pârâta datorează numai prețul neachitat al produselor de care a beneficiat nu și penalitățile de întârziere solicitate prin acțiune deoarece între părțile în proces nu a existat un contract în formă scrisă cu clauză de penalizare.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a fost respins de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 441/A din 11 octombrie 2001, această instanță reținând că sentința apelată este corectă atâta vreme cât nu a fost perfectat un contract cu clauză penală între părți.

Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanta a declarat recurs, a criticat hotărârile anterioare și a solicitat admiterea recursului său și obligarea pârâtei la plata sumei de 15.070.944 lei susținând că instanțele anterioare nu au ținut cont de faptul că de la data livrării mărfii, respectiv octombrie 1999 până la data achitării sumei restante octombrie 2001 rata inflației este de 187,0%.

Recursul reclamantei este nefondat și se va respinge cu această mențiune.

Din verificarea susținerilor reclamantei se constată că aceasta nu a făcut motivarea în drept a recursului său ci, a indicat numai temeiul juridic al înregistrării recursului la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Motivul de recurs invocat de recurentă, respectiv reactualizarea sumelor în raport de rata inflației nu este de natură a conduce la casarea/modificarea hotărârii recurate întrucât nu este îndeplinită nici una dintre situațiile prevăzute la pct. 1-10 ale art. 304 C. proc. civ., cererea recurentului fiind lipsită de interes față de prevederile art. 3712 alin. (3) C. proc. civ.

Cum din examinarea cauzei nu rezultă existența nici a unui motiv de ordine publică care să poată fi luat în examinare, din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. urmează ca recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de S.C. P. SRL Tg. Mureș împotriva deciziei nr. 441/A din 11 octombrie 2001 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 2 decembrie 2003.