Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3504/2011 AI generated

Validity of mandatory 15-day preclusive deadline for challenging audiovisual regulatory sanctions under special legislation

Case Number Decizia nr. 3504/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's ruling that the action was time-barred and leaving the administrative sanction in force. The case involved a broadcast company's challenge against the National Communications Authority (CNA) for an administrative fine imposed for failing to ensure equitable reflection of the presidential election campaign, which also included a rejection of a preliminary complaint; the company argued the challenge was timely by referencing a later mail confirmation date and claimed the filing was discretionary, while the CNA argued the action was filed approximately seven months after the deadline. The court applied Article 93(3) of Law No. 504/2002, determining that the 15-day deadline for challenging CNA sanctions is mandatory and runs from the date of communication (identified as December 3, 2009), not the disputed later date, and ruled that the special statutory provision takes precedence over general administrative litigation rules, rendering the action filed on July 20, 2010, tardy.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, art. 3041 C. proc. civ, art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 93 din Legea nr. 504/2002, art. 93 alin. (1) din Legea nr. 504/2002; Validity of mandatory 15-day preclusive deadline for challenging audiovisual regulatory sanctions under special legislation: Potrivit art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 „actele emise în condițiile prevăzute la alin. (1) (deciziile de sancționare emise de C.N.A. – n.n.) pot fi atacate direct la secția de contencios administrativ a Curții de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare; termenul de 15 zile nu suspendă de drept efectele acestora”.

Keywords

AI generated
statutory deadline time of filing administrative sanction rulings determining validity mandatory rules administrative complaint

Cited Legislation

AI generated
art. 14 din Legea nr. 554/2004
Pe suspendare a arătat că nu sunt întrunite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002
Potrivit art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 „actele emise în condițiile prevăzute la alin.
art. 3041 C. proc. civ
9 și art. 3041 C. proc. civ., se arată că dispoziția legală conținută de art.
art. 7 din Legea nr. 554/2004
petenții pot depune contestație direct la instanță fără a formula plângere prealabilă, fără a fi exclus ca petenții să formuleze anterior promovării acțiunii plângere prealabilă conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
art. 93 din Legea nr. 504/2002
166 din 14 ianuarie 2010 prin care a fost respinsă contestația administrativă, astfel încât instanța de fond a pronunțat sentința atacată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 93 din Legea nr. 504/2002 și a dispozițiilor O.G.
art. 93 alin. (1) din Legea nr. 504/2002
Față de dispozițiile art. 93 alin.
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
Prin urmare, cum nu se mai impune analizarea motivelor de recurs privitoare la fondul procesului, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta SC R.T.M.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC R.T.M. TV SRL București a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 1024 din 02 decembrie 2009, comunicată la 07 decembrie 2009, prin care postul T. TV a fost sancționat cu amendă în cuantum de 12.500 RON, întrucât a constatat că în perioada 26-30 noiembrie 2009 reclamanta a afectat, în mod semnificativ, reflectarea echitabilă a campaniei electorale a candidaților care participau la competiția pentru alegerea în funcția supremă în stat și a prejudiciat dreptul publicului de a-și exercita dreptul la vot în deplină cunoștință de cauză, cât și a deciziei C.N.A. nr. 166 din 14 ianuarie 2010, prin care acesta a respins plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva deciziei C.N.A. nr. 1024 din 02 decembrie 2009, ca fiind în principal tardiv formulată, iar, în subsidiar, neîntemeiată.

Astfel, reclamanta a solicitat anularea deciziei de sancțiune a C.N.A. nr. 1024 din 02 decembrie 2009 și a deciziei C.N.A. nr. 166 din 14 ianuarie 2010 și suspendarea aplicării deciziei de sancțiune a C.N.A nr. 1024 din 02 decembrie 2009, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În subsidiar, reclamanta a solicitat, având în vedere atât condițiile de fapt, cât și dispozițiile art. 21 alin. (3) și cele ale art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001, care prevăd că sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost „săvârșită” fapta, subscrisa nedorind eludarea dispozițiilor legale, de modul și de circumstanțele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și de circumstanțele personale, precum și de dispozițiile art. 7 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, care prevăd că, sancțiunea aplicabilă în cazul în care fapta este de gravitate redusă este avertismentul, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu somație.

Referitor la suspendarea aplicării deciziei de sancțiune a C.N.A. nr. 1024 din 02 decembrie 2009 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze, reclamanta a arătat că o eventuală executare silită a acesteia prin poprirea contului curent pentru colectarea amenzii dispuse prin decizia C.N.A. nr. 1024 din 02 decembrie 2009 este de natură să inducă asupra activității SC R.T.M. TV SRL efecte negative ireversibile.

Cu privire la tardivitatea formulării contestației împotriva deciziei C.N.A. nr. 1024 din 02 decembrie 2009, invocată de C.N.A., reclamanta a precizat că decizia contestată a fost comunicată prin poștă la data de 07 decembrie 2009, dată confirmată prin semnarea confirmării de primire de către salariatul societății împuternicit în acest scop, astfel că, față de data comunicării deciziei contestate, în opinia sa, termenul de contestație începe să curgă după data de 07 decembrie 2009.

La data de 08 septembrie 2010 pârâtul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii reclamantei, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea deciziilor atacate ca legale și temeinice.

Pe suspendare a arătat că nu sunt întrunite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 4335 din 3 noiembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității acțiunii și, în consecință, a respins contestația formulată de reclamanta SC R.T.M. TV SRL, împotriva pârâtului C.N.A., ca tardiv formulată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Potrivit art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 „actele emise în condițiile prevăzute la alin. (1) (deciziile de sancționare emise de C.N.A. – n.n.) pot fi atacate direct la secția de contencios administrativ a Curții de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare; termenul de 15 zile nu suspendă de drept efectele acestora”.

Instanța a apreciat că pârâta a comunicat reclamantei decizia de sancționare la data de 03 decembrie 2009 și, prin urmare, la data de 21 decembrie 2009 a expirat termenul legal mai sus indicat în care putea fi introdusă în instanță contestația reclamantei împotriva deciziei de sancționare cu amenda în cuantum de 12.500 RON, respectiv decizia nr. 1024 din 02 decembrie 2009 a pârâtului.

S-a reținut că reclamanta a depus contestația la instanță abia la 20 iulie 2010, cu mai bine de 7 luni după expirarea termenului legal de contestare și, chiar dacă s-ar aprecia că reclamanta a luat la cunoștință de decizie, așa cum invoca prin acțiune, la data de 07 decembrie 2009, se observă că termenul legal de contestare tot a fost depășit cu mai mult de 7 luni.

Față de dispozițiile art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 și de data luării la cunoștință de decizie, 03 decembrie 2009, precum și de data introducerii acțiunii, 20 iulie 2010, instanța a admis excepția tardivității invocată de pârât și a respins acțiunea reclamantei, ca tardiv formulată.

Împotriva sentinței civile nr. 4335 din data de 03 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta SC R.T.M. TV SRL, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, cu consecința, în principal, a schimbării hotărârii atacate în sensul înlăturării tardivității depunerii acțiunii și, pe fond, a anulării deciziei nr. 1024 din 2 decembrie 2009 și a deciziei nr. 166 din 14 ianuarie 2010, emise de C.N.A., și, în subsidiar, a dispunerii înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ., se arată că dispoziția legală conținută de art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 nu este imperativă, ci dispozitivă, astfel că în speță nu poate fi incident principiul „specialia generalibus derogant” reținut de instanța de fond pentru fundamentarea soluției contestate. Împotriva deciziilor de sancționare emise de C.N.A. petenții pot depune contestație direct la instanță fără a formula plângere prealabilă, fără a fi exclus ca petenții să formuleze anterior promovării acțiunii plângere prealabilă conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. De aceea, se solicită a se observa că reclamanta a promovat corect atât contestația împotriva deciziei C.N.A. nr. 1024 din 02 decembrie 2009, cât și acțiunea prin care a solicitat anularea acesteia și a deciziei C.N.A. nr. 166 din 14 ianuarie 2010 prin care a fost respinsă contestația administrativă, astfel încât instanța de fond a pronunțat sentința atacată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 93 din Legea nr. 504/2002 și a dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Pe fondul cauzei, recurenta-reclamantă precizează că a făcut toate diligențele pentru a se conforma atât prevederilor art. 261 din Legea audiovizualului, cât și a celor din decizia nr. 853/2009, respectiv a făcut toate diligențele pentru a reflecta campania electorală în mod echitabil, echilibrat și imparțial, facilitând exprimarea pluralistă a curentelor de opinie și tratând în mod echitabil și echilibrat toți candidații.

În cauză a depus întâmpinare intimatul C.N.A., prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esență, că sentința recurată este legală și temeinică.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, Înalta Curte constată că prin decizia nr. 1024 din 2 decembrie 2009 postul T. TV a fost sancționat cu amendă în cuantum de 12.500 RON, întrucât a constatat că în perioada 26-30 noiembrie 2009 reclamanta a afectat, în mod semnificativ, reflectarea echitabilă a campaniei electorale a candidaților care participau la competiția pentru alegerea în funcția supremă în stat și a prejudiciat dreptul publicului de a-și exercita dreptul la vot în deplină cunoștință de cauză.

Decizia sus menționată a fost comunicată recurentei reclamante la data de 03 decembrie 2009, iar acțiunea în contencios administrativ a fost formulată la data de 20 iulie 2010.

Potrivit prevederilor art. 93 din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, cu modificările și completările ulterioare, „(1) Sancțiunile pentru încălcarea dispozițiilor prezentei legi se aplică prin acte emise de Consiliu sau de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, care acționează prin personalul de specialitate împuternicit în acest scop. (2) Deciziile de sancționare adoptate de Consiliu în conformitate cu prevederile art. 90 și 91 își produc efectele de la data comunicării. (3) Actele emise în condițiile prevăzute la alin. (1) pot fi atacate direct la secția de contencios administrativ a Curții de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare; termenul de 15 zile nu suspendă de drept efectele acestora. (4) Actele emise în condițiile alin. (1) și neatacate în termenul prevăzut la alin. (3) constituie de drept titlu executoriu”.

În mod evident, în condițiile în care procedura de atacare la instanță a actelor administrative emise în condițiile art. 93 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului este reglementată de legea specială, aplicabilitatea acesteia are prioritate față de legea generală a contenciosului administrativ, astfel că nu era necesară îndeplinirea procedurii prealabile, ci acțiunea în contencios administrativ trebuia formulată de reclamantă în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei nr. 1024 din data de 02 decembrie 2009 a C.N.A.. Sensul textului art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 nu poate fi acela pretins de recurentă, anume dispozitiv, fiind evident că acesta are o natură imperativă, atâta vreme cât se prevede expres că atacarea actelor emise în condițiile alin. (1) - cum este cazul în speță - poate avea loc „în termen de 15 zile de la comunicare”.

În aceste condiții, se reține că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantei SC R.T.M. TV SRL ca tardiv introdusă, în condițiile în care s-a probat în litigiu că acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de această parte mult peste termenul de 15 zile de la comunicare, prevăzut de art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

Prin urmare, cum nu se mai impune analizarea motivelor de recurs privitoare la fondul procesului, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta SC R.T.M. TV SRL împotriva sentinței civile nr. 4335 din 03 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC R.T.M. TV SRL București împotriva sentinței civile nr. 4335 din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2011.